Ai mai auzit vorbindu-se despre așteptările pe care le avem de la ceilalți, sau poate te-ai confruntat cu asta pentru că și tu ai asteptări?
Din fericire cercetătorii au găsit o soluție simplă și științifică, este vorba despre conștientizare, care îți permite să vezi într-un mod obiectiv pentru că activezi anumite scheme de gândire. De exemplu Stinson ne vorbește despre optimism social și cum tindem să ne imaginăm relații pozitive înainte ca acestea să se întâmple.
Abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu. Pentru Daniel Goleman, persoanele cu abilități sociale dezvoltate sunt adevărate “vedete pe plan social”. Lipsa acestor abilități “îi face până și pe cei mai străluciți din punct de vedere intelectual să naufragieze în relațiile lor interumane, dovedindu-se aroganți, insuportabili sau insensibili”. Din aceste motive dezvoltarea abilităților sociale este esențială din perspectiva teoriei inteligenței emoționale. *vezi supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței
Exprimarea emoțiilor sprijină construirea relațiilor sociale corecte și benefice. Cu cât suntem mai abili emoțional, cu atât putem controla mai bine, mai adecvat transmiterea trairilor afective. Ele nu trebuie nici minimalizate, nici exagerate, ci manifestate firesc. Dispozițiile persoanelor expresive emoțional se transmit asupra celor din jur doar dacă modalitățile de exprimare sunt sincere și moderate. Orice exagerare conduce inevitabil, la respingere.
Goleman amintește de cele patru componente ale inteligenței interpersonale descrise de Harch și Gardner:
- organizarea grupurilor – coordonarea activităților unui grup de oameni pentru a atinge obiective consensuale;
- negocierea soluțiilor – prevenirea conflictelor și rezolvarea celor existente prin mediere, diplomație, bun simț, tact și răbdare;
- relații personale – stabilirea cu ușurință a legăturilor de prietenie, cooperare, înțelegere, respect;
- analiză socială – sesizarea și înțelegerea emoțiilor celor in jur.
Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale. Abilitățile sociale fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni.
Dacă vrei să fii popular, să ai mulți prieteni, să comunici eficient și să fii ascultat și nu numai, îți poți dori să îți înbunătățești relațtiile sociale actuale.
Trebuie să îți dezvolți abilitățile sociale.
Iată câteva modalități de a cizela abilitățile sociale cele mai semnificative.
Interacțiunea cotidiană:
- menține permanent contactul vizual cu cei cu care dialoghezi
- zâmbește când vorbești sau când îi asculți pe cei din jur
- relaxează-ți limbajul corporal
- demonstrează-ți politețea spunând bună!, mulțumesc!, la revedere! și așa mai departe
- arată interes față de cei din jur întrbându-i despre starea lor, despre famile, planuri
- discută cu calm motivele neînțelegerii
- caută o soluție rațională și reciproc avantajoasă
Pentru a construi relații interpersonale ai nevoie să dezvolți următoarele caracteristici de bază:
- asertivitatea – comunicarea valorilor personale, ideilor, credințelor, opiniilor, nevoilor și dorințelor într-un mod corect
- politețea
- facilitare
- comunicare verbală și non-verbală
- mediere
- empatie
- criticism constructiv
- confruntarea cu criticism
- simpatie
- comnicare interculturală
- tact și diplomație
- carismă
- negociere
- ascultare
- luarea deciziilor
- clarificare
- capacitatea de a reflecta
Watzllawick considera că oamenii își creează singuri suferința chiar prin acțiunea de a încerca să-și rezolve problemele emoționale. Paul Watzlawick a fost un terapeut, psiholog, teoretician in comunicare si filozof austro-american, fiind una din cele mai influente personalizzati ale Institutului de Cercetare Mintala din Palo Alto, California.
Potrivit viziunii orchestrale asupra comunicării, un bărbat şi o femeie care polemizează într-o şedinţă de consiliu de administraţie nu sunt doi interlocutori independenţi, ci doar parte integrantă a unei relaţii în mişcare căreia i se subordonează şi pe care o modelează. Postura lor, gestica, mimica, modul cum sunt îmbrăcaţi, atitudinea celor prezenţi, decoraţiunile interioare, dosarele pe care le au în faţă, plasamentul la masă etc. trebuie luate în considerare la fel ca vorbele rostite de cei doi. Această constelaţie de elemente care definesc contextual comunicării se influenţează unele pe altele, fără a putea fi ierarhizate.
Din perspectiva interacțională, axiomele recuperează sensul originar al termenului latinesc „communicare” (a pune în comun, a fi în relaţie) fără a exclude sensul de „a transmite” supralicitat de modelul matematic- cibernetic al comunicării. Ele sunt relevante pentru viziunea comunicării ca interacţiune colectivă, condusă de reguli învăţate inconştient. Elucidând unele din misterele comunicării interumane, axiomele pot fi utile pentru însuşirea unora din secrete celor mai subtile tehnici de influenţă în comunicarea în afaceri.
