Toate articolele de Daniela Damian

Psihoterapeut

AbilitățiCoachingPsihologieSocial

Cum să excelezi într-un domeniu, regula celor 10.000 de ore

Salut,

Pentru a deveni un maestru în ceea ce faci în primul rând ai nevoie de câteva mii de ore de pregătire. Ai mai auzit de teoria celor 10.000 ore? Nu vorbesc despre abilități noi pe care le poți învăța în 20 ore (revin în articolul următor), sau despre a deprinde la nivel înalt o abilitate complexă cum ar fi şofatul, ori vorbit în public, pentru care sunt necesare aproximativ 2000 de ore de practică. Aici vorbesc despre cum să devii cel mai bun într-un domeniu, un maestru. Mai mult, 10.000 ore înseamnă un job full time timp de 5 ani. pexels-photo-214573

Un psiholog din Suedia, pe nume K. Andres Ericsson, a spus că talentul nu există. Acesta, în 2007, colaborând cu Academia de muzică din Berlin, a făcut un studiu la Universitatea din Florida pentru a înțelege dacă este mai important talentul unei persone sau pur practica disciplinată. Dar nu toată lumea este de acord cu Ericsson. Malcolm Gladwell în cartea sa „Excepţionalii (Outliers)„, unde subliniează împortanța celor 10.000 de ore, dar și faptul că Ericsson a interpretat greșit cercetarea proprie, spunând că nu este suficient să repeți aceeași activitate la nesfârșit pentru a catapulta pe cineva în topul celor din domeniul ales.  Pentru Gladwell, cele 10.000 de ore s-au scurs în 10 ani de viaţă.

„Malcolm Gladwell spune că adevărata explicaţie e cu totul alta, iar dacă vrem să înţelegem cum se ajunge atât de departe, ar trebui să ne luăm timp să cunoaştem tot ce ţine de contextul acestor oameni: familia, locul unde au copilărit, data naşterii. Gladwell contestă mitul aşa-zisului merit personal, explorând raportul dintre succes şi cultură, hazard, sincronizare, naştere şi noroc, şi felul în care, în pofida calităţilor şi talentului cuiva, moştenirea culturală poate funcţiona ca o piedică.” Malcolm Gladwell este autorul bestseller-urilor The Tipping Point: How Little Things Can Make a Big Difference (2000) și Blink: The Power of Thinking Without Thinking (2005).

Pentru a fi maestru într-o disciplină trebuie să fii pasionat de un domeniu anume și să fi inițiat deja în acel domeniu, chiar dacă ai început ceva și ai abandonat de-a lungul timpului. Practica deliberată impactează performanța de-a lungul timpului în domeniul ales. Practica chiar înseamnă să dai greș de mai multe ori până îți atingi obiectivul. Așadar, este foarte important mai întâi să îți stabilești un obiectiv.

La început alege maxim trei mari obiective: caută trei domenii diferite în care vrei să excelezi. De exemplu îți poți dori să cânți la un intrument muzical, tu știi. Pasul următor este să vezi când ai început să faci ceva pentru a atinge acest obiectiv. Poate ai tatonat cu pianul de la o vârsă fragedă, sau poate cu altceva. De exemplu, dacă ai început să înveți un intrument la vârsta de 5 ani și acum ai 35, vor fi 30 de ani de practică chiar dacă nu continuă. Totul se adună. Toate orele cumulate se adună, așadar îți vor rămâne mult mai puține. Este pură pasiune. Totodată îți poți găsi ceva nou și la o vârsă înaintată. Imaginează-ți că ai (sau poate chiar ai) 60 de ani, păi la 65 deja poți excela într-un domeniu cu totul nou, și cum speranța de viată poate depăși 90 de ani în zilele noastre, îți rămân încă foarte mulți ani de pus în practică. Și ține mine, forța obiectivului și motivația pe care o ai atunci când ai un sens este nemăsurabilă, te autodepășești fără doar și poate. Important este să iei o decizie de a face tot posibilul pentru a deveni cel mai bun și să înveți de la cei mai buni din domeniul tău.  Aici ai pdf-ul acestei cărții „Outliers” în limba engleză.

 K.A.Ericsson studiuÎn acest studiu vezi rezultatele studiului original a lui Ericsson și colaboratorilor.

După cum observi, profesioniștii s-au oprit pe la 8000 de ore (atât cam cât am și eu la ora actuală :)))). Spuneam mai sus în cazul în care ai început o activitate la 5 ani și câți ani ai acumulat până acum, dar foarte important este și frecvența; pentru că dacă ai întrerupt 15-20 ani, atunci nu mai are aceeași valoare. Cu siguranță o bază a ceea ce ai învățat o ai, dar tot trebuie să reiei activitatea respectivă de la început. În afară de frecvență, cum spuneam ține cont și de pasiune, de acolo vine și motivația. Chiar trebuie să ai chef să faci ceva! Să îți placă!

Ereditatea sigur că joacă un rol important, dar trebuie să recunosc că îmi place ideea lui Ericsson că talenul nu există, ci se formează. Personal cred că este o decizie de a face ceva pe baza a ceea ce îți place și te atrage, unde cu toții avem forța de a lucra și a ne îmbunătăți în fiecare zi.

pexels-photo-300122

Și mai mult îmi place idea că multe persoane care încă caută acel talent înnăscut vor citit acest articol și se vor bucura. Uite că nu trebuie să aștepți să apară ceva, să se întâmple ceva. Trebuie doar să te apuci să studiezi, să pui în practică, să perseverezi. Sigur ai auzit de cei 4 P în engleză: Patience, Persistence, Perseverance, and Passion. Iar în limba română ar fi 3P plus 1R: Practică, Perseverență. Pasiune și Răbdare. Regula celor 10.000 de ore există în orice profesie.

Acum poți lua creionul în mână și să începi cu primul pas. Baftă!

Mi-ar face plăcere să știu ce crezi despre acest articol și aștept un like și un comentariu.

Pe curând,

Dana

https://static.pexels.com/photos/57825/pexels-photo-57825.jpeg
AbilitățiComunicareInterpersonalPsihologieRelații Sociale

Ce se întâmplă atunci când o persoană se angajează într-o relație?

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă atunci când te angajeazi într-o relație? Dar, hai mai întâi să te întreb dacă îți aduci aminte de acea senzație plăcută care te cuprinde în momentul când vorbești cu un prieten sau o prietenă, ori cu cineva drag, ca atunci când te simți sufletește bine? 

Lumea noastră interpersonală este puțin dezvăluită și analizată, iar această parte interpersonală este foarte importantă pentru că ne definește!

Așadar, relaţiile dintre o persoană şi alte persoane sau relaţiile interpersonale se numără în zilele noastre printre cele mai interesante şi mai pasionante subiecte privitoare la viaţa socială, la interacţiunea dintre individ şi societate.

Omul este o fiinţă socială, în sensul că „are nevoie de celălalt om”.

Sigur știi că persoanele care fac parte din cercul tău social interpersonal îți influențează evoluția. Acestea te influențează pe toate planurile, începând de la chestiuni minore, cum ar fi faptul că râdeți la aceleași glume, filme, etc, și te influentează până la lucruri majore cum ar fi sănătatea ta, succesul tău profesional.

Fiecare persoană cu care interacționezi te influențează și invers, influențezi fiecare persoană pe care o întânlești sau cu care îți petreci timpul.

5 people you spend the most time

Cele mai mari schimbări se petrec cu acele persoane cu care petrecem cel mai mult timp. Motiv pentru care ideea conform căreia te asemeni celor cinci oameni cu care îți petreci cel mai mult timp are mai mult sens, nu?Ține mine că în special persoanele la care ții cel mai mult au o influență puternică asupra ta. Iar relațiile care ne îmbogățesc sufletește au un impact binefăcător și asupra sănătății noastre – așa cum explică Daniel Goleman în cartea sa Inteligenţa socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane.

Oamenii sunt interconectați la nivel energetic ca celule a aceluiași mare organism. 

Cercetările lui John Cacioppo, arată legătura dintre implicarea într-o relație nefericită și creșterea nivelui de hormoni, astfel încât, am auzit și citit despre „Molecula tristeţii“. Acestă moleulă „T“ este în principal responsabilă de stres, anxietate şi de tristeţe (cum au constatat oamenii de ştiinţă britanici). Hipofiza sau glanda pituitară controlează modul în care organismul reacţionează la diverse tipuri de stres şi anxietate prin eliberarea unor substanţe în organism. Vezi aici: Molecula “tristetii” – o noua perspectivă asupra depresiei.

Este foarte important ce se întâmplă în cadrul interacțiunilor pe care le ai cu cineva, câteodată poate chiar mai important decât ceea ce se petrece în interiorul tău… asta pentru că  știi cât de mult te influențează… Așadar câteodată, să analizezi ce se petrece în exteriorul tău, la nivel de interacțiune cu ceilalți în relații, este o opțiune pentru a înțelege ce se petrece în interiorul tău (și invers bineînțeles).

Orice faci în viață, orice decizie a ta este o experiență foarte importantă; o parte din tine care depinde mult de împrejurimi, de ceilalți, de ceea ce te inspiră să alegi…

Mai departe, neuropsihologia a descoperit că structura creierului nostru îl face sociabil; adică este atras de legătura creată ori de cate ori intram în contact cu o altă persoană. Influențezi creierul și corpul cu fiecare interacțiune. Chiar și cele mai banale întalniri actionează și ne stimulează emoțiile (unele pozitive, altele nu).

Creierul este făcut să se conecteze, el reacționează și se adaptează la starea celorlalți.

Poți găsi explicații prin intermediul neuroplasticitatății, această știință fiind o metamorfoză continuă a creierului.  Adică ne arată abilitatea creierului de a-și reorganiza neuronii pentru a forma noi conexiuni neuronale pe baza învăţării și a experienţei de viaţă. Avem abilitatea extraordinara de a crea noi obiceiuri.

Aristotel spunea că “Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelența, prin urmare, nu este un act, ci o obisnuință.”  

Prin urmare, ce se întâmplă atunci când o persoană se angajează într-o relație? 

Important este să răspunzi în primul rând la altă întrebare: Cum te poate influența persoana cu care te angajezi într-o relație?

Pot spune că timpul e scurt, așadar este foarte important să îl petreci cu oameni care te fac să te simți bine.

Cercul tău social și relațiile tale interpersonale te modelează și îți influențeză atât modul în care creierul tău funcțiunează cât și sănătatea ta din punct de vedere psihologic.

Observă ce impact au persoanele asupra ta și impactul pe care îl ai tu asupra celor apropiați. Influența pe care o au relațiile tale te poate orienta către o viață bine trăită, către o viață mai bună. Deasemenea observă ce se perece cu tine atunci când interacționezi atât cu persoanele apropiate cât și cu oameni noi. Este important de fiecare dată să observi cum te comporți cu cei cu care intri în contact.

Acum, gândindu-te la o nouă perspectivă și având un nou înțeles, poți redefini relațiile tale interpersonale. Reevaluază modul în care îți trăiești viața și în ce fel și cu cine!

pexels-photo-13918Amintește-ți: empatia este un ingredient esențial în relații.  Experiența oamenilor necesită empatie.

Ea este sursa  relațiilor interpersonale de calitate. Este o formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Ne ajută de fapt să clarificăm experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul nostru. Cum să ai experiențe care creează transformare empatică?

Relațiile interpersonale sunt din ce în ce mai vulnerabine și discutabile, iar acest articol l-am tratat atât cât tu să îți poți pune câteva întrebări… Îți pot răspunde și eu. Îmtreabă-mă.

Pe curând,

Dana

„Principala activitate a creierului este cea de a se schimba pe sine.”Marvin L. Minsky (Society of the Mind, 1986). 

Inspirație: Inteligența socială, Daniel Goleman 

Like Share Comment

InterpersonalPsihologiePsihoterapieRelaționalizare

Știi că și tu ești un pic un psiholog?

 

Salut,

Știi că abilitățile interpersonale cum sunt ascultarea activă, buna comunicare și inteligența interpersonală! Aceseta sunt fundamentale în toate relațiile și sunt abilități extraordinare în a stabili raporturi cu ceilalți într-un mod rapid si usor, facându-i să se simtă relaxati.

Te gândești ca poate ai o sensilitate psihologică? Poate ți se întâmplă destul de des să înțelegi intențiile celorlalți?

Ei bine da… este o calitate umană naturală, aceea de a anticipa intențiiile celorlalți.

Nu trebuie să citești anumite cărți, să mergi la cursuri specializate, sau chiar să fii psiholog, este o capacitate născută. Gândește-te cum ai descrie o persoană dragă ție unei alte persoane, sigur va veni o avalanșă de concepte și termini psihologici: ai putea spune că este simpatică , deschisă, extroveritită, disponibilă în relații și asa mai departe sau depinde, persoana poate fi egoistă, antipatică.

Un alt exemplu ar fi atunci când o colegă te intreabă de un coleg, sau invers, pentru că îi place persoana respectivă. Ehhe cum ai descrie?

Este evident că mintea noastră vrea să aibe informații utile și putem avea o avalanșă de termeni și descrieri pe care le putem numi psihologice. Adică știi cum funcțiuenează mintea celeilalte persoane, și uite că nu ai nevoie să fii psiholog sau pasionat de creșterea personală pentru a putea să faci asta. Cu toții suntem înzestrați să putem construi teorii psihologice legate de alte persoane. Fără capacitatea de a intui intențiile celorlalți, de-a lungul timpului specia umană nu ar fi supraviețuit. Dar acum, în timpurile noastre este din ce în ce mai greu.

Vrei să știi de ce?

Este mai greu, mult mai greu pentru că persoanele trebuie… vor… ascund în mare parte intențiile lor … mai laes când acestea sunt în afara normelor grupului, să spunem. De exemplu la o companie este permis oamenilor să aibe relații cu colegii, iar la alte companii dacă te print poate te dă și afară. Și multe alte exemple.

Anticipăm mișcările altora intrând in sintoie cu ei.

Este o abilitate pe care cum suneam, o cunoaștem din totdeauna, ci doar în ultimii ani știm ca nu e doar o teorie simplă.

Intuiția este capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. Deci intuitia înseamnă că știm ceva fără să știm că știm.

Avem cu toții un sistem de recunoaștere a intențiilor celorlalți!

Prin simplul fapt că ne contruim ipoteze despre cum e făcută o persoană putem reacționa ca atare…. având încredere sau din contră. De multe ori nu avem nevoie nici de cuvinte.

Astăzi, a înțelege intenția celuilalt și a formula ipoteze psihologice se numește mentalizare. Mentalizarea este un concept psihologic care descrie capacitatea noastră de a întelege propria stare mentală și starea mentala a altora, in conformitate cu comportamentul evident.

Bine atunci dacă cu toții sunt psihologi nimeni nu e psiholog?

Psihologia ingenuă ridică multe întrebări, iar una dintre acestea este legată de faptul că suntem cu toții înzestrați natural cu cabilitatea de a ne face o ipoteză psigologică.

Nu contează dacă este sau nu profesia ta, contează să fii fiintă umană. (adică să nu fii extraterestru ca nu știu cum sta treaba la ei daca e ceva). haha

Mai mult, acest fenomen se întâmplă în toate domeniile, pentru că așa cum ziceam cu toții suntem înzestrați. De exemplu în fotbal unde la bar suntem cu toții antrenori, psihologi, etc.

La fel este ca și atunci când cineva intră în studioul psihologic; persoana are deja o psohologie a sa. Deja și-a făcut un car de ipoteze despre propriile sale probleme, sau poate chir și despre ale mele; iar de cele mai multe ori ipotezele acestea sunt cele care îi fac pe oameni să sufere.

Una dintre probleme este atunci când cineva crede orbește în propiile teorii ingenue. Teoriile astea sunt felul în care întelegem cum acțiunile noastre sunt determinate de un mod particular de a gândi sau de a vedea lumea…

Teoria înseamnă modul de a vedea lumea, și teoriile pe care le ai determină cum vezi lumea. Iar dacă crezi că doar a ta e cea importantă…. dar aici este un alt subiect pe care îl voi relua. Imporant este că dezvoltarea pesonală se bazează mai mult pe practică și nu pe teorie.

Flexibilitatea cognitivă este acea capacitate de a primi mai multe teorii și a le dezbate.

Cu cât un sistem este mai flexibil și devine mai deschis cu atât este UpToDate.

Adică o îmbunătățire constantă a propiului software. Iar cel mai important aspect al experiențelor este cel al al învățării interpersonale, unde schimbarea profundă se produce prin intermediul experiențelor din contextul relațiilor.

Sper că ți-am stârnit curiozitatea. Dă mai departe.

Săptămână frumoasă

Pe curânt

Dana

 

CoachingComunicareConexiuneInterpersonalPsihologie

În timp și prin timp, este punctualitatea o calitate?

Embed from Getty Images

Probabil, „A fi propriul observator în timp și prin timp”, ar putea fi un titlu mai bun. Iar după cum știi, timpul este un subiect mult tratat. Așadar, cum să încep?

Te întreb: Oare punctualitaea este relativă?

Sigur ai auzit de fizica cuantică, conform căreia  trecutul, prezentul și viitorul există simultan. „Timpul este un concept fundamental al fizicii și al filosofiei, cu care se măsoară durata evenimentelor.” În percepția clasică, timpul este reprezentat sub forma unei axe, pe care sunt așezate în ordine trecutul, prezentul și viitorul (adică prin timp). Atât fizicienii, cât și filosofii contestă cu vehemență această perspectivă. Argumentele sunt multiple și conferă omului cheia spre înțelegerea deplină a relației de bază din Universul în care trăiește, raportul spațiu-timp.” Fizica cuantică oferă o explicație cu privire la ceea ce înțelegem prin timp. Spune că timpul nu este o linie sau o axă pe care sunt așezate trecutul, prezentul și viitorul, ci mai degrabă o spirală (adică în timp) pe care se întâlnesc simultan cele 3 atribute. Trecutul întotdeauna continuă să existe și influenţează decisiv prezentul și viitorul, dar și viitorul influențează prezentul și trecutul, iar la rândul lui prezentul le poate influența pe celelalte două.

Einstein, probabil cel mai cunoscut fizician al tuturor timpurilor pentru crearea și dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativitatii, susținea că „distincția între trecut, prezent și viitor este o iluzie a percepției umane”. Arthur Schopenhauer, un filozof german, cunoscut – mai ales – prin teoria sa asupra primatului „voinței” în sfera reprezentării lumii și în comportamentul uman, de asemenea, era adeptul ideii că timpul nu există propriu-zis și că se resfrânge asupra omului precum o iluzie.

Embed from Getty Images

Timpul, spațiul și cultura

Știai că majoritatea românilor adoptă modelul ne-egocentric al mişcării temporale (moving Time): timpul se mişcă, pentru ei, pe o axă orizontală de la stînga la dreapta (deşi admit şi mişcarea bidirecţională). În schimb, fiind oameni de acţiune, americanii concep timpul ca o valoare incontestabilă, care trebuie explorată continuu, întrucît, într-o societate bazată pe profit, timpul reprezintă bani (Time is money).

A devenit deja axiomatic faptul că anglosaxonii, germanii, scandinavii sunt liniar-activi, dominaţi de timp şi monocronici. Aceasta înseamnă că în procesul desfăşurării activităţii lor, ei nu-şi dispersează atenţia şi preferă să se concentreze asupra unui singur lucru, alocîndu-i timpul prestabilit. Ei sunt foarte punctuali şi stabilesc o corespondenţă între timpul de lucru şi succes. Aici avem acel concept „prin timp”.

Sud-europenii (italienii, spaniolii), arabii sunt consideraţi pluri-activi, organizîndu-şi activităţile total diferit faţă de cei liniar-activi. Ei NU se axează pe orare şi NU consideră punctualitatea o calitate. Relaţia cu oamenii, sentimentele sunt considerate mai valoroase decât timpul. Aici avem concept „în timp”.

Cultura modernă şi, în special, cea postmodernă dă satisfacţie caracterului grăbit şi glisării timpului. Mai multe despre: Timpul și cultura

Deşi pentru societatea actuală timpul a devenit una din resursele cele mai importante, fiind din ce în ce mai desfigurat, parcelat şi expus disipării, pentru români însă experienţa aşteptării, a răgazului şi a contemplării sau intrării în durată nu pare deloc a intra într-o perioadă de retragere. 

În societatea occidentală punctualitatea e de la sine înțeleasă, în societatea românească în care se fac resimțite influențe orientale, punctualitatea și disciplina nu sunt atât de rigide.  

Lipsa de punctualitate e considerată, până azi, un comportament firesc, fără a considera că ar afecta respectul faţă de propria persoană, precum şi faţă de cei din jur. Important este că românii ţin cel mai mult la respectarea spaţiului, după care respectarea posesiei şi, doar în ultimul rînd, la respectarea timpului. Mai mult aici.

În concluzie, timpul e perceput subiectiv în moduri foarte diferite, în funcţie de civilizaţii şi de societăţi, stadiul de dezvoltare social, pături sociale din aceeaşi societate şi chiar de către indivizi. Astfel elveţienii au făcut din precizie un simbol naţional, reprezentat de industria ceasurilor.  

time

În materie de timp, în lumea afacerilor: timpul monocrom și timpul policron. 

Timpul policron semnifică faptul că putem face mai multe lucruri sau putem fi implicaţi în mai multe situaţii în acelaşi timp. În culturile monocrone, timpul este utilizat într-o manieră liniară, ca şi cum ar fi vorba de o cale care vine din trecut şi merge spre viitor. Timpul monocron este, în mod firesc, împărţit pe segmente. Acesta este organizat şi „compartimentat”, astfel încât persoana să se concentreze pe câte o sarcină. Ţările nordice, Elveţia, Germania şi Marea Britanie sunt dominate de concepţia monocronă a timpului.

Abordarea monocronă a timpului este, de asemenea, utilizată pentru organizarea vieţii şi crearea unei ordini de priorităţi. În materie de timp, în lumea afacerilor: timpul monocrom și timpul policron. 

Sistemul policron este caracterizat de simultaneitatea acţiunilor. În culturile policrone (arabe şi latine), prioritatea este uneori acordată familiei, în detrimentul obligaţiilor profesionale. Persoanele policrone trăiesc într-un ocean de informaţii. Acestea consideră că trebuie să trăiască, în timp real, pe toate planurile personale şi profesionale.  În societăţile monocrone, unde totul se construieşte pe un termen scurt efemer. De altfel, ţările pot avea o orientare spre trecut sau spre viitor. De exemplu, Statele Unite sunt orientate spre prezent sau spre viitorul apropiat. Ţările Americii de Sud sunt orientate simultan spre trecut şi spre prezent, în timp ce culturi precum Iran, India sau cele ale extremului Orient sunt orientate spre trecut.

Este important să știm să citim mesajele asociate timpului ăn alte culturi.  

