Categorie: Psihologie

AbilitățiCoachingConexiuneInterpersonalMediere

Cum să ai relațiile sociale bune?

Embed from Getty Images

Ai mai auzit vorbindu-se despre așteptările pe care le avem de la ceilalți, sau poate te-ai confruntat cu asta pentru că și tu ai asteptări?

Din fericire cercetătorii au găsit o soluție simplă și științifică, este vorba despre conștientizare, care îți permite să vezi într-un mod obiectiv pentru că activezi anumite scheme de gândire. De exemplu Stinson ne vorbește despre optimism social și cum tindem să ne imaginăm relații pozitive înainte ca acestea să se întâmple.

Abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu. Pentru Daniel Goleman, persoanele cu abilități sociale dezvoltate sunt adevărate “vedete pe plan social”. Lipsa acestor abilități “îi face până și pe cei mai străluciți din punct de vedere intelectual să naufragieze în relațiile lor interumane, dovedindu-se aroganți, insuportabili sau insensibili”. Din aceste motive dezvoltarea abilităților sociale este esențială din perspectiva teoriei inteligenței emoționale. *vezi supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței

Exprimarea emoțiilor sprijină construirea relațiilor sociale corecte și benefice. Cu cât suntem mai abili emoțional, cu atât putem controla mai bine, mai adecvat transmiterea trairilor afective. Ele nu trebuie nici minimalizate, nici exagerate, ci manifestate firesc. Dispozițiile persoanelor expresive emoțional se transmit asupra celor din jur doar dacă modalitățile de exprimare sunt sincere și moderate. Orice exagerare conduce inevitabil, la respingere.

Goleman amintește de cele patru componente ale inteligenței interpersonale descrise de Harch și Gardner:

  1. organizarea grupurilor – coordonarea activităților unui grup de oameni pentru a atinge obiective consensuale;
  2. negocierea soluțiilor – prevenirea conflictelor și rezolvarea celor existente prin mediere, diplomație, bun simț, tact și răbdare;
  3. relații personale – stabilirea cu ușurință a legăturilor de prietenie, cooperare, înțelegere, respect;
  4. analiză socială – sesizarea și înțelegerea emoțiilor celor in jur.

Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale. Abilitățile sociale fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni.

Dacă vrei să fii popular, să ai mulți prieteni, să comunici eficient și să fii ascultat și nu numai, îți poți dori să îți înbunătățești relațtiile sociale actuale.

Trebuie să îți dezvolți abilitățile sociale.

Iată câteva modalități de a cizela abilitățile sociale cele mai semnificative.

Interacțiunea cotidiană:

  • menține permanent contactul vizual cu cei cu care dialoghezi
  • zâmbește când vorbești sau când îi asculți pe cei din jur
  • relaxează-ți limbajul corporal
  • demonstrează-ți politețea spunând bună!, mulțumesc!, la revedere! și așa mai departe
  • arată interes față de cei din jur întrbându-i despre starea lor, despre famile, planuri
  • discută cu calm motivele neînțelegerii
  • caută o soluție rațională și reciproc avantajoasă

Oamenii sunt prin definitie niste ființe sociale. Ne place sa fim înteleși și apreciați. Din păcate însă, relațiile personale nu mai sunt de mult cultivate, punându-se accent tot mai mare pe realizările individuale. Devenim din ce în ce mai puțin empatici iar relațiile noastre au de suferit.

Pentru a construi relații interpersonale ai nevoie să dezvolți următoarele caracteristici de bază:

  • asertivitatea – comunicarea valorilor personale, ideilor, credințelor, opiniilor, nevoilor și dorințelor într-un mod corect
  • politețea
  • facilitare
  • comunicare verbală și non-verbală
  • mediere
  • empatie
  • criticism constructiv
  • confruntarea cu criticism
  • simpatie
  • comnicare interculturală
  • tact și diplomație
  • carismă
  • negociere
  • ascultare
  • luarea deciziilor
  • clarificare
  • capacitatea de a reflecta

Watzllawick considera că oamenii își creează singuri suferința chiar prin acțiunea de a încerca să-și rezolve problemele emoționale. Paul Watzlawick a fost un terapeut, psiholog, teoretician in comunicare si filozof austro-american, fiind una din cele mai influente personalizzati ale Institutului de Cercetare Mintala din Palo Alto, California.

