Salut,

Ideea e că mai ales în relații, ne focusăm foarte des pe ceea ce a greșit celălalt decât pe calitățile personale. Ce vreau să spun este că prin aprecieri sincere se produc modificari ale trasăturilor de caracter, la nivel de obișnuință și produc emoții noi, în bine! Motiv pentru care revin cu acest subiect pentru un reminder de vară.

Știai că una dintre modalitățile prin care poți fi mai fericit stă în exprimarea aprecierii?

Embed from Getty Images

Cu siguranță atunci când ești fericit ai tendința să spui mulțumesc mai des! Dar dacă ai face invers? – adică să spui Mulțumesc mai des, astfel încât să îți crești nivelul de fericire?

Exact, exprimarea aprecierii, mulțumirii, admirației față de cineva sau ceva, crește starea mentală de bine, adică fericirea; iar fericirea este departe de a fi doar o noțiune psihologica. Din punct de vedere ştiinţific, organismul uman produce multe substanţe care ne provoacă senzaţii de: plăcere, buna dispoziţie, euforie. Toate aceste substanţe sunt numite de biochimişti, neurotransmiţători, deoarece ele sunt responsabile pentru transmiterea impulsurilor nervoase. Iar starea de fericire e strâns legată de hormonul cerebral numit endorfină, alaturi de dopamină și serotonină.

Endorfinele, spre deosebire de dopamina (fiind un neurohormon „al placerii” care se secreta atunci cand avem asteptari pozitive dupa o actiune), se eliberează în momentul în care faci o acțiune placută. Oxitocina este hormonul tandretii, al fidelitatii; acest hormon este un anxiolitic natural, inhiband frica și agresivitatea precum si eliberarea hormonilor de stres (cum este cortizolul). Este hormonul care determina atasament si devotament fata de familie. Serotonina, numita „hormonul fericirii”, este în mare parte responsabilă de starea noastra de bine. Ea determina stimularea ramificatiilor neuronale, scade agresivitatea, regleaza apetitul si mentine starea de bine si echilibru psihic. Vezi mai mult: Hormonii fericirii si echilibrul psihic”

Așadar, aprecierea ajută la sporirea emoțiilor pozitive, creează experiențe bune, îmbunătățește sănătatea, construiește relații interpersonale bune și deasemenea este un stimul profesional.

Embed from Getty Images

Iată ce spun câteva studii:

  1. Doi psihologi, Emmons and McCullough (2003) au descoperit cât de mult fericirea era îmbunătățită doar prin un exercițiu simplu, acela de a scrie săptămânal 5 lucruri pentru care erau reconoscători, timp de 10 săptămâni.
  2. Lyubomirsky , Sheldon și Schkade susțin că o singură dată pe săptămână este de ajuns pentru o persoană să își exprime mulțumirea astfel încât să se simtă bine.
  3. Iar Seligman, Steen, Park și Peterson (2005) au făcut un studiu timp de 6 luni, aplicând un simplu exercițiu de recunoștință unui eșantion, au descoperit ca oamenii erau mult mai fericiți și mai puțin depresivi.

! Acum că cunoști beneficiile aprecierii, recunoștinței și a mulțumirii, poți face și tu un exercițiu simplu: ia un carnețel și notează între trei și cinci lucruri pentru care exprimi recunoștință profundă, cel puțin o lună… după poți să îmi scrii ce rezultat ai.

Trebuie sa recunoastem ca ne place sa fim apreciati de cei din jur!

Căutăm validare, apreciere cu riscul să uitam sa dam la randul nostru, facem manevre pentru a obţine aprecieri, pozitive sau negative … Dar tu poți fi model de îngrijire pozitivă, adică trebuie să oferi celor din jur aprecieri pozitive pentru creştere şi schimbare. Ține cont ca persoanele au tendința să dea mai multă atenţie greşelilor personale şi imperfecţiunilor minore, decât reuşitelor şi succeselor, așadar cu atenție poți hrani stima de sine a celor din jur.

Aprecierea, multumirea si recunostinta sunt sentimente destul de transparente și trebuie să îndeplinească condiţiile de sinceritate. Esto o formă de recunoaștere, suport, sprijin. Un aspect important al relațiilor interpersonale, ține de relațiile de apreciere emoțională, care includ părerile și reflectările reciproce despre caracterul, calitățile, acțiunile celuilalt. Cand îți exprimi aprecierea de fapt te bucuri pentru că o acțiune a celuilalt a venit în întampinarea uneia dintre nevoile tale.

În primul rând atunci când apreciezi pe cineva te apreciezi mai întâi pe tine!

Embed from Getty Images

De astăzi poți începe să îți influențezi propria stare și deasemenea mediul, prin aprecierea sinceră a ceva sau a cuiva.

Pont: Unele femei frumoase resping aprecierea frumuseţii lor; altele o adoră. Unii acceptă aprecierile necondiţionate; alţii pe cele condiţionate.

..Atunci cînd un individ arată un semn de implicare faţă de un altul, e necesar ca receptorul să îi arate emiţătorului că mesajul a fost recepţionat, că gestul a fost apreciat, că relaţia există, că emiţătorul contează ca persoană şi, în cele din urmă, că receptorul îşi arată aprecierea (…) o astfel de ofertă ritualică tinde să fie urmată imediat de mulţumire. (Goffman, 1974: 63-64)

Oamenii iubesc să fie apreciați pentru lucrurile pe care le fac și le spun.

Chiar, când a fost ultima dată când ai exprimat cât de mult îți apreciezi partenerul sau partenera, prietenii, sau pe cei dragi în general?

Pentru doamne și domnișoare: „Știți că bărbații funcționează pe apreciere și că aprecierea este vitală pentru ei ? – Mda, bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!” Vă recoand un articol delicios:  Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere

Pont: cu cât apreciezi pe cineva pentru ceva, cu atât mai mult cresc șansele ca persoana respectivă să repete acel lucru, ba chiar mai bine data viitoare, asta pentru ca aceea persoană să obțină apreciere și mai mare.

Cu cât le mulțumești oamenilor pentru ce au făcut cu atât ei vor repeta acțiunile pentru care au primit apreciere. 

Embed from Getty Images

Încă ceva:  Recunoaşte complimentul şi apreciază gestul când ți se adresează: – Mulţumesc mult. Foarte drăguţ din partea ta să spui asta! …

Apreciez că citești articolele mele. Aștept cu drag sugestii, comentarii, like și share!

Pe curând,

Daniela

Publicat de Daniela Damian

Psihoterapeut

Un comentariu

  1. […] mai bine dacă îți e mai bine cu ceea ce decid alții pentru tine sau nu.  Poți refuza și aprecia în schimb. Exprimarea aprecierii, mulțumirii, admirației față de cineva sau ceva ajută la […]

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu