Etichetă: Experiențe

InterpersonalPsihologiePsihoterapieRelaționalizare

Psiho: Învățând făcând, (auto)învăţarea și experiențe autotelice

Salut,

Autocunoașterea este procesul prin care te întrebi cine ești tu. Este acea imagine de sine psihică, fizică și socială pe care ai format-o în timp și la care poți lucra. Îți cunoști propria persoană.

Autotelic este un cuvânt cu radâcini grecești: auto (sine) și telos (scop, tel). O activitate autotelică este aceea pe care o facem per se, pentru ca scopul principal pe care dorim să îl atingem este saă experimentam o anumită activitate. Dacă aplicam termenul autotelic la personalitate, atunci el reprezintă un individ care, în general, se implică în activități de dragul activităților, nu pentru a atinge un scop extern ulterior. Desigur, nimeni nu este autotelic în întregime, pentru că cu toții trebuie să facem lucruri chiar dacă acestea nu ne fac plăcere, fie de nevoie, fie dintr-un simț al datoriei. Dar exista o gradație: de la indivizi care nu simt aproape niciodată că ceea ce fac este pentru activitatea în sine, la cei care simt ca aproape tot ceea ce fac este important și valoros. Termenul autotelic se aplica acestora din urma.

Învățând făcând – „learning by doing ” poate sună mai bine în engleză. Iar învățarea experiențială este procesul prin care cunoașterea este creată din experiența directă, adică „a învăța din experiență”. Pe scurt acest articol  despre „învățând făcând, (auto)învăţarea și experiențe autotelice”, se referă la învățarea prin experiențe.

sparkler-in-hand

Mai întâi

Chiar și studiile arată că experiențele în viață ne fac mai fericiți decât lucrurile materiale. Corect și de acord. Îmi vine în minte faptul că pentru multe experiențe pe care le dorim, avem nevoie totuși de un bilet de avion, de tren sau autobuz, poate de o mașină… Deasemenea avem nevoie de haine confortabile, chiar unele elegante depinde de eveniment, ba chiar de echipament de munte sau echipament pentru scufundări ori sporturi nautice, s.a.m.d. Partea financiară face parte din experiența noastră și acesta ne poate face fericiți până la un punct.

În acest articol mă rezum la experiențe specifice legate de creșterea personală și  îți fac invitația să participi la workshop-uri experiențiale, workshop-uri de dezvoltare personală, seminarii și alte ateliere de autocunoastere…

Știu, îmi poți spune: 

  • Dar Dana, o călătorie în India, Peru, Tibet, Nepal si Everest, Israel, Cambodia, Costa Rica, Sri Lanka, Mexic, Arizona, California, Danemarca, Finlanda, Franța, Bucegi România, Târgu Jiu, Munţii Rarău, Sarmisegetuza, Brașov mă poate îmbogăți foarte mult, mai ales din punct de vedere al dezvolării mele personale. Iar prin aceste călătorii spirituale mă apropii mai mult de mine și mă pot chiar ilumina!
  • Da, o călătorie interioară se poate petrece oriunde în lume. Este experiența ta spirituală. Este o cale spre a descoperi scopul vieţii tale. Poți avea tot felul de experiente deosebite vizitând astfel de locuri, ba chiar mai multe. Cred deasemenea că acestă descoperire de sine durează pentru totdeauna. Recomand să incestești timp, energie și bani în experiențe transfirmative. 

Pentru mine cursurile de autocunoștere, terapia personală, tipul de calitate petrecut cu familia și prietenii, călătoriile (atât de vacanță cât și cele profesionale) sunt experiențe transformative de fiecare dată.

Mai departe

Învățarea experiențială, ca și învățarea interpersonală, fac parte din experiența ta. Imaginează-ți cum arată, pentru tine, o experiență care te poate îmbogăți la nivel personal, spiritual și în modul de relaționare, adică la nivelul relațiilor interpersonale. Repet, cred că cel mai important aspect al experiențelor este cel al al învățării interpersonale, unde schimbarea profundă se produce prin intermediul experiențelor din contextul unei relații.