Ritmul, care constituie un aspect important al timpului, permite uneori asocierea indivizilor la o cultură anume. Sincronizarea le poate lipsi la două persoane de culturi diferite. De asemenea, identificăm o varietate de situaţii în ceea ce priveşte programarea activităţilor pe parcursul zilei, lunii sau anului. De exemplu, unii nu ezită să lucreze pe perioada concediilor, în timp ce alţii nu doresc să facă absolut nimic în această perioadă. În Statele Unite, doar persoanele cu un statut superior îşi pot permite să lase pe alţii să aştepte, având în vedere faptul că a lăsa pe cineva să aştepte este sinonim cu dezorganizarea. Aceeaşi situaţie nu este înţeleasă neapărat la fel în ţările latine. Pentru mai multe informații despre: Management Intercultural.

Interacțiunnea dintre persoanele monocrome și cele policrone poate fi mai puțin complicată dacă cele două părți sunt în măsură să înțeleagă ce se ascunde în spatele limbajului timpului fiecăruia.

Știai că conform Analizei Tranzacționale (este o metodă utilizată în psihoterapie, psihologie organizațională, consiliere psihologică – o forma de psihologie socială) sunt șase modalitati de structurare a timpului? Adică de câte ori oamenii se întalnesc în grup sau perechi, își pot petrece timpul în șase modalități diferite. Eric Berne a enumerat aceste sase moduri de structurare a timpului astfel: izolarea, ritualuri, trecerea timpului, activitati, jocuri. Acestea au fost enumerate in functie de riscul emotional implicat, de la cel mai mic la cel mai ridicat. Pentru mai multe informații îți recomand o carte Ce spui după bună ziua?

 PS: Noi toți avem nevoie sa structuram timpul pentru a evita durerea plictiselii.

Timp Liber pentru tine

Libertatea și timpul sunt văzute ca concept și percepție personală. Cu toții suntem într-un proces continuu de autodescoperire, iar trăirea emoției și a experientei „aici si acum” ne permite constientizarea propriei gandiri; astfel putem folosi creativ resursele personale, bazate pe libertatea alegerilor și pe asumarea responsabilitatilor. Conceptul de libertate este legat de cel de responsabilitate. În timp ce societatea ne face să ne simțim din ce în ce mai liberi, te anunț că nu există libertate fără responsabilitate …

 Libertatea este una dintre valorile cele mai urmărite în lume. 

Mai departe te invit la să dai un ochi la la atelierul Arta de a fi liber. Timp pentru tine.

Încă ceva: cât timp te comporți, gandești și simți într-o manieră care este o reacție imediată aici si acum, la evenimentele care se produc în jurul tău, atunci utilizezi capacitatile tale adulte. Ești în timp, adică ca o persoană perceptivă și relaxată, aici și acum, fără judecăți și de obicei ai tot timpul. O persoană care este prin timp, își programează foarte bine experiențele având controlul timpului.

În timp și prin timp, deschiderea către experiențe duce la o cunoastere mai bună a propriei persoane și bineînțeles în timp la găsirea echilibrului personal.

PS: Dacă ți-a plăcut lasă-mi un comment.

Imaginează-ți ce ai face cu tot timpul tău liber dacă ai putea! 

Pe curând,

Dana

InterpersonalPsihologiePsihoterapieRelaționalizare

Psiho: Învățând făcând, (auto)învăţarea și experiențe autotelice

Salut,

Autocunoașterea este procesul prin care te întrebi cine ești tu. Este acea imagine de sine psihică, fizică și socială pe care ai format-o în timp și la care poți lucra. Îți cunoști propria persoană.

Autotelic este un cuvânt cu radâcini grecești: auto (sine) și telos (scop, tel). O activitate autotelică este aceea pe care o facem per se, pentru ca scopul principal pe care dorim să îl atingem este saă experimentam o anumită activitate. Dacă aplicam termenul autotelic la personalitate, atunci el reprezintă un individ care, în general, se implică în activități de dragul activităților, nu pentru a atinge un scop extern ulterior. Desigur, nimeni nu este autotelic în întregime, pentru că cu toții trebuie să facem lucruri chiar dacă acestea nu ne fac plăcere, fie de nevoie, fie dintr-un simț al datoriei. Dar exista o gradație: de la indivizi care nu simt aproape niciodată că ceea ce fac este pentru activitatea în sine, la cei care simt ca aproape tot ceea ce fac este important și valoros. Termenul autotelic se aplica acestora din urma.

Învățând făcând – „learning by doing ” poate sună mai bine în engleză. Iar învățarea experiențială este procesul prin care cunoașterea este creată din experiența directă, adică „a învăța din experiență”. Pe scurt acest articol  despre „învățând făcând, (auto)învăţarea și experiențe autotelice”, se referă la învățarea prin experiențe.

sparkler-in-hand

Mai întâi

Chiar și studiile arată că experiențele în viață ne fac mai fericiți decât lucrurile materiale. Corect și de acord. Îmi vine în minte faptul că pentru multe experiențe pe care le dorim, avem nevoie totuși de un bilet de avion, de tren sau autobuz, poate de o mașină… Deasemenea avem nevoie de haine confortabile, chiar unele elegante depinde de eveniment, ba chiar de echipament de munte sau echipament pentru scufundări ori sporturi nautice, s.a.m.d. Partea financiară face parte din experiența noastră și acesta ne poate face fericiți până la un punct.

În acest articol mă rezum la experiențe specifice legate de creșterea personală și  îți fac invitația să participi la workshop-uri experiențiale, workshop-uri de dezvoltare personală, seminarii și alte ateliere de autocunoastere…

Știu, îmi poți spune: 

  • Dar Dana, o călătorie în India, Peru, Tibet, Nepal si Everest, Israel, Cambodia, Costa Rica, Sri Lanka, Mexic, Arizona, California, Danemarca, Finlanda, Franța, Bucegi România, Târgu Jiu, Munţii Rarău, Sarmisegetuza, Brașov mă poate îmbogăți foarte mult, mai ales din punct de vedere al dezvolării mele personale. Iar prin aceste călătorii spirituale mă apropii mai mult de mine și mă pot chiar ilumina!
  • Da, o călătorie interioară se poate petrece oriunde în lume. Este experiența ta spirituală. Este o cale spre a descoperi scopul vieţii tale. Poți avea tot felul de experiente deosebite vizitând astfel de locuri, ba chiar mai multe. Cred deasemenea că acestă descoperire de sine durează pentru totdeauna. Recomand să incestești timp, energie și bani în experiențe transfirmative. 

Pentru mine cursurile de autocunoștere, terapia personală, tipul de calitate petrecut cu familia și prietenii, călătoriile (atât de vacanță cât și cele profesionale) sunt experiențe transformative de fiecare dată.

Mai departe

Învățarea experiențială, ca și învățarea interpersonală, fac parte din experiența ta. Imaginează-ți cum arată, pentru tine, o experiență care te poate îmbogăți la nivel personal, spiritual și în modul de relaționare, adică la nivelul relațiilor interpersonale. Repet, cred că cel mai important aspect al experiențelor este cel al al învățării interpersonale, unde schimbarea profundă se produce prin intermediul experiențelor din contextul unei relații.

Participarea la diverse workshopuri, seminarii, ateliere te ajută să înveți despre tine și ceilalți experimentând direct. Suntem mereu într-un proces continuu de autodescoperire, începând cu importanța trăirii emoției și a experientei „aici si acum” (unde de cele mai multe ori este îndeajuns să te poziționezi ca observator).

Deasemenea prin constientizarea propriei gandiri ne putem folosi cretiv resursele personale, bazate pe libertatea alegerilor și pe asumarea responsabilitatilor. Probabil ai mai auzit  că libertatea înseamnă responsabilitatea. Adu-ți aminte că avem permanent dorința de a ne controla emoțiile, vrem să fim fericiți și să descoperim sensul vieții, iar acestea pot fi influnțate prin învățarea experiențială.

Dar de unde începi?