Potrivit viziunii orchestrale asupra comunicării, un bărbat şi o femeie care polemizează într-o şedinţă de consiliu de administraţie nu sunt doi interlocutori independenţi, ci doar parte integrantă a unei relaţii în mişcare căreia i se subordonează şi pe care o modelează. Postura lor, gestica, mimica, modul cum sunt îmbrăcaţi, atitudinea celor prezenţi, decoraţiunile interioare, dosarele pe care le au în faţă, plasamentul la masă etc. trebuie luate în considerare  la fel ca vorbele rostite de cei doi. Această constelaţie de elemente care definesc contextual comunicării se influenţează unele pe altele, fără a putea fi ierarhizate.

Din perspectiva interacțională, axiomele recuperează sensul originar al termenului latinesc „communicare” (a pune în comun, a fi în relaţie) fără a exclude sensul de „a transmite” supralicitat de modelul  matematic- cibernetic al comunicării. Ele sunt relevante pentru viziunea comunicării ca interacţiune colectivă, condusă de reguli învăţate inconştient. Elucidând unele din misterele comunicării interumane, axiomele pot fi utile pentru însuşirea unora din secrete celor mai subtile tehnici de influenţă în comunicarea în afaceri.

Axioma întâi: „Nu putem să nu comunicăm”

Potrivit acestei axiome, într-o interacţiune interumană, orice comportament are valoare comunicaţională. Astfel, comunicarea este inevitabilă, iar non comunicarea imposibilă. Orice situaţie care implică două sau mai multe persoane este una interpersonală, adică o situaţie de comunicare inevitabilă. Pot avea valoare comunicațională atât vorbele, cât și tăcerea; atât răspunsul, cât și absența lui.

Comunică şi tăcerea, nu doar vorbele. Comunică răspunsul la o epistolă, dar şi absenţa lui, gesturile şi mimica, absenţa lor sau înlocuirea celor  aşteptate cu altele, paloarea sau roşul obrazului, ritmul respiraţiei, bătăile inimii şi tensiunea muşchilor gâtului. Acţiunea ca şi pasivitatea oferă inevitabil o serie de indicii, semne şi semnale. Omul nu  poate să nu comunice, indiferent dacă vrea sau nu. Când ascultă, citeşte, priveşte, miroase, pipăie, gustă, bâjbâie prin întuneric sau doarme, el recepţionează mesaje, chiar dacă are sau nu intenţia asta.

Comunicarea nu se rezumă la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi nici la intenţionalitate. Dincolo de cuvinte şi peste ele, intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi tonului, se adaugă limbajul trupului, postura, fizionomia, mimica, gestica sau culoarea hainelor.

Axioma a doua: „Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinutul şi relaţia”

Planul conţinutului oferă informaţii, iar planul relaţiei oferă indicaţii pentru interpretarea informaţiilor (informaţii despre informaţii). Pentru a explica această axiomă, Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul. Pentru a îndeplini o sarcină, el are nevoie de date (planul conţinutului informaţional), dar şi  de un program, care-i indică cum să le prelucreze (planul relaţiei). În comunicare umană, limbajul conţinutului este unul de informare, iar limbajul relaţiei este unul de comportament.

Axioma a treta: “Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect sau stimul-răspuns”.

Logica comunicării nu este una liniară, de tipul cauză-efect. În comunicare, este comod, dar simplist, să admitem că o cauză produce un efect şi un efect are o cauză. De pildă, este riscant să căutăm o cauză unică şi punctuală pentru ruptura unei relaţii; omul comunică în fiecare clipă trecutul său şi experienţele acumulate în timp.

 Un exemplu relevant ar fi acela al unui cuplu aflat la o petrecere. Bărbatul bea izolat într-un colţ toată noaptea. Femeia dansează ostentativ cu alţi bărbaţi. Când rămân în doi, fiecare face reproşuri celuilalt. Fiecare dintre ei este convins că propriul comportament a fost un efect, iar cauza a fost comportamentul celuilalt. El a băut pentru că se simţea părăsit, iar ea a dansat pentrucă se simţea neglijată. Ambii au dreptate şi, totodată, nici unul; fiecare efect este şi cauză, în acelaşi timp.

Axioma a patra: „Comunicarea umană foloseşte atât limbajul digital, cât şi pe cel analogic”

Cele două tipuri de limbaje coexistă şi se intercondiţionează. Conţinutul comunicării îmbracă preponderent forma digitală, iar relaţia pe cea preponderent analogică. Coexistenţa şi complementaritatea lor impune un gen de traducere continuă între ele, cu o inevitabilă pierdere de informaţie şi sensuri. Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze ambele moduri de comunicare. Animalele folosesc exclusiv comunicarea analogică, iar maşinile inteligente, exclusiv pe cea digitală.