Axioma întâi: „Nu putem să nu comunicăm”
Potrivit acestei axiome, într-o interacţiune interumană, orice comportament are valoare comunicaţională. Astfel, comunicarea este inevitabilă, iar non comunicarea imposibilă. Orice situaţie care implică două sau mai multe persoane este una interpersonală, adică o situaţie de comunicare inevitabilă. Pot avea valoare comunicațională atât vorbele, cât și tăcerea; atât răspunsul, cât și absența lui.
Comunică şi tăcerea, nu doar vorbele. Comunică răspunsul la o epistolă, dar şi absenţa lui, gesturile şi mimica, absenţa lor sau înlocuirea celor aşteptate cu altele, paloarea sau roşul obrazului, ritmul respiraţiei, bătăile inimii şi tensiunea muşchilor gâtului. Acţiunea ca şi pasivitatea oferă inevitabil o serie de indicii, semne şi semnale. Omul nu poate să nu comunice, indiferent dacă vrea sau nu. Când ascultă, citeşte, priveşte, miroase, pipăie, gustă, bâjbâie prin întuneric sau doarme, el recepţionează mesaje, chiar dacă are sau nu intenţia asta.
Comunicarea nu se rezumă la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi nici la intenţionalitate. Dincolo de cuvinte şi peste ele, intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi tonului, se adaugă limbajul trupului, postura, fizionomia, mimica, gestica sau culoarea hainelor.
Axioma a doua: „Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinutul şi relaţia”
Planul conţinutului oferă informaţii, iar planul relaţiei oferă indicaţii pentru interpretarea informaţiilor (informaţii despre informaţii). Pentru a explica această axiomă, Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul. Pentru a îndeplini o sarcină, el are nevoie de date (planul conţinutului informaţional), dar şi de un program, care-i indică cum să le prelucreze (planul relaţiei). În comunicare umană, limbajul conţinutului este unul de informare, iar limbajul relaţiei este unul de comportament.
Axioma a treta: “Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect sau stimul-răspuns”.
Logica comunicării nu este una liniară, de tipul cauză-efect. În comunicare, este comod, dar simplist, să admitem că o cauză produce un efect şi un efect are o cauză. De pildă, este riscant să căutăm o cauză unică şi punctuală pentru ruptura unei relaţii; omul comunică în fiecare clipă trecutul său şi experienţele acumulate în timp.
Un exemplu relevant ar fi acela al unui cuplu aflat la o petrecere. Bărbatul bea izolat într-un colţ toată noaptea. Femeia dansează ostentativ cu alţi bărbaţi. Când rămân în doi, fiecare face reproşuri celuilalt. Fiecare dintre ei este convins că propriul comportament a fost un efect, iar cauza a fost comportamentul celuilalt. El a băut pentru că se simţea părăsit, iar ea a dansat pentrucă se simţea neglijată. Ambii au dreptate şi, totodată, nici unul; fiecare efect este şi cauză, în acelaşi timp.
Axioma a patra: „Comunicarea umană foloseşte atât limbajul digital, cât şi pe cel analogic”
Cele două tipuri de limbaje coexistă şi se intercondiţionează. Conţinutul comunicării îmbracă preponderent forma digitală, iar relaţia pe cea preponderent analogică. Coexistenţa şi complementaritatea lor impune un gen de traducere continuă între ele, cu o inevitabilă pierdere de informaţie şi sensuri. Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze ambele moduri de comunicare. Animalele folosesc exclusiv comunicarea analogică, iar maşinile inteligente, exclusiv pe cea digitală.
Axioma a cincea: „Comunicarea poate fi simetrică sau complementară”
Orice comunicare este interactivă şi implică două sau mai multe persoane. Interacţiune a două persoane care discută între ele un subiect oarecare implică anumite raporturi de putere şi autoritate între ele.
În orine interacțiune trebuie să ne asumăm responsabilitatea psihologiei personale, adică conștiențizarea oricărei reacții, emoții, cognitivă sau comportamentală.
Urmărește acest blog în continuare vei găsi articole despre psihologia relațiilor, despre relații periculoase și cum despre cum putem îmbunătăți relațiile gandindu-ne la ele.
Rezonează, recomandă, inspiră, conectează-te și acționează!
Pe curând,
Daniela
Bibliografie:
- Supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței Marius Furtună, 2012
- Watzlawick, Beavin & Jackson, Pragmatics of Human Communication, New York, 1967
- Watzlawick, Beavin Jackson , Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972
Daniela Damian 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.