Ia un creion și o hârtie și scrie ce fel de experiențe vrei să ai în viață: călătorii, studii, relații interpersonale sănătoase, experiențe frumoase cu familia și cu prietenii, locuri uimitoare de vizitat,  experiențe profesionale satisfăcătoare, cursuri de interes personal, terapie, exerciții fizice, sport, etc. PS: Ține minte că toate acestea, direct și indirect, te ajută în dezvoltarea ta personală și te ajută să te bucuri cu adevărat de viață. Pe scurt obții satisfacere prin simplu fapt că ai obiective, apoi că le atingi, iar claritatea legat de ceea ce vrei îți dă un soi de stabilitate, siguranță și mulțumire. Poate în asta consta și o parte din fericire, dacă nu chiar fericirea în sine, a ta.

Așadar, experiențele cuprind obiecte, locuri, relațiile interpersonale (oamenii apropiați și persoane noi din viața ta). Iar activitățile pe care le faceți împreună (atât acum, dar mai ales în timp) te definesc. Experiențele sunt ceea ce te schimbă acum și aici, foarte important este cum reacționezi la ceea ce se întâmplă și cum ești dispus să schimbi ceva ce nu îți este pe plac.

Și tot tu, de fapt doar tu, poți alege să reprogrameazi modul de relaționalizare prin astfel experiențe transformative la tot pasul. Studiile au dovedit ca peste 90% din ceea ce gandim, spunem, facem zilnic provine din subconstient, iar gandurile, actiunile si vorbele noastre sunt rezultatul programelor pe care le avem intiparite acolo. Tu poți schimba asta! Ține cont: creierul evolueaza permanent, ca reacție la experientă și se modelează în funcție de aceasta. Te întreb dacă ceea ce faci este ceea ce vrei? Tu alegi, tu decizi.

Experiența este cea mai înaltă formă de învățare, cunoaștere, autocunoaștere și dezvoltare personală. Toate ce ți se întâmpla vine din contextul experienței personale și al învățămimtelor personale de până acum. Mai departe, poți învăța mult mai multe lucruri.

Chiar și Socrate era convins că fiecare din noi suntem predispuși să facem ceea ce dorim…(aici intrăm în alt subiect). Prin urmare, una dintre condițiile omului este aceea de a învăța, fiind o capacitate foarte dezvoltată în ultimii ani și ea poate fi mereu îmbunătățită.

Este clar că orice activitate poate deveni autotelică, și tot ceea ce faci este important și valoros!

Deasemenea îți recomand articolul: Despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

Te invit să îmi spui părerea ta despre acest subiect.

Pe curând,

Dana

 

È una piacevole distrazione
ComunicareInterpersonalPsihoterapieRelaționalizare

Psiho: Sporește-ți bunăstarea prin apreciere!

Salut,

Știai că una dintre modalitățile prin care poți fi mai fericit stă în exprimarea aprecierii?

Embed from Getty Images

Cu siguranță atunci când ești fericit ai tendința să spui mulțumesc mai des! Dar dacă ai face invers? – adică să spui Mulțumesc mai des, astfel încât să îți crești nivelul de fericire?

Exact, exprimarea aprecierii, mulțumirii, admirației față de cineva sau ceva, crește starea mentală de bine, adică fericirea; iar fericirea este departe de a fi doar o noțiune psihologica. Din punct de vedere ştiinţific, organismul uman produce multe substanţe care ne provoacă senzaţii de: plăcere, buna dispoziţie, euforie. Toate aceste substanţe sunt numite de biochimişti, neurotransmiţători, deoarece ele sunt responsabile pentru transmiterea impulsurilor nervoase. Iar starea de fericire e strâns legată de hormonul cerebral numit endorfină, alaturi de dopamină și serotonină.

Endorfinele, spre deosebire de dopamina (fiind un neurohormon „al placerii” care se secreta atunci cand avem asteptari pozitive dupa o actiune), se eliberează în momentul în care faci o acțiune placută. Oxitocina este hormonul tandretii, al fidelitatii; acest hormon este un anxiolitic natural, inhiband frica și agresivitatea precum si eliberarea hormonilor de stres (cum este cortizolul). Este hormonul care determina atasament si devotament fata de familie. Serotonina, numita „hormonul fericirii”, este în mare parte responsabilă de starea noastra de bine. Ea determina stimularea ramificatiilor neuronale, scade agresivitatea, regleaza apetitul si mentine starea de bine si echilibru psihic. Vezi mai mult: Hormonii fericirii si echilibrul psihic”

Așadar, aprecierea ajută la sporirea emoțiilor pozitive, creează experiențe bune, îmbunătățește sănătatea, construiește relații interpersonale bune și deasemenea este un stimul profesional.

Embed from Getty Images

Iată ce spun câteva studii:

  1. Doi psihologi, Emmons and McCullough (2003) au descoperit cât de mult fericirea era îmbunătățită doar prin un exercițiu simplu, acela de a scrie săptămânal 5 lucruri pentru care erau reconoscători, timp de 10 săptămâni.
  2. Lyubomirsky , Sheldon și Schkade susțin că o singură dată pe săptămână este de ajuns pentru o persoană să își exprime mulțumirea astfel încât să se simtă bine.
  3. Iar Seligman, Steen, Park și Peterson (2005) au făcut un studiu timp de 6 luni, aplicând un simplu exercițiu de recunoștință unui eșantion, au descoperit ca oamenii erau mult mai fericiți și mai puțin depresivi.

! Acum că cunoști beneficiile aprecierii, recunoștinței și a mulțumirii, poți face și tu un exercițiu simplu: ia un carnețel și notează între trei și cinci lucruri pentru care exprimi recunoștință profundă, cel puțin o lună… după poți să îmi scrii ce rezultat ai.

Trebuie sa recunoastem ca ne place sa fim apreciati de cei din jur!

Căutăm validare, apreciere cu riscul să uitam sa dam la randul nostru, facem manevre pentru a obţine aprecieri, pozitive sau negative … Dar tu poți fi model de îngrijire pozitivă, adică trebuie să oferi celor din jur aprecieri pozitive pentru creştere şi schimbare. Ține cont ca persoanele au tendința să dea mai multă atenţie greşelilor personale şi imperfecţiunilor minore, decât reuşitelor şi succeselor, așadar cu atenție poți hrani stima de sine a celor din jur.

Aprecierea, multumirea si recunostinta sunt sentimente destul de transparente și trebuie să îndeplinească condiţiile de sinceritate. Esto o formă de recunoaștere, suport, sprijin. Un aspect important al relațiilor interpersonale, ține de relațiile de apreciere emoțională, care includ părerile și reflectările reciproce despre caracterul, calitățile, acțiunile celuilalt. Cand îți exprimi aprecierea de fapt te bucuri pentru că o acțiune a celuilalt a venit în întampinarea uneia dintre nevoile tale.

În primul rând atunci când apreciezi pe cineva te apreciezi mai întâi pe tine!

Embed from Getty Images

De astăzi poți începe să îți influențezi propria stare și deasemenea mediul, prin aprecierea sinceră a ceva sau a cuiva.

Pont: Unele femei frumoase resping aprecierea frumuseţii lor; altele o adoră. Unii acceptă aprecierile necondiţionate; alţii pe cele condiţionate.

..Atunci cînd un individ arată un semn de implicare faţă de un altul, e necesar ca receptorul să îi arate emiţătorului că mesajul a fost recepţionat, că gestul a fost apreciat, că relaţia există, că emiţătorul contează ca persoană şi, în cele din urmă, că receptorul îşi arată aprecierea (…) o astfel de ofertă ritualică tinde să fie urmată imediat de mulţumire. (Goffman, 1974: 63-64)

Oamenii iubesc să fie apreciați pentru lucrurile pe care le fac și le spun.

Te-ai întrebat vreodată dacă desfășori activitați în avantajul partenerului de viață?