Axioma a cincea:  „Comunicarea poate fi simetrică sau complementară”

Orice comunicare este interactivă şi implică două sau mai multe persoane. Interacţiune a două persoane care discută între ele un subiect oarecare implică anumite raporturi de putere şi autoritate între ele.

În orine interacțiune trebuie să ne asumăm responsabilitatea psihologiei personale, adică conștiențizarea oricărei reacții, emoții, cognitivă sau comportamentală. 

Urmărește acest blog  în continuare vei găsi articole despre psihologia relațiilor, despre relații periculoase și cum despre cum putem îmbunătăți relațiile gandindu-ne la ele.

Rezonează, recomandă, inspiră, conectează-te și acționează! 

Pe curând,

Daniela

Bibliografie:

  • Supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței Marius Furtună, 2012
  • Watzlawick, Beavin & Jackson, Pragmatics of Human Communication, New York, 1967
  • Watzlawick, Beavin Jackson , Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972
Bio MusicCoachingInterpersonalPsihologieRelaționalizare

Cum ne ajută tehnologia să performăm?

Salut,

Te-ai gândit cum să folosești tehnologia ca instrument intermediar în dezvoltarea interpersonală sau să ai o realizare deosebită într-un domeniu de activitate?

Cum ne ajută tehnologia sa învățam și să ne dezvoltăm? (chiar dacă până acum am tot auzit cum tehnologia, social media poate distruge relații sau cum riscăm să ne izolăm).

Totul depinde de cum te folosești tu de tehnologie și nu aceasta de tine, ca atunci când nu știi când a trecut ziua și simți că nu a fost productivă. 

– Știi cursul acela la care vrei să mergi și nu găsești timp să te înscrii și să participi, pentru ca ai multe alte lucruri de făcut?

Ok, atunci imaginează-ți că te poți forma sau perfecționa într-un domeniu în timp ce te deplazezi, fără a te stresa că nu ai timp să te ocupi de asta în altă parte a zilei.

Astăzi ne putem ajuta de tehnologie să ne informăm sau să ne formăm atunci când suntem în mișcare, când alergăm, când suntem la sală, în drum spre birou, când conducem mașina sau în timpul unei călatorii lungi cu trenul sau avionul; pe scurt când nu ai timp suficient într-o periodă din viață, te poți folosi de alte momente cum ar fi cele menționate mai sus în favoarea ta pentru a te forma personal sau profesional.

audiolibri

Ai la dispoziție podcasturi, cursuri de limbi străine, de dezvoltare personală. Știi că este bine să fii prezent, dar acele călatorii lungi și plictisitoare le poți transforma în călătorii formative unde le poți programa tu cum vrei în baza a ceea ce vrei să înveți și a ceea ce te pasionează.

Pentru că a învăța este una dintre cele mai mari bucurii ale vieții! 

Gândește-te ce ar însemna să oferi cel putin 15 minute pentru formarea ta. Gândește-te și compară cu cât timp poți sta pe internet fără să faci ceva productiv sau cât timp poți petrece în fața televizorului.

Este bine să fii informat, iar tu poți alege ce surse folosești și nu alții să aleagă pentru tine, cum ar fi de televiziunea (un exemplu banal să spunem 😏); deasemenea așa se poate întampla și cu informațiile pe internet, ca atunci cand tastezi „dezvoltare personală” și îți apar zeci de pagini de articole și nu știi când trece timpul căutând cea mai potrivită sursă pentru tine. (despre dezvoltare personală și tehnologie voi scrie pe larg într-un alt articolul  unde voi face recomandări, dar îți pot spune ca traingurile offline sunt la fel de eficiente ca cele online )

Chiar dacă nu conștientizezi înveți în orice moment al vieții, iar acum că știi asta este bine să programezi tu ce, cum și când. Adu-ți aminte că toată viața învățam; e bine să decidem ce învățam și nu să decidă pentru noi.

Abilitățile personale de care ai nevoie sunt acelea care îți tin mintea sănătoasă cum este învătarea pe termen lung și dezvoltare personală. Avem la îndemână informații unde în urmă cu 20 de ani nu le aveam, unde astăzi 10 ani de informație semnifică 40 de ani de altă dată. Avem atâta informație la îndemană din diverse domenii, de la cele mai complexe la cele mai simple, încât cu putină implicare și cu ajutorul diverselor tutoriale video, podcasturi, cărți audio putem deveni mici experti pentru noi înșine .