Participarea la diverse workshopuri, seminarii, ateliere te ajută să înveți despre tine și ceilalți experimentând direct. Suntem mereu într-un proces continuu de autodescoperire, începând cu importanța trăirii emoției și a experientei „aici si acum” (unde de cele mai multe ori este îndeajuns să te poziționezi ca observator).

Deasemenea prin constientizarea propriei gandiri ne putem folosi cretiv resursele personale, bazate pe libertatea alegerilor și pe asumarea responsabilitatilor. Probabil ai mai auzit  că libertatea înseamnă responsabilitatea. Adu-ți aminte că avem permanent dorința de a ne controla emoțiile, vrem să fim fericiți și să descoperim sensul vieții, iar acestea pot fi influnțate prin învățarea experiențială.

Dar de unde începi?

Ia un creion și o hârtie și scrie ce fel de experiențe vrei să ai în viață: călătorii, studii, relații interpersonale sănătoase, experiențe frumoase cu familia și cu prietenii, locuri uimitoare de vizitat,  experiențe profesionale satisfăcătoare, cursuri de interes personal, terapie, exerciții fizice, sport, etc. PS: Ține minte că toate acestea, direct și indirect, te ajută în dezvoltarea ta personală și te ajută să te bucuri cu adevărat de viață. Pe scurt obții satisfacere prin simplu fapt că ai obiective, apoi că le atingi, iar claritatea legat de ceea ce vrei îți dă un soi de stabilitate, siguranță și mulțumire. Poate în asta consta și o parte din fericire, dacă nu chiar fericirea în sine, a ta.

Așadar, experiențele cuprind obiecte, locuri, relațiile interpersonale (oamenii apropiați și persoane noi din viața ta). Iar activitățile pe care le faceți împreună (atât acum, dar mai ales în timp) te definesc. Experiențele sunt ceea ce te schimbă acum și aici, foarte important este cum reacționezi la ceea ce se întâmplă și cum ești dispus să schimbi ceva ce nu îți este pe plac.

Și tot tu, de fapt doar tu, poți alege să reprogrameazi modul de relaționalizare prin astfel experiențe transformative la tot pasul. Studiile au dovedit ca peste 90% din ceea ce gandim, spunem, facem zilnic provine din subconstient, iar gandurile, actiunile si vorbele noastre sunt rezultatul programelor pe care le avem intiparite acolo. Tu poți schimba asta! Ține cont: creierul evolueaza permanent, ca reacție la experientă și se modelează în funcție de aceasta. Te întreb dacă ceea ce faci este ceea ce vrei? Tu alegi, tu decizi.

Experiența este cea mai înaltă formă de învățare, cunoaștere, autocunoaștere și dezvoltare personală. Toate ce ți se întâmpla vine din contextul experienței personale și al învățămimtelor personale de până acum. Mai departe, poți învăța mult mai multe lucruri.

Chiar și Socrate era convins că fiecare din noi suntem predispuși să facem ceea ce dorim…(aici intrăm în alt subiect). Prin urmare, una dintre condițiile omului este aceea de a învăța, fiind o capacitate foarte dezvoltată în ultimii ani și ea poate fi mereu îmbunătățită.

Este clar că orice activitate poate deveni autotelică, și tot ceea ce faci este important și valoros!

Deasemenea îți recomand articolul: Despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

Te invit să îmi spui părerea ta despre acest subiect.

Pe curând,

Dana

 

https://www.splitshire.com/
ComunicareConexiuneInterpersonalPsihologie

Atenție, teren alunecos! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți.

Am citit o carte acum câteva săptămâni și pur și simplu anumite pasaje mi-au rămas întipărite în minte, care mă tot cheamă să le public. Atenție este periculos de alunecos, nu numai iarna! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți, așa cum o vede unul dintre personajele din carte. Foarte interesant!

„Imaginează-ți o stradă acoperită cu gheață. Și pe această stradă merg oamenii care nu au voie să cadă. Deși gheața de sub tălpile lor e ca și oglinda, ei sunt obligați să meargă țanțoși, la fel ca pe un asfalt perfect uscat.