Ideea e că mai ales în relații, ne focusăm foarte des pe ceea ce a greșit celălalt decât pe calitățile personale. Ce vreau să spun este că prin aprecieri sincere se produc modificari ale trasăturilor de caracter, la nivel de obișnuință și produc emoții noi, în bine! 

Chiar, când a fost ultima dată când ai exprimat cât de mult îți apreciezi partenerul sau partenera, prietenii, sau pe cei dragi în general?

Pentru doamne și domnișoare: „Știți că bărbații funcționează pe apreciere și că aprecierea este vitală pentru ei ? – Mda, bărbatul apreciat îți va pune lumea la picioare!” Vă recoand un articol delicios:  Vrei să-l ai lângă tine? Oferă-i încredere și apreciere

Pont: cu cât apreciezi pe cineva pentru ceva, cu atât mai mult cresc șansele ca persoana respectivă să repete acel lucru, ba chiar mai bine data viitoare, asta pentru ca aceea persoană să obțină apreciere și mai mare.

Cu cât le mulțumești oamenilor pentru ce au făcut cu atât ei vor repeta acțiunile pentru care au primit apreciere. 

Embed from Getty Images

Încă ceva:  Recunoaşte complimentul şi apreciază gestul când ți se adresează: – Mulţumesc mult. Foarte drăguţ din partea ta să spui asta! …

Apreciez că citești articolele mele,aștept cu drag un comentariu, like și share!

Pe curând,

Dana

 

https://www.splitshire.com/
ComunicareConexiuneInterpersonalPsihologie

Atenție, teren alunecos! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți.

Am citit o carte acum câteva săptămâni și pur și simplu anumite pasaje mi-au rămas întipărite în minte, care mă tot cheamă să le public. Atenție este periculos de alunecos, nu numai iarna! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți, așa cum o vede unul dintre personajele din carte. Foarte interesant!

„Imaginează-ți o stradă acoperită cu gheață. Și pe această stradă merg oamenii care nu au voie să cadă. Deși gheața de sub tălpile lor e ca și oglinda, ei sunt obligați să meargă țanțoși, la fel ca pe un asfalt perfect uscat.

– He, he…, păi este foarte dificil să mai poți rămâne în picioare când ești nevoit să mergi pe o astfel de gheață…

– Sigur că e foarte dificil. Bieții oameni își dau toată silința să nu cadă. Totuși, mulți dintre ei se prăvălesc cât sunt de lungi. Cine e de vină că au căzut? Gheața? Pierderea echilibrului? Cei care au căzut?

– Am înțeles, spuse el. E și asta o iluzie, nu-i așa?

– E menită să te ajute această comparație cu gheața, spuse ea

– Păi sigur că ajută… Gheața cică reprezintă tentația. Cei care fac efortul să nu cadă pe gheață sunt oamenii căsătoriți. Și adevărul este că foarte mulți reușesc să nu cadă, fir-ar să fie! Cei care nu cad se uită unii la alții și își zic în mintea lor: „Ia uite ce om onorabil e tipul ăla. A reușit să stea în picioare și să nu cadă”. Însă numai ei știu, sărmanii, câte sforțări fac să nu alunece și să nu se prăbușească. Dar, ce să-i faci, sunt și foarte mulți cei care, cu toată silința, atenția și bunăvoința lor, cad ca secerații când nu mai pot lupta cu blestemata aia de gheață… Deh, așa-i cu gheața asta… ”

– Unii au noroc și reușesc să nu cadă, alții nu mai sunt așa de norocoși …, spuse el

– Așa le trebuie. Cine i-a pus să intre pe poarta patinoarului?

– Gata! spuse el. Nu mai rezist! Să vină odată căldura! Sau primăvara! Sau vara! Să se topească gheața asta! Mă dor picioarele de la atâta încordare. E foarte greu să fii atent tot timpul să nu cazi!

Ea râse și se menținu amuzată în joc.

– În cazul ăsta, e trist, e foarte trist. Dacă nu cad, mă dor picioarele din cauza încordării. Dacă am norocul să cad, îmi frâng gâtul. Ce aiurea e totul! Nu am posibilitatea să fac o alegere cât de cât onorabilă… spuse el

– Parcă tu spuneai că de vină e societatea. Cine te împiedică să o rupi cu ea?

– E ușor de zis…

– Știu. Ai acasă o soție minunată și care te așteaptă.

– Da, așa e… Aș vrea să îți spun ceva. Ai observat ce pasionante devin discuțiile dintre mine și tine?

– Da. Simt că am putea sta tot timpul de vorbă și nu m-aș mai sătura.

– Vezi…. căsnicia mea este ok, nu mă pot plânge, dar,… există un dar… „

Și povestea continuă … și probabil nu cum îți poți imagina acum, dar de fapt nici nu știu ce îți imaginezi…

Sursa: ATINGEREA – Roman de Claudiu Neacșu 

Muțumesc pentru permisiunea de a publica.

Foto SplitShire

Pe curând,

Dana

https://www.splitshire.com
AbilitățiAsertivitateComunicareConexiuneInterpersonal

Cum să gestionezi așteptările în relațiile tale?

https://www.splitshire.com

Așteptare

Salut,

Ți s-a mai întâmplat să ai așteptări mari de la o situație, un eveniment sau mai mult: de la o persoană apropiată? Adică genul acela de așteptări care nu te fac să te simți bine? Mda, ni se întâmplă tuturor să ne creăm propriile „castele mentale” (realități) și să suferim atunci când acestea se prăbușesc.  Citeşte mai mult

https://www.splitshire.com
AsertivitateComunicareInterpersonalRelaționalizareSocial

Comunicarea fără competiție în relațiile apropiate

paper-cakes

Sigur ai mai auzit de comunicarea asertivă. Asertivitate înseamnă să știi cum să dai valoare drepturilor tale fără a încălca dreprurile altora. Asertivitatea este abilitatea de a-ți exprima în mod onest ( verbal şi nonverbal) opiniile. Opiniile sunt si drepturile oamenilor care te înconjoară.

Iti dezaprob spusele, dar voi apara pana la moarte dreptul de a le rosti. Voltaire

Într-o lume unde cel mai bun în comunicare poate însemna să ai dreptate, poate distruge relații apropiate și intime.

validare

Te invit să vorbim despre „Validare” în comunicare și puterea validării.

Prin validare vreau să spun acceptarea a ceea ce vine spus chiar dacă nu ești de acord cu conținutul comunicării. Această abilitate poate fi considerată o nimica toata în urmatoarea frază: „dacă cineva îmi spune că urăste prajitura cu vișine doar nu o să urăsc și eu acea persoană”. Sau deseori confundăm nivelele de comnicare și atunci ne supăram, acest lucru se întâmplă deseori în relațiile intime. Vedem cum atunci când o relație devine mai intimă cu atât e mai delicată, ca să nu zic periculoasă. Gândește-te la metafora lui Schopenhauer despre relațiile dintre oameni seamănă cu cele dintre arici și metafora despre capacitatea de a intra în relație fără a ne feri ți fără a feri.

A valida ceea ce spune celălalt nu înseamnă să fii de acord cu ceea ce îți spune, și nici să faci împotrivă să fii mereu de acord. Semnifică să asculți ce au ceilalți de spus cu atenție fără a judeca. Vezi conexiuni sănatoase: Reacțiile pe care le avem față de ceilalți, ca și ale lor față de noi, au un impact biologic mult mai extins decât ne închipuim.

Fără a judeca sau non-judecată înseamnă ca ai deschidere față de tot ce ți se spune chiar dacă te poate atinge într-un fel sau altul. Iar aici este o altă discuție legată de atitudinea ta, atitunine pe care tu o alegi față de ceea ce simti și cum interpretezi. Lasă lucrurile să te atingă și da-ți timp (cateva secunde, minute..) … amână reacția. Meta-comunicarea este în esența un mesaj despre un mesaj. Este, pe de o parte, modul de a gândi și simți in interiorul meu despre ceea ce mesajul primit de la o persoana imi transmite. Sau poate fi, pe de alta parte, despre ceea ce eu doresc să transmit, in spatele limbajului folosit, celuilalt caruia mă adresez.