  • Dar cum rămâne cu a fi prezenți, conectați la aici și acum?

Bineînțeles, este foarte important să fin prezenți, atunci vă spun că a cultiva prezența înseamnă să fim conștienți de cât de puțin știm și ce ne împingere spre cunoaștere. Deasemenea în timp ce înveți contribui la dezvoltarea ta personală. Altfel, te poți gândi că dacă învățarea înseamă schimbare, atunci tu te poți gândi încotro îndrepți schimbarea, iar în acest fel rămâi conectat  în prezent la ceea ce esti acum si aici, te descoperi descoperind.

PS: Poți medita sau poți descărca muzică de care te ajută să te conectezi cu tine. Îți recomand Bio active music for well-being and natural health . Bio Music 6 in 1 este un proces de echilibrare, dezvoltat de-a lungul a mai mult de 20 ani de studiu aplicat de doi compozitori, producatori și cercetatori autodidacți – Jean-Louis Fargier și Robert Lissalde. Bio Music 6 in 1 este un proces de influentare a frecventei ce creeaza Campuri Uniforme de Unde Sonore (CUUS) sau campuri armonice benefice pentru orice corp viu (oameni, animale, plante) cat si pentru mediu. Bio Music 6 in 1 este in special util pentru doctori, terapeuti, practicieni de wellness, deoarece pe langa faptul ca ajuta corpul si mintea sa-si regaseasca si sa-si mentina propriul echilibru, ajuta si la neutralizarea schimbului de stres intre pacient si doctor/ terapeut si al efectelor negative ale stresului extern. Cu Bio Music 6 in 1 ne putem proteja singuri impotriva poluarii electro-magnetice, atat de larg raspandita in societatea noastra moderna, ne putem reechilibra si revitaliza corpul.  Eu atât terapeutic cât și personal folosesc această muzică din 2012.

Ține cont că creiurului îi place să creadă poveștile cele mai absurde, de aceea trebuie să faci o selecție a ceea ce vrei să înveți și poți face asta foarte ușor cu ajutorul tehmologiei astfel încât să fie la îndemână în orice moment, chiar în buzunarul tău prin acel obiect tehnologic numit smartphone pe care cei mai mulți dintre noi îl avem în fiecare zi în posesie. În aceasta învățare intermediară nu mă refer la ascultat muzică în general sau la jocuri pe telefon în timpul călătoriilor sau în timpul liber, ci îți recomand să selecțezi  ceea ce vrei să înveți cu ajutorul acestui instrument puternic de comunicare și anume internet, tehnologie.

Mai mult decât nimic, prin autoeducare te îndrepți spre performață.

Internetul este cel mai puternic mijloc de comunicare pe care oamenii l-au inventat dupa scris, un mod de a transmite cunoașterea, un mod prin care s-a transmis istoria.

Înainte de a te saluta, îți fac o recomadare, un TED unde Sugata Mitra ne vorbește despre auto-învățare, și te invit să citești articolul scris de Alice Boyes,unde găsești  9 moduri de a  folosi telefonul pentru a reduce stresul.

Adu-ți amine că tehnologia este aici ca să rămână, folosește-o în avantajul tău!

Spune-mi ce crezi, lasă-mi un comentariu și înscriete la pagina mea facebook, vino si pe site.

O săptămână frumoasă. Mergi mai departe! 

Pe curand,

Daniela

InterpersonalPsihologieRelaționalizare

9-Caracteristici pentru o Relație Benefică

Imaginează-ți cum arată, pentru tine, o relație satisfăcătoare care să te împlinească și să te încurajeze din punct de vedere emoțional, intelectual, artistic, spiritual și profesional, o relație sănătoasă de lungă durată!

Imaginează-ți  cum arată o relație care merită păstrată!

Abilitatea de a avea relații sănătoase, autentice nu este înăscută, este formată în copilărie și se poate dezvolta ca adult; cum de altfel putem dezvolta și învăța multe alte abilități.

Pornind de la câteva întrebări despre relațiile de familie, sociale, profesionale, romatice și de prietenie, am pus creionul pe hârtie și am dezvoltat acest model bazat pe 9 caracteristici esențiale într-o relație interpersonală; care poate fi usor urmarit și integrat în viața de zi cu zi, fiind un studiu și o practică bazat pe experiențe personale, având a bază o dezvoltare personală, observații și notițe. Este un stil de viață!