– He, he…, păi este foarte dificil să mai poți rămâne în picioare când ești nevoit să mergi pe o astfel de gheață…

– Sigur că e foarte dificil. Bieții oameni își dau toată silința să nu cadă. Totuși, mulți dintre ei se prăvălesc cât sunt de lungi. Cine e de vină că au căzut? Gheața? Pierderea echilibrului? Cei care au căzut?

– Am înțeles, spuse el. E și asta o iluzie, nu-i așa?

– E menită să te ajute această comparație cu gheața, spuse ea

– Păi sigur că ajută… Gheața cică reprezintă tentația. Cei care fac efortul să nu cadă pe gheață sunt oamenii căsătoriți. Și adevărul este că foarte mulți reușesc să nu cadă, fir-ar să fie! Cei care nu cad se uită unii la alții și își zic în mintea lor: „Ia uite ce om onorabil e tipul ăla. A reușit să stea în picioare și să nu cadă”. Însă numai ei știu, sărmanii, câte sforțări fac să nu alunece și să nu se prăbușească. Dar, ce să-i faci, sunt și foarte mulți cei care, cu toată silința, atenția și bunăvoința lor, cad ca secerații când nu mai pot lupta cu blestemata aia de gheață… Deh, așa-i cu gheața asta… ”

– Unii au noroc și reușesc să nu cadă, alții nu mai sunt așa de norocoși …, spuse el

– Așa le trebuie. Cine i-a pus să intre pe poarta patinoarului?

– Gata! spuse el. Nu mai rezist! Să vină odată căldura! Sau primăvara! Sau vara! Să se topească gheața asta! Mă dor picioarele de la atâta încordare. E foarte greu să fii atent tot timpul să nu cazi!

Ea râse și se menținu amuzată în joc.

– În cazul ăsta, e trist, e foarte trist. Dacă nu cad, mă dor picioarele din cauza încordării. Dacă am norocul să cad, îmi frâng gâtul. Ce aiurea e totul! Nu am posibilitatea să fac o alegere cât de cât onorabilă… spuse el

– Parcă tu spuneai că de vină e societatea. Cine te împiedică să o rupi cu ea?

– E ușor de zis…

– Știu. Ai acasă o soție minunată și care te așteaptă.

– Da, așa e… Aș vrea să îți spun ceva. Ai observat ce pasionante devin discuțiile dintre mine și tine?

– Da. Simt că am putea sta tot timpul de vorbă și nu m-aș mai sătura.

– Vezi…. căsnicia mea este ok, nu mă pot plânge, dar,… există un dar… „

Și povestea continuă … și probabil nu cum îți poți imagina acum, dar de fapt nici nu știu ce îți imaginezi…

Sursa: ATINGEREA – Roman de Claudiu Neacșu 

Muțumesc pentru permisiunea de a publica.

Foto SplitShire

Pe curând,

Dana

https://www.splitshire.com
AbilitățiAsertivitateComunicareConexiuneInterpersonal

Cum să gestionezi așteptările în relațiile tale?

https://www.splitshire.com

Așteptare

Salut,

Ți s-a mai întâmplat să ai așteptări mari de la o situație, un eveniment sau mai mult: de la o persoană apropiată? Adică genul acela de așteptări care nu te fac să te simți bine? Mda, ni se întâmplă tuturor să ne creăm propriile „castele mentale” (realități) și să suferim atunci când acestea se prăbușesc.  Citeşte mai mult

CoachingConsilierePsihologiePsihoterapie

Arta experiențelor diferite de Psihoterapie, Life Coaching și Psihologie

Mai multe ramuri care se pot confunda cu o mare ușurință sunt: Consilierea, Mentoringul, Psihiatria, Psihoterapia, Life Coaching-ul și Psihologia. Așadar, cum astăzi este Luni și iubesc ziua de luni; știu că sunt în medie 52 zile de Luni într-un an, iar aceata este a treia zi de Luni pe 2017. Îmi place să încep o idee nouă, să învăț ceva nou, să public doar Lunea, pentru a îți da o temă nouă de gândire până săptămâna viitoare. Săptămâna aceasta ne gândim la tendința spre autocunoaștere, care se afla în fiecare din noi. Dar de unde începem?