Aceată amânare te ajută să nu ai o reacție neplăcută și nedorită ulterior, de care posibil să îți pară rău, reacție care poate ofensa interlocutorul.

-De ce este asa important să nu atingi într-un fel ofensiv interlocutorul? Adică de ce nu îi poți spune că a zis o prostie? -Păi, hai să îți răspund cu o întrebare: Care sunt nevoile primare ale ființei umane? Cinci nevoi a identificat Maslov: 1. nevoile fiziologice, 2. nevoi ce țin de siguranța personală, 3. nevoilor sociale, de apartenență, 4. nevoia de recunoaștere socială, încrederea în sine, respectul de sine, 5. nivelul dezvoltării personale, autorealizării.

La toate astea se adaugă o nevoie foarte importantă, aceea a interacțiunii. Nevoile relationale sunt de fapt nevoi emotionale care pot fi indeplinite prin interactiune si conectare sociala autentica. Studiile arată că persoanele care au relații sociale de calitate au durata de viață mai mare față de cei care nu au relații sociale de calitate.

Omul este o fiinţă socială şi în sensul că „are nevoie de celălalt om”!

two-guys

Deasemenea sunt multe studii care arată că o persoană privată de interacțiuni semnificative nu poate supraviețui sau supraviețuiește cu mari deficite…. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

O variantă mai recentă a teoriei nevoilor a fost enunţată de Clayton Alderfer a cărui abordare reduce ierarhia nevoilor a lui Maslow la trei categorii de nevoi: existenţiale (E-existence), relaţionale (R-relatedness) şi de progres (G-growth). Modelul lui Alderfer reprezintă o încercare de creştere a gradului de aplicabilitate a teoriei nevoilor la condiţiile organizaţionale.

  • Nevoile existenţiale. Alderfer include nevoile de pe primele nivele ale ierarhiei nevoilor a lui Maslow, traducându-le în termenii cadrului organizaţional, şi se referă la nevoia de a fi plătit, de a primi beneficii şi de a beneficia de condiţii de muncă decente.
  • Nevoile relaţionale. Sunt similare nevoilor sociale definite de Maslow, iar în mediul de lucru se referă la nevoia de interacţiune socială şi de a intra în contact cu alţii.
  • Nevoile de dezvoltare. Reprezintă combinarea nevoilor de stimă şi auto-depăşire definite de Maslow şi se referă la nevoia de a fi creativ şi de a experimenta creşterea şi dezvoltarea prin activitatea derulată în organizaţie.

Competiția în relațiile intime este dăunătoare!

Competiția într-o relație este întodeauna periculoasă, și cauzează divorțuri, certuri, stress și se escaladează. Fară să exagerez, uită-te în jurul tău, gândește-te la persoanele apropiate ție și vezi cu cine te simți în competiție și bineînteles cât bine îți aduce această competiție?

images-18

Vezi, pentru mine este important cum gestionăm aceste situații și nu să folosi cominucarea pentru a câștiga. De exemplu într-o o seara petrecută cu prietenii poți învăța multe lucuri dacă ai atidudinea bună, decât dacă ai intenția să ai mereu dreptate și să câștigi.

Prin atidudinea bună, repet, ma refer la ce spuneam mai sus, adică de non-judecată și acceptare. Aceastea sunt doua lucruri ce știau pasionați de dezvoltare personală care vroiau sa cucerească lumea cu conversașiile hipnotice sau ceva de genul acesta. Te asigur, însă, că este foarte dificil să asculți și să validezi ceea ce spune persoana apropiată de tine cu care te simți în largul tău, dar este un super exercițiu de creștere și dezvoltare personală. Cu toate acestea nu mă refer șa trucuri lingvistice sau alte vicleșuguri ce țin de comunicarea persuasivă și departe de mine că acestea nu ar fi bune, doar că sunt niveluri de interacțiune mult mai importante pentru dezvoltarea noastră personală. Aspecte fără de care nu poți învăța arta persuasiunii.

În alte cuvinte: A învăța cum să nu reacționezi și in schimb să validezi comunicarea persoanelor apropiate e mult mai important decât să le convingi de ceva sau sa aplici secretele persuasiunii.

Acest articol nu va atinge acele persoane care sunt în căutarea de vrăjitorii sau a modului în care ii putem influenta pe ceilalti, ori pentru acele persone care vor să dezvolte talentul de a gestiona situatiile în care ceilalti nu sunt dispusi sa renunte la realitatea lor. Sau niște tehnici secrete prin care oricine poate avea succes și poate deveni cum dorește.

Aici: „Totul despre psihologia persuasiunii”

De la capacitatea ta personală de a observa limbajul persoanelor apropiate pentru exact ceea ce reprezintă: povestea personală de viață plecând de la modul lor de a vedea lumea, trecând de la tot ce i-a influențat direct sau indirect.

Nu trebuie sa te prefaci că ești de acord cu ceea ce ți se spune, ci doar să asculți ceea ce îți spun dând valoare cuvintelor fără a identifica și interpreta, lucruri care te pot îndepărta.

„Ajută-mă să înțeleg ceea ce intenționzei să îmi spui”

Ce mă face să râd este că multe persoane pasionate de psihologie au tendința să facă eroarea de a crede că știu ce se întâmplă în mintea oamenilor, când de fapt cel mai bine este să întrebi.

„Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: intenţional şi relaţional, cel de-al doilea oferind indicaţii de interpretare a conţinutului celui dintâi.”

Aceasta însemnând că orice fel de comunicare am analiza, vom sesiza două aspecte: unul legat de conţinut, cel de-al doilea reprezentându-l relaţionarea propriu-zisă, acesta din urmă cuprinzându-l şi pe primul, fiind, prin aceasta, „o metacomunicare.”

Toate aceste niveluri se intrapătrund foarte ușor între ele și pot da viață unor probleme lingvistice, asa cum a descoperit Gregory Bateson. În realitate în comunicarea de zi cu zi întânlim diverse confuzii semantice, sintactice si pragmatice, lucruri studiate foarte amănunţit în cadrul propoziţiei. Dacă adaugi că fiecare are propriul punct de vedere dat de propria experiență personală, atunci chiar că pe lângă ascultarea necondiționată prezentă avem este foarte utilă ți validarea!

Să asculți cu atenție chiar și ceva cu care nu ești de acord nu înseamnă să lași să ți se urce cu picioarele în cap! hahaha nici gând. Dacă cineva încercă acest lucru, atunci într-un mod diplomat adu la cunoștință ce se întâmplă. Iar pentru a fi și mai indirect posbil ai putea spune: “Hmm, e ciudat, poate nu am înțeles bine ceea ce tocmai îmi spui, ai putea să repeți? Pate ai forțat un pic lucrurile, nu crezi? ”.

PS: validare în psihologie are diverse semnificații, două dintre cele mai importante sunt: validare statistică, adică să validezi un test sau un chestionar, sau validare cu sensul folosit de Marsha Linehan.

Așadar te invit să îmi spui ce crezi despre acest, să lași un comentariu aici, să dai like și share!

Pe curând,

Dana

CoachingConsilierePsihologiePsihoterapie

Arta experiențelor diferite de Psihoterapie, Life Coaching și Psihologie

Mai multe ramuri care se pot confunda cu o mare ușurință sunt: Consilierea, Mentoringul, Psihiatria, Psihoterapia, Life Coaching-ul și Psihologia. Așadar, cum astăzi este Luni și iubesc ziua de luni; știu că sunt în medie 52 zile de Luni într-un an, iar aceata este a treia zi de Luni pe 2017. Îmi place să încep o idee nouă, să învăț ceva nou, să public doar Lunea, pentru a îți da o temă nouă de gândire până săptămâna viitoare. Săptămâna aceasta ne gândim la tendința spre autocunoaștere, care se afla în fiecare din noi. Dar de unde începem?