Relațiile interpersonale sunt sisteme dinamice ce se schimbă o dată cu experiența noastră; ele au un început, o durată și un sfarșit

Tendința relațiilor interpersonale este de a crește și de a se înbunătați atunci când oamenii încep să se cunoască, devin apropriați, se pot dezvolta parteneriate bune, relații de prietenii și de iubire; dar în același timp acestea se deteriorează când oamenii au așteptări neîmpărtășite, se separă, schimbă locul de muncă, se mută în alt oraș sau formează alte relații. 

Etapele relaționale sunt în primă fază conexiunea, asocierea, relaționalizarea, conectarea, iar pe plan secundar construim relația păsându-ne de celălalt; dezvoltăm încredere bazându-ne pe o experiență comună și obiective comune. În a treia fază, de continuare, se formează prietenii de lungă durată, relații romantice, căsătorii, parteneriate în afaceri. În acesta etapa are loc o continuă creștere și dezvoltare atât personală cât și a relației. Deterioarerea, fiind a parta etapă – ps: nu toate relațiile se deteriorează, dar cele care nu merg ne pot ridica anumite probleme emoționale, de încredere în ceilalți și față de sine.

În concluzie problemele emoționale se datorează relațiilor nesatisfăcătoare, această conștientizare, ar putea fi un punct bun de îndreptare spre autocunoaștere și înțelegerea modului personal de a relaționaliza. 

Sfârșitul relației, etapa finală, poate veni printr-o despărțire, moarte, separare fizică. In cazul prieteniilor și relațiile sexuale pot aduce sfarșitul, deoarece între prieteni deseori apare cererea de a trece la un alt nivel. iar dacă această cerere nu este îndeplinită relația se rupe.

Construiește relații interpersonale satisfăcătoare prin empatie, compasiune, atenție, comunicare verbală și nonverbală bună, dragoste, încredere, loialitate, fidelitate și respect.

La  aceste însușiri de bază, mai adăug o calitate privind relațiile romantice, aceea de a avea relații sexuale bune; un factor important într-o relație de cuplu.  

Să ne focusăm pe continuitate, pe relațiile de lungă durată în viața de familie, în relațiile de cuplu și prietenii, relațiile profesionale și sociale. 

Relațiile sănătoase, din teoria atașamentului, au o fundație construită pe atașamente sigure în context stabil, unde în acest mediu omul funcționează optim și cu succes, crește siguranța în propria persoană.

Confortabile cu intimitatea și interdependența, de obicei, astfel de persoane sunt optimiste și sociabile în viața de zi cu zi. Pe de altă parte, frica de atașare duce la evitarea intimității și teama de abandon, ceea ce îngreunează constrirea relațiilor, iar dacă au relații astfel de persoane trăiesc cu frica de a nu pierde partenerul. Stilurile de atașament și modul de a relaționaliza se învață în copilărie. Iar experiențele relaționale de-a lugul timpului ne întăresc anumite convingeri și frici, sau ne pot vindeca.

Relațiile care nu merg se pot datora unor suferințe, dezamăgiri, angoase din copilărie.

Făcand o legatură între analiza tranzacțională, trăsături de caracter și relațiile interpersonale am ajust la modelul delor 9 Caracteristici pentru o Relație Benefică, sau putem numi Ansamblu de Însușiri Morale manifestate prin empatie, compasiune, atentie, comunicare verbală și nonverbală bună, dragoste, încredere, respect, fidelitate și loialitate!

Să vedem ce înseamnă fiecare și cum se interconectează: 