Păi, în primul rând autocunoașterea este procesul prin care te întrebi cine ești tu, este acea imagine de sine psihică, fizică și socială pe care ai format-o în timp și la care poți lucra, (faci niste exerciții și îți pui întrebări). Din experiența mea, îți spun că trebuie să te descurci în general singur, dar  într-un fel, ar trebui să fii în stare să faci asta și cu alți oameni. Tot din experiență îți spun că e un lucru bun să mă folosesc de ajutorul altor persoane în procesul meu de autocunoaștere. Aici mă refer doar la alți psihoterapeuți cu care am lucrat și la psihoterapie ca metodă de descoperire de sine.SplitShire-7070-e1450348802363-1152x759

Eh aici e aici, de multe ori crezi că faci natural acest lucru, adică să te descurci cu tine și cu alți oameni și de cele mai multe ori așa și este! Dar când îți prinzi urechile, se întâmplă să nu știi ce este de facut și să îți dai seama, cu ajutorul unei persoane specializate, că poți înțelege acele aspecte care te împiedică să te descurci bine, și ulterior să depășești această situație. Iar pentru a obține satisfacere personală trebuie să te implici.

photo-1458959200047-5e70376f96f3.jpeg

Îți recomand  din toata înima să știi care este diferența în principal dintre psihoterapie, life coaching și psihologie și ce experiență alegi să ai!

Lasă-mă să îți explic: Psihoterapeutul este psihologul, medicul sau asistentul social cu specializare, adică formare într-o psihoterapie cu durata de patru sau cinci ani. Iar a fi medic, psiholog sau asistent social se poate foarte bine și fără psihoterapie; repet: invers NU. În general formările în psihoterapie se adreseaza celor care au absolvit (diploma de licenta sau master) psihologia, medicina, asistenta sociala, teologie care au implinit varsta de 25 de ani. Foarte important, din punctul meu de vedere, este etapa de dezvoltare personală din cadrul formarii ce cuprinde minim 200 de ore, în funcție de orientarea psihoterapeutică, ele sunt acele ore de autocunoaștere a celui care va deveni psihoterapeut. În paralel mai sunt cateva sute de ore de teorie și alte câteva sute de supervisare și intervizare.

Psihiatria este specialitatea medicală care se ocupă cu identificarea cauzelor, diagnosticul, preventia și tratamentul afectiunilor psihice; este un medic psihiatru care nu este neaparat psihoterapeut, și foarte important psihoterapeutul nu dă medicamente și nu pune diagnostic. Life coachingul poate fi definit drept cea mai eficienta modalitate de maximizare a exprimarii talentelor si potentialului propriu, precum și de optimizare a tuturor domeniilor vietii personale și profesionale. Conform unui studiu realizat de International Coaching Federation (ICF), pe timpul cursurilor 
de formare în profesia de coach, poti obține înca din prima lună, rezultate remarcabile în mai
 multe domenii de dezvoltare. Cursurile se adresează persoanelor, cu varsta între 18-65 ani, indiferent de nivelul de studii. Cererea de astazi pentru coaching este în mare crestere, pentru ca oamenii au realizat ca pot obtine rezultate rapide prin coaching. Într-adevăr fain,  și sunt mulți coachi buni cu care merită să lucrezi pentru a îți atinge anumite obiective.

Mai departe, mentorul este un expert în domeniul tău de activitate, care te poate ajuta să-ţi creşti încrederea în forţele proprii, provocându-te să dai tot ce ai mai bun în ocazii importante. Psiholog este o persoană specializată în studiul psihologiei care are dimploma de licență sau masterat dupa caz. În schimb psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie.

Tipul de învățare este foarte diferit și cu o profunzime foarte diferită. In psihoterapie , tipul de învățare este foarte vital și foarte real, iar pentru tine este foarte valoros timpul acesta luat singur. Învățarea în psihoterapie estedeseori la nivel nonverbal. Este de fapt trăirea liberă și deplină a unei relații de acceptare și afecțiune, o experiență revelatoare. În cultura noastră încă adoptam o atitudine de scuză față de o atare experiență: hai domne ca nu sunt nebun să merg la terapie! E să știi ca este greșită aceată scuză.

