Salut,

Te-ai întrebat vreodată cum alegi oamenii din viața ta și cum relaționezi?

Cu toții ne formăm credințe despre sine și despre relații, credințe care au o istorie și servesc anumitor funcțiuni prezente, cum ar fi nevoile unui individ într-un context specific și într-un anumit moment de timp. În copilarie decidem cum vom interacționa pe viitor cu ceilalți oameni.

Ca adulți avem deja propriul sistem de referință: o „personalitate”, valori, opinii, atitudini și o cunoaştere organizată despre trecut, întîmplări, scopuri. De cele mai multe ori, în mod “natural” nu luăm în considerare, sau pur și simplu nu înțelegem semnificația sistemelor de referință cu care operează ceilalți pentru că suntem “piloți automați” în propriul sistem de referință.

  • Dar dacă ne-am opri un pic să explorăm și să întelegem propriul proces relațional ?
  • Ehh, atunci am putea cu siguranța avea o optică mai bună!

Relațiile interumane se bazează pe înțelegerea realității celuilalt. Dar, până acolo, în acest articol voi vorbi despre cât de importantă este înțelegerea propriei realități.

Cum altfel ai putea înțelege o altă realitate fără o bună cunoaștere a propriului sistem de referință?

Cu siguranță ai mai auzit despre programare parentală sau mai simplu cei șapte ani de acasă. Deasemnenea, sigur știi ce este inconștientul. Acum dacă unesc cele trei cuvinte importante pentru acest articol vom avea: programare – relații- inconștient. 

Referiri la inconștient au existat și anterior lui Freud – Leibnitz de exemplu accepta inconstientul ca realitate de hotar a constiintei, Kant vorbea de “reprezentari intunecate” iar Nietzsche chiar îl anticipează pe Freud vorbind despre inconștient ca despre un cuprins al conținuturilor psihice la care Eul conștient nu are access. După Jung, inconştientul colectiv este alcătuit din materiale psihice supra-personale, cu un mare grad de autonomie, numite arhetipuri. Aceste arhetipuri, sau reprezetări colective, sunt concepute sub forma unor tendinţe înnăscute ale psihicului de a crea reprezentări şi conduite tipice. Aceste tendinţe sînt comparate cu ceea ce biologii numesc trăsături comportamentale (patterns of behavior). Iar Erickson a mizat pe “învăţarea inconştientă”, experienţială.

Programarea înseamnă facilitare, operațional înseamnă că un stimul dat va determina, cu un grad mare de probabilitate, o reacție deja întipărită. Fenemonologic programarea parentală înseamnă că o reacție este determinată de directivele parentale, voci întregistrare anterior, care pot fi auzite dacă ascultăm cu atenție ce se petrece în mintea noastra.

Se întâmplă ca de la o vârstă înaintată să nu mai dai importanță relațiilor din copilărie, relații la care au luat parte părinții, bunicii, vecini, rudele în contextul de acasă, la gradiniță, la școală, sau în alte locuri în care ai copilărit, influențate de religia și cultura din care provii. Multe din aceste persoane cu care interacționau cu cei apropiați sunt de mult date uitării, dar care au avut impact asupra ta. Aceeia erau anii de modelare, anii în care prin observare ai început să relaționezi cu alte persoane fără să te întrebi mai târziu cum și de unde ai învățat să intri în relație cu oamenii din jur și pe ce principiu îți alegi prietenii. Iar daca atunci nu ai decis tu cu cine interacționezi, totusi poți face asta la o vârstă adultă, acum. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă în prezent nu îți place modul în care interacționezi cu anumite persoane sau vice versa.

Relațiile din copilărie au un rol important în dezvoltarea ta și felului în care relaționezi de-a lungul vieții!

Atenție: Relațiile pot fi caracterizate ca fiind conștiente sau inconștiente, iar multe dintre relațiile interpersonale au rădăcini în partea inconștientă a creiurului. Mai mult decât atât, reacționăm față de persone și situații din credințe inconștiente.

Ne formăm din ceea ce învățam. Încrederea, autonomia, rușinea, inițiativa, vinovăția sunt atitudini și emoții pe care le dezvoltăm timpuriu și complică sau ajută realitatea socială construită. În adolescență toate asemănările și continuitățile anterioare sunt mai mult sau mai puțin puse sub semnul întrebării, cum spuneam mai sus, iar preocupația fiind imaginea creată în ochii altora. Este un pasaj spre identitatea personală bazată pe bagajul anterior.

Suntem, fără să știm experți în strategii sau tentative pentru a ne satisface nevoile care nu au fost satisfacute in copilarie, retraim involuntar vechile situații din copilarie în care nu ne-au fost satisfacute nevoile. Aceste strategii reprezintă tot ceea ce am gasit mai bun în copilarie, dar nu mai sunt adaptate vieții de adult. Iar dacă acum interacționezi după tipare vechi e posibil ca anumite relații să nu funcționeze.

Tendința este de a reinstaura relația din trecut cu unul dintre părinții sau cu o altă figură parentală în relațiile actuale. Reproducem această situație în încercarea de a-l manipula pe celălalt pentru a ne satisface nevoia ramasă neîndeplinită.

Exercițiu de autocunoaștere

Ia o foaie și un creion și fă o analiză a relațiilor, mai exact poți alege cel mai bun prieten sau partenerul/partenera de viață și o figură parentală. Scrie despre ceea ce simți legat de aceste persoane pentru fiecare în parte, scrie despre felul în care reacționezi față de ele, despre emoții și frustrări. Scrie despre rolul tău în viața lor. Rezultatele le vei observa în timp ce scrii.

Pentru o autoterapie mai bună, poți începe să ții un jurnal  și să scrii despre tine, despre familia ta, despre întâmplările de zi cu zi, despre relațiile tale.

În alte cuvinte, scrisul este o autoterapie și suntem responsabili pentru schimbarea noastră, important este să începem.

  • Dat fiind ca oamenii sunt responsabili pentru schimbarea lor, ce rost are să lucrezi cu un terapeut?
  • Mda.. bună întrebare dar nici o metodă, oricât de bună, nu se poate compara cu lucrul direct în terapie.

Cu sau fără îndrumare specializată, creșterea personală este o călătorie lungă în care te cunoști pe tine însuți și interacțiunile cu ceilalți oameni sunt îmbunătățite.

Sper că ți-am atras atenția și închid cu acest pasaj din carte a lui Erickson: Identity and the Life Cycle

“the title states the over-all theme: It is the unity of the human life cycle, and the specific dynamics of each of its stages as prescribed by the laws of individual development and of social organization. In psychoanalysis this theme has so far not been carried beyond childhood, and a few papers cannot aim to do more than to delineate the specific psychosocial task of youth, namely, the formation of ego identity, and to outline work as yet to be done”

Pe curând,

Dana

Publicat de Daniela Damian

Psihoterapeut

2 comentarii

    1. Mulțumesc și mă bucur că îți place articolul!

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s