  1. Empatia este sursa unor relații interpersonale de calitate. Este o formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Empatia ne ajută de fapt să clarificăm experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul nostru. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune.
  2. Compasiune înseamnă a investi tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora. Este un sentiment de înțelegere. Compasiunea este adesea, deși ne-inevitabil, componenta cheie în ce se manifestă în contextul social ca altruism. În termeni etici, expresiile de-a lungul timpului ale așa zisei Regula de aur, adesea implică prin încorporare principiul compasiunii: Să facem altora ce vrem să ni se facă nouă.
  3. Atenție a-i acorda unui om prețuirea cuvenită, concentrându-te asupra spuselor sale. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. Este o formă de interes, grijă, preocupare specială pentru cineva.
  4. Comunicare verbală și nonverbală bună, comunicarea interpersonală este despre ce spui și cum transmiți prin tonul vocii, expresii faciale, gesturi și prin limbajul corpului, este despre tine. Comunicarea nonverbală poate arăta fără cuvinte ceea ce simți, în sens pozitiv sau negativ. Autocunoașterea duce la o comunicare mai bună, prin simplu fapt că știi să îți alegi mai bine cuvintele și cum reacționezi nonverbal la situații stresante. A te cunoște și a fi autentic duce la sincronizare între ceea ce spui și ceea ce simți. Comunicarea eficintă are la bază ascultarea activă și a acorda atenție; oferirea și primirea de feedback, sunt importante pentru clarificarea mesajului, reflectare.
  5. Dragostea este sentiment de afecțiune față de o persoană, iubire. Dragostea este de mai multe feluri, în familie, în cuplu și în prietenii. Îți arați dragostea profesional prin apreciere și devotare. Atracție (pasiune), apropiere, devotament (angajament) sunt calități ale dragostei într-un cuplu. Într-o prietenie apropierea poate fi fără atracție. Cum am învățat dragostea în copilărie așa o practicăm ca adulți; când ne putem da permisiunea de a iubi și a fi iubiți, putem învăța să dăm și să primim.
  6. Încrederea este un sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva. A fi aproape în mod adecvat, a avea incredere, a te simti in siguranta. Încrederea se dezvoltă în primul an de viață. Dezvoltăm încredere bazându-ne pe o experiență comună și obiective comune. Încrederea se bazează pe loialitate, oferă siguranță și stabilitate.
  7. Respect este o atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva, poate fi un aspect mai important ca dragostea, deoarece a fi iubit nu înseamnă tot; ceea ce cu toții avem nevoie este respect, în special de la cei apropiați, cei cu care ne-am conectat la un nivel mai profund. Deasemenea este important să arătăm respect pentru timpul, spațiul, alegerile celuilalt: să arătam compasiune, să fim sinceri, să încurajam potențialul de creștere al persoanei apropiate (rudă, soț/ie, prieten/ă, coleg/ă), să ascultăm cu atenție și practică empatia, pune-te în pantofii celuilalt celulalt pentru a înțelege mai bine o situație, alege cuvintele cu atenție, arată considerare, poartă-te onorabil, protejeaza-ti partenerul și relația. Arătă respect față de propria persoană. 
  8. Fidelitate înseamnă statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudini; devotament, credință, precizie și exactitate în prezentarea sau în reproducerea realității. Arată fidelidate unor obligații, datorii, responsabilități!  – fiind un aspect stresant în relații, deasemenea des întânlită în articole de specialitate, mai ales când vine vorba de relații romantice, vorbindu-se despre infidelitate fizică și emoțională; iar actul de a înșela este un lucru complicat când pentru două persoane a înșela înseamnă două lucruri total diferite, atât în relațiile de cuplu, de prietenie, de familie sau profesionale. A fi fidel unei persoane demonstrează loialitate continuă și sprijin.
  9. Loialitate este un sentiment puternic de devotare, fidelitate. Înseamnă a folosi vremurile grele pentru a onora angajamentele față de cei apropriați: cinste, credință, devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie. Loialitatea este o caracteristică internă morală. Vine dine din dragoste, devotare, dedicație, responsabilitate față de starea de bine a celuilalt. A fi loial arătând respect, fiind confidențial, arătând empatie, asigurând prezența ta cand este nevoie, mai ales în momente de criză oferă încredere și siguranță în relație. Deasemene, loial înseamnă și a nu vorbi în mod critic, negativ despre cineva apropiat, putând împărtăși frustrarile cu prietenii apropriați, astfel încât te poți plânge fără a denigra altă persoană. Nevoile persoanei cu care ești într-o relație bună, sunt mai presus decât nevoile celorlalțiLoial mai înseamnă să te adaptezi unei situații care nu îți este preferată, dar care înseamnă mult pentru cealaltă persoană. A alege să fii loial în atitudini, cuvinte și acțiuni este o decizie personală. Loialitatea le implică pe toate celelalte însușiri fiind cea mai importantă. 

    daniela damian original_1479302051

     

    Învață să faci compromisuri – atâta timp cât sunt compromisuri sănătoase! 

     

Pe curând,
Daniela
ComunicareInterpersonalPsihologieRelaționalizareSocial

Conexiuni sănătoase

Relații sociale și sănătate

Reacțiile pe care le avem față de ceilalți, ca și ale lor față de noi, au un impact biologic mult mai extins decât ne închipuim. Este vorba despre declanșarea unor cascade de hormoni care ne reglează întregul organism, de la inimă până la sistemul imunitar, determinând relațiile bune să acționeze ca niște vitamine, iar pe cele proaste ca niște otrăvuri. Ne putem „molipsi” de emoțiile celorlalți oameni tot așa cum luăm o gripă, iar, pe de altă parte, consecințele izolării sau cele ale unui stres social intens ne pot scurta viața.– Inteligența Socială: Daniel Goleman

Să începem cu ceva documentare despre „ce înseamnă bunăstarea persoanelor”, întrebare care ne face să reflectăm atât asupra sistemelor de sănatate publică și a calității vieții, cât și asupra calității relațiilor interpersonale, ca mod de vindecare și cură.