Despre ce se întâmplă în procesul psihoterapiei și faptul că rareori îți aduci aminte lucrurile pe care le spui, vreau să scriu pe viitor pentru că este foarte important. Deasemenea și despre și despre acel sentiment de mulțumire pe care îl ai în timpul și după experiența de psihoterapie. Spun asta legându-mă de faptul concret că pe parcursul vieții suntem un fel de deformatori ai dezvoltării noastre personale în mod inconștient, și în același timp cred cu desăvârșire că ne naștem cu mult mai multe lucruri pozitive și un potențial mare de dezvoltare. Dar acest potențial de dezvoltare, datorită experiențelor pesonale poate crește crește sau nu. Sentimentul de deformare este atunci când simțim că pierdem putin din noi în anumite situații, și sentimentul de bine atunci când câștigăm din nou cu ajutorul anumitor experiențe personale, profesionale, soaciale etc.

Sentiemtul general este că nu ai fi in siguranță daca ai vorbi despre tine ….dar în psihoterapie trăiești experiența unei aprecieri sănătoase, satisfăcătoare și plăcute a proprieti tale persoane ca ființă întragă și funcțională, și aceasta experiență survine atunci când trăiești autentic ceea ce simți. Terapia îți permite să îți trăiești pe deplin și conștient toate reacțiile, inclusiv toate sentimenmtele și emoțiile.

Un aspect foarte important al procesului terapiei este trairea experienței, adică în contextul terapiei și al siguranței relației cu terapeutul; unde îți poți da voie să examinezi diferite aspecte ale experienței tale așa cum îți par cu adevărat fără a le deforma ca să se potrivească cu concepția existentă acum despre sine. Multe dintre experiențele personale par a fi în contradictoriu cu concepția despre cine ești tu acum, dar într-o relație sigură cu terapeutul îți poți da voie să intri contiința ta fără a deforma concepția de acum despre sinele tău. Și acestă experiență te ajută să poți fi un întreg cu toate cu experiențele tale.

Motivul pentru care eu am ales și aleg un psihoterapeut este că acesta are mai puține „pete oarbe”, în general, datorită faptului că psihoterapeuții tot fac evaluări personale profunde.

Eficacitatea unei forme de psihoterapie presupune relația terapeutică care este doar o formă de relație interpersonală. Psihoterapia este o experiență profundă și schimbarea vine când te implici în proces, iar procesul presupune o schimbare în modul în care-ți receptezi experiențele. Vezi despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

Cum spune Rogers: relația terapeutică este doar o formă specială a relațiilor interpersonale în general și că aceleași legități guvernează toate aceste relații. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

trh_case_for_optimism_artwork_wide-44be8a4e26872ed2d9cba72a6a7531d72fe016ee-s1200-c85Ca să îți faci o idee generală, iată cele mai cunoscute orientări ale psihoterapiei (conform European Psychotherapy Association- EAP):

  • psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
  • psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
  • psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
  • terapia comportamentala (Skinner),
  • terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
  • hipnoterapia (Milton H. Erickson),
  • psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
  • psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
  • psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
  • psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
  • psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
  • psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
  • psihoterapia sistemică (sau familială)
  • Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
  • psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)

Acest articol mă gândesc să te apropie mai mult de psihoterapie și să te ajute să alegi mai bine psihoterapeutul. 

Baftă în lucru și dă mai departe!

Pe curând,

Dana

ComunicareInterpersonalPsihologiePsihoterapie

Despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

 

images-17E luni și vorbesc ca o persoană, din contextul experienței personale și al învățămimtelor personale. Este primul articol în 2017, exclusiv despre psihoterapie – acea întâlnire, în principiu unu la unu, unde se vorbește și se ascultă. Întâlnire ce devine parte din experiența ta personală.

Pentru mine, experiența este cea mai înaltă formă de învățare, cunoaștere, autocunoaștere și dezvoltare personală; iar faptele concrete prin experiență sunt niște aliați. Cel mai important în cabinet este unicitatea relației pe care o leg cu fiecare client, este o experiență personală cu fiecare în parte.