Păi, în primul rând autocunoașterea este procesul prin care te întrebi cine ești tu, este acea imagine de sine psihică, fizică și socială pe care ai format-o în timp și la care poți lucra, (faci niste exerciții și îți pui întrebări). Din experiența mea, îți spun că trebuie să te descurci în general singur, dar  într-un fel, ar trebui să fii în stare să faci asta și cu alți oameni. Tot din experiență îți spun că e un lucru bun să mă folosesc de ajutorul altor persoane în procesul meu de autocunoaștere. Aici mă refer doar la alți psihoterapeuți cu care am lucrat și la psihoterapie ca metodă de descoperire de sine.SplitShire-7070-e1450348802363-1152x759

Eh aici e aici, de multe ori crezi că faci natural acest lucru, adică să te descurci cu tine și cu alți oameni și de cele mai multe ori așa și este! Dar când îți prinzi urechile, se întâmplă să nu știi ce este de facut și să îți dai seama, cu ajutorul unei persoane specializate, că poți înțelege acele aspecte care te împiedică să te descurci bine, și ulterior să depășești această situație. Iar pentru a obține satisfacere personală trebuie să te implici.

photo-1458959200047-5e70376f96f3.jpeg

Îți recomand  din toata înima să știi care este diferența în principal dintre psihoterapie, life coaching și psihologie și ce experiență alegi să ai!

Lasă-mă să îți explic: Psihoterapeutul este psihologul, medicul sau asistentul social cu specializare, adică formare într-o psihoterapie cu durata de patru sau cinci ani. Iar a fi medic, psiholog sau asistent social se poate foarte bine și fără psihoterapie; repet: invers NU. În general formările în psihoterapie se adreseaza celor care au absolvit (diploma de licenta sau master) psihologia, medicina, asistenta sociala, teologie care au implinit varsta de 25 de ani. Foarte important, din punctul meu de vedere, este etapa de dezvoltare personală din cadrul formarii ce cuprinde minim 200 de ore, în funcție de orientarea psihoterapeutică, ele sunt acele ore de autocunoaștere a celui care va deveni psihoterapeut. În paralel mai sunt cateva sute de ore de teorie și alte câteva sute de supervisare și intervizare.

Psihiatria este specialitatea medicală care se ocupă cu identificarea cauzelor, diagnosticul, preventia și tratamentul afectiunilor psihice; este un medic psihiatru care nu este neaparat psihoterapeut, și foarte important psihoterapeutul nu dă medicamente și nu pune diagnostic. Life coachingul poate fi definit drept cea mai eficienta modalitate de maximizare a exprimarii talentelor si potentialului propriu, precum și de optimizare a tuturor domeniilor vietii personale și profesionale. Conform unui studiu realizat de International Coaching Federation (ICF), pe timpul cursurilor 
de formare în profesia de coach, poti obține înca din prima lună, rezultate remarcabile în mai
 multe domenii de dezvoltare. Cursurile se adresează persoanelor, cu varsta între 18-65 ani, indiferent de nivelul de studii. Cererea de astazi pentru coaching este în mare crestere, pentru ca oamenii au realizat ca pot obtine rezultate rapide prin coaching. Într-adevăr fain,  și sunt mulți coachi buni cu care merită să lucrezi pentru a îți atinge anumite obiective.

Mai departe, mentorul este un expert în domeniul tău de activitate, care te poate ajuta să-ţi creşti încrederea în forţele proprii, provocându-te să dai tot ce ai mai bun în ocazii importante. Psiholog este o persoană specializată în studiul psihologiei care are dimploma de licență sau masterat dupa caz. În schimb psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie.

Tipul de învățare este foarte diferit și cu o profunzime foarte diferită. In psihoterapie , tipul de învățare este foarte vital și foarte real, iar pentru tine este foarte valoros timpul acesta luat singur. Învățarea în psihoterapie estedeseori la nivel nonverbal. Este de fapt trăirea liberă și deplină a unei relații de acceptare și afecțiune, o experiență revelatoare. În cultura noastră încă adoptam o atitudine de scuză față de o atare experiență: hai domne ca nu sunt nebun să merg la terapie! E să știi ca este greșită aceată scuză.

Despre ce se întâmplă în procesul psihoterapiei și faptul că rareori îți aduci aminte lucrurile pe care le spui, vreau să scriu pe viitor pentru că este foarte important. Deasemenea și despre și despre acel sentiment de mulțumire pe care îl ai în timpul și după experiența de psihoterapie. Spun asta legându-mă de faptul concret că pe parcursul vieții suntem un fel de deformatori ai dezvoltării noastre personale în mod inconștient, și în același timp cred cu desăvârșire că ne naștem cu mult mai multe lucruri pozitive și un potențial mare de dezvoltare. Dar acest potențial de dezvoltare, datorită experiențelor pesonale poate crește crește sau nu. Sentimentul de deformare este atunci când simțim că pierdem putin din noi în anumite situații, și sentimentul de bine atunci când câștigăm din nou cu ajutorul anumitor experiențe personale, profesionale, soaciale etc.

Sentiemtul general este că nu ai fi in siguranță daca ai vorbi despre tine ….dar în psihoterapie trăiești experiența unei aprecieri sănătoase, satisfăcătoare și plăcute a proprieti tale persoane ca ființă întragă și funcțională, și aceasta experiență survine atunci când trăiești autentic ceea ce simți. Terapia îți permite să îți trăiești pe deplin și conștient toate reacțiile, inclusiv toate sentimenmtele și emoțiile.

Un aspect foarte important al procesului terapiei este trairea experienței, adică în contextul terapiei și al siguranței relației cu terapeutul; unde îți poți da voie să examinezi diferite aspecte ale experienței tale așa cum îți par cu adevărat fără a le deforma ca să se potrivească cu concepția existentă acum despre sine. Multe dintre experiențele personale par a fi în contradictoriu cu concepția despre cine ești tu acum, dar într-o relație sigură cu terapeutul îți poți da voie să intri contiința ta fără a deforma concepția de acum despre sinele tău. Și acestă experiență te ajută să poți fi un întreg cu toate cu experiențele tale.

Motivul pentru care eu am ales și aleg un psihoterapeut este că acesta are mai puține „pete oarbe”, în general, datorită faptului că psihoterapeuții tot fac evaluări personale profunde.

Eficacitatea unei forme de psihoterapie presupune relația terapeutică care este doar o formă de relație interpersonală. Psihoterapia este o experiență profundă și schimbarea vine când te implici în proces, iar procesul presupune o schimbare în modul în care-ți receptezi experiențele. Vezi despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

Cum spune Rogers: relația terapeutică este doar o formă specială a relațiilor interpersonale în general și că aceleași legități guvernează toate aceste relații. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

trh_case_for_optimism_artwork_wide-44be8a4e26872ed2d9cba72a6a7531d72fe016ee-s1200-c85Ca să îți faci o idee generală, iată cele mai cunoscute orientări ale psihoterapiei (conform European Psychotherapy Association- EAP):

  • psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
  • psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
  • psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
  • terapia comportamentala (Skinner),
  • terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
  • hipnoterapia (Milton H. Erickson),
  • psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
  • psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
  • psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
  • psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
  • psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
  • psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
  • psihoterapia sistemică (sau familială)
  • Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
  • psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)

Acest articol mă gândesc să te apropie mai mult de psihoterapie și să te ajute să alegi mai bine psihoterapeutul. 

Baftă în lucru și dă mai departe!

Pe curând,

Dana