Multe studii au demonstrat că există o strânsă legatură între integrarea socială a individului și sănătatea fizică. Studiile arată că persoanele care au relații sociale de calitate au durata de viață mai mare față de cei care nu au relații sociale de calitate. De asemenea în multe cazuri, este partenerul de viață care moare la scurt timp dupa moartea personei dragi. Izolarea socială pare a fi cel mai mare risc pentru moarte. Prin urmare, suportul social favorează sănătatea și bunăstarea personală.

Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

Dinamica acestor necesităţi orientează relaţiile dintre persoane. Sunt relaţii constituite în primul rînd pentru satisfacerea necesităţilor de sociabilitate: Relaţiile de prietenie, „distracţia” în comun, relaţiile de dragoste, relaţiile sociale (relaţiile de muncă, politice) unde componenta interpersonală este puternică.  Relația de cuplu este o relație interpersonală intima caracterizată de un număr considerabil de interacțiuni zilnice ce poate constitui un stres interpersonal puternic semnificativ cu risc cardiatic, deasemenea cercetarile arată că sadisfacerea conjugală reprezintă un factor important.

În particular satisfacerea din cadrul relației de cuplu înbunătățește calitatea vieții și este asociată cu cu un stil de viață pozitiv reducând stresul psihologic. De exemplu lipsa intimității poate duce la depresie. În aceeași măsură criticitatea sau hiperprotectivitatea care limitează comunicarea costructivă reduc satisfacerea în cuplu. Dar având în schimb un comportament de implicare de preocupare, un interes față de partner în a avea discuții constructive are un efect psihologic pozitiv asupra partenerului.

Fiind evidend cum corpul și mintea sunt conectate și se adaptează mediului în care traim, acestea încearcă să răspundă în cel mai bun mod posibil situațiilor cererilor care vin. Cu timpul anumite moduri de a răspunde la situațiile cotidiene, devin stabile și transmit corpului nostru o experiență emotivă constantă. E de mult știut cum starea fizică, bună sau rea, este condiționnată de sfera afectiv-emoțională și viceversa, cum starea psihică are repercusiuni asupra sănătății fizice.

friends playRelaţiile dintre o persoană şi alte persoane sau relaţiile interpersonale se numără în zilele noastre printre cele mai interesante şi mai pasionante subiecte privitoare la viaţa socială, la interacţiunea dintre individ şi societate.

Omul este o fiinţă socială şi în sensul că „are nevoie de celălalt om”.

Omul este o fiinta socială, nu poate trăi singur. Relatiile sunt cleiul care încheagă unitatea dintre oameni. Cu cât relațiile sunt mai solide cu atât unitatea e mai puternică.

Deasemenea relațiile interpersonale ocupă un loc central în structura personalității. Iar contactele sociale ne ajută să depășim incertitudinea sau stresul, să controlăm o situație care provoacă anxietate, să înlaturăm frica.

Te-ai întrebat vreodată de ce nu te poți gâdila singur?

Pentru ca avem capacitatea de a distinge factori externi de cei interni sau autogenerați.

Probabil știți că a fi conștienți referitor la ce simțim, cum simțim și emoțiile noastre, înseamnă a avea o bună reprezentarea a noi înșine care este baza pentru o sănatate mentală buna, și prin urmare are impact asupra sănatății fizice.

Acum, propunerea mea pentru a te apropria de ceea ce ești, este să începi cu a medita, mai întâi să găsești o formă simplă de meditație care ți se potriveste, chiar cum ar fi să observi cum respiri.

Pe curând,

Daniela

Evenly Matched

Psihologie

Ce este învățarea interpersonală?

Probleme care apar între persoane sunt cele mai importante, cele mai apăsătoare și care își pun amprenta asupra deciziilor pe care un individ le ia și asupra calității vieții umane. Atât interacțiunile de lungă durată, cum ar  fi relațiile de prietenie, de iubire, în familie, cât și cele de scurtă durată și de o intensitate afectivă mică, impactează starea persoanei într-un mod pozitiv sau negativ, ducând la o percepție mai bună sau mai rea asupra propriei persoane sau mediului său de viață.