În psihoterapie „a fi înțeles” este o experiență cu foarte mare valoare pozitivă în terapie, atât terapeutul să își dea voie să înteleagă și să perceapă atitudinile persoanei care stă pe canapeaua din fața lui, cât și clientul care întelege și percepe cuvintele și atitudinea terapeutului, astfel încât își îmbogățește experiența. Experiența în sine, ca atunci când simți că cineva te înțelege cu adevărat și constați că intervine schimbarea.

Pe cât de complex pe atât de simplu, este vorba de acea relație autentică, acceptarea realității celuilalt și acceptarea celuilalt asa cum este. Iar o relație autentică are la bază acceptarea și înțelegerea.

Cum pot eu oferi o relație pe care o persoană s-o poată folosi pentru propria creștere personală?

Pot spune că din experiență am învățat, sau mai bine spus am înteles că nu pot fi de ajutor persoanelor prin intermediul vreunei proceduri intelectuale sau de învățare teoretică. Simt că atunci când sunt mai deschisă față de realitățile din mine și din cealaltă persoană, îmi doresc mai puțin să repar lucruri. Cu cât sunt eu însămi cu atât sunt mai dispusă să înțeleg și să accept realitățile existente în mine și în cealaltă persoană,  cu atât schimbarea este mai mult stimulată. Deci tipul de relație autentică pe care o ofer este de folos unei persone pentru propria creștere personală.

Din cărți: Conștiința de sine și implicarea omenească sunt mai importante decât cunoștințele tehnice, iar granița dintre psihoterapie și viața cotidiană este subțire. Dacă acceptarea, empatia și atitudinea pozitivă sunt condițiile necesare și suficiente pentru creșterea umană, ele trebuie să inspire în egală măsură educația prietenia și viața de familie. Aceste idei au adus ofensă mai multor instituții psihanalitice, educaționale, religioase, dar au fost primite cu brațele deschise de publicul general. Ele au inspirat dialogurile populare din 1960 și s-au bazat implicit pe convingerile lui Rogers despre natura umana: oamenii au nevoie de acceptare, iar când obțin acceptare, pornesc în direcția actualizării sinelui.

Am citit și am înteles, ba mai mult mi-am confirmat anumite credințe pe care le-am cercetat referitor la relațiile interpersonale, cum ar fi despre importanța acceptării și a încrederii. Așadar vă spun din cărți că teoria psihanalitică de la jumătatea decolului XX era incompletă. Freud și, mai pronunțat, Melanie Klein, întemeietoarea unei școli psihanalitice care a avut o influență imensă asupra concepțiilor moderne cu privire la relațiile umane cu mare încărcătură afectivă, au surprins latura întunecată a omenirii, acea parte din moștenirea noastră animalică care include violența și sexualitatea de tip competitiv, corelate cu lupta pentru dominație în ierarhie. Ei au ignorat strategia reproductivă care coexistă cu dominația în ierarhie și este la rândul ei puternic imprimată în genele și cultura noastră: RECIPROCITATEA ȘI ALTRUISMUL. Adică atunci când o persoană este acceptată în mod adecvat predomină aceste trăsături. Filosoful Karl Popper consideră că psihanaliza nu este o știință rezultată în urma cercetărilor, ci mai de grabă o idee sectară, un fel de credință religioasă. Mai departe, și Harry Sullivan a adăugat psihanalizei atenția acordată influenței prietenilor apropiați asupra dezvoltării personale, iar Carl Whitaker a subliniat faptul că teoria constituie un obstacol în practica clinică și a cerut terapeutului deopotrivă prezență existențială și conștientizarea obiceiurilor familiale locale.