Dezvoltare prin învățare interpersonală, sau inteligența interpersonală,  este abilitatea de a interacționa și a înțelege situațiile sociale  și alți oameni. Cei care lucrează la dezvoltarea abilităților interpersonale de obicei au mai mult succes în viața personală și profesională. 

Abilitățile interpersonale cum sunt ascultarea activă, buna comunicare și inteligența interpersonală sunt fundamentale în tote relațiile și sunt abilități extraordinare în a stabili raporturi cu ceilalți într-un mod rapid si usor, facându-i sa se simtă relaxati.

Este foarte important să fii o persoană organizată, să știi să te organizezi pe tine și împrejurimile tale pentru a avea o eficiență mai mare. Deasemenea este important să îți organizeazezi timpul astfel încât să fii mereu in contact cu partenerii de afaceri, rețeaua de network și prietenii.

Cum să începi propria dezvoltare interpersonală?

  • Vorbește cu cineva despre preocupările tale
  • Preocupă-te de hobbiul tău
  • Dă timp pasiunilor tale
  • Practică 15 min pe zi ascultarea activa cu partenerul, copii, prietenii, colegii de birou
  • Participă la seminarii dedezvoltare a abilităților interpersonale și de comunicare
  • Găsește-ti câțiva prieteni din culturi și colțuri ale lumii diferite
  • Oferă-te ca mentor pentru persoanele care au nevoie să învețe din experiența ta
  • Caută-ți un mentor 
  • Stabilește-ti un obiectiv pe 6 luni, 1 an, 3 ani
  • Fă o listă cu persoanele pe care le iubești și asigură-te că le spui săptămâna  asta

De ce ne ia atât de mult timp să spunem un lucru atât de minor dar atât de important?

Experiența este o sursă de învățare, prin modelare şi imitaţie. Este o mare diferenta între a învăța ceva și a încerca să înveți. Tot ceea ce știi la nivel interpersonal ai învățat din prima zi de viață, unde în primul an ai dezvoltat încrederea. Regulile și definitiile despre lume  le-ai învățat de la figurile parentale.

În fiecare relație pe care o ai, înveți ceva despre tine. Învățăm cunoștinte si priceperi, obișnuinte (bune sau rele), atitudini fașa de oameni sau lucruri, valori, interese, gusturi, sentimente, modalități de aplicarea a cunostințelor și modalități de rezolvare de probleme, învățăm coordonatele imaginii de sine. 

 Poți răspunde liber și creativ, cu intuiție și pasiune?

Intuiția este capacitatea conștiinței de a descoperi, pe cale rațională (în mod spontan), esența, sensul unei probleme, al unui obiect. Deci intuitia înseamnă că știm ceva fără să știm că știm. Intuiția se confruntă cu cel puțin doua aspecte importante ale personalității omului:  prima parte o reprezintă relațiile emoționale din copilărie,  persoanele din jurul tău și reprezentarea lor acum ca adult prin atitudini legate de anumite persoane care îți sunt importante; a doua parte importantă este felul în care experimentăm și rezolvăm situațiile noi.  Spontaneitatea, care înseamna capacitatea de a alege dintr-o gamă largă de optiuni de simtire, gândire si comportament. Asa cum persoana clară percepe lumea, persoana spontană va raspunde lumii: direct.

Atât în cuplu cât și individual înveți prin cunoaștere și înțelegere. Mediul propice pentru învațarea interpersonală este creat de interacțiunile umane sincere și oneste între cei doi parteneri ai relației.

photo-1432645783997-4890d6ef05c7

Cum să ai o conversație confortabilă?

Cum ai invățat să relaționezi poate fi schimbat, în primul rând să constizezi ca la bază ai modelul din copilărie, ceva înprumutat, care poate să nu te mulțumeasca cum funcționeză pentru tine și că nu îti aduce satisfații, în acest caz, ca adult îți poți forma propriul model bazat pe propriile valori, care va duce la relații de durată, satisfăcătoare, autentice și energizante. Și prin capacitatea de a fi clar: să ceri, să primești, să oferi. să refuzi, să îți oferi singur.

Caracterul ca latură relațional-valorică și de autoreglaj a personalității (compus din atitudini si trasaturi de character) se alfa in legatura cu dezvoltarea morala, cu energia, voința și hotărârea cu care se raporteaza individual la realitate. El este dintre cele mai puternice forțe de reglare a invățării la nivel macrostructural.

 Schimbarea trebuie sa se produca, ca rezultat al experientei! Alege-ți învățarea interpersonală ca o parte din experiență

Pe curând,

Daniela