Personal, cred că oamenii au intenții bune, sunt sănătoși și plini de resurse. 

sharing-ideas

Consiliere, psihoterapie și relațiile interpersonale

Sper și cred că multe persoane care nu au apelat la psihoterapie se vor inspira din acest articol, vor beneficia din psihoterapie, de o creștere subtilă a curajului și încredere în sine. Este posibil să îți explic cum este o persoană alcătuită și cum aceasta funcționează, din perspectiva analizei tranzactionale prin modelul structural al starilor eului, sau pot să prescriu măsuri care ar trebui să te conducă spre viitor, ori să apelez la învățare oferind cunoștințe despre un mod de viață mai satisfăcător, tehnici bune de altfel.  Dar ideea de bază este că orice abordare poate determina o schimbare temporară care poate dispărea în scurt timp, iar schimbarea profundă se produce prin intermediul experiențelor din contextul unei relații. Vei descoperi în sine capacitatea de a folosi acea relație în scopul creșterii și doar atunci se va produce schimbarea și dezvoltarea personală (pe care sigur o vei observa).

Eficacitatea unei forme de psihoterapie presupune relația terapeutică care este doar o formă de relație interpersonală. Cum spune Rogers: relația terapeutică este doar o formă specială a relațiilor interpersonale în general și că aceleași legități guvernează toate aceste relații. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit). Sursa: articol Conexiuni sănătoase.

Deasemenea relațiile interpersonale ocupă un loc central în structura personalității. Studiile arată că persoanele care au relații interpersonale de calitate au durata de viață mai mare față de cei care nu au relații sociale de calitate.

Psihoterapia este o experiență profundă și schimbarea vine când te implici în proces, iar procesul presupune o schimbare în modul în care-ți receptezi experiențele. Cel mai important aspect, din punctul meu de vedere, este dezvoltarea personală a teraputului, a experienței sale personale și investiția pe care o face în demersul său; aspect pe care îl consider mai important decât formarea sa teoretică, ca psihoterapeut. Ține cont de acest aspect când îți alegi psihoterapeutul și îți recomand să învestești în experiențe care te ajută să te dezvolți și să te cunoști. Anul acesta te invit la „Psihoterapie”!

PS: O prietenă mi-a spus: „Eu când am început să merg la „Dr. Freud” am crezut că o să învăț despre psihanaliză… Dar ideea e ca din terapie învăț despre mine nu despre tehnici.

Pe curând,

Dana

AbilitățiConexiuneInterpersonalPsihologie

Cum să ai experiențe care creează transformare empatică?

În luna Decembrie, iată cadoul excelent pentru dezvoltarea ta personală: proiectarea de experiențe care creează transformare empatică. Să fii cu adevărat prezent pentru cineva este un dar autentic.

Empatia este o alegere cu intenție și ai putea să construiești AHA experiențe. În acest articol mă preocupă în mod deosebit transformarea prin empatie, ce înseamnă cunoașterea prin experiențe comune împărtășite și înțelegerea experienței trăite. Pentru că experiența oamenilor necesită empatie. În principiu tu decizi ce experiențe vrei să ai și tot tu alegi cum să reacționezi la ce se întâmplă cu tine, asumă-ți experiența. Empatia este sursa  relațiilor interpersonale de calitate. Este o formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Ne ajută de fapt să clarificăm experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul nostru. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune, cea mai înaltă forma de empatie și presupune interes empatic. images-15Empatia este o emoție socială ca vina, rușinea, gelozia, invidia, mândria; acestea sunt emoții ce implică reprezentarea stărilor mentale ale altor persoane, vizualizarea. Totuși ele sunt diferite de emoțiile de bază precum frica, fericirea, furia, surpriza, dispretul și tristețea, care înseamnă să fii conșient de propria stare. Prin urmarea, empatia este abilitatea de a îți imagina starea altor persoane și necesită în primul rând prezență (a fi prezent în conversația cu celălalt și a nu aduce nimic din trecut, a înțelege).

Din categoria vești bune ține minte: cu cât cunoști mai mult o persoană cu atât este mai greu să empatizezi, dar totuși cu un pic de  efort și exercițiu îți poți îmbunătăți abilitatea socială empatică.

Să vedem ce spune istoria

Văzându-și mama plângând, copilul se șterge la ochi chiar dacă nu i-au curs lacrimi. Această imitație motorie, cum mai este ea numită, a fost inițial baza de la care a pornit cuvântul empatie, așa cum a fost folosită în anii 1920 de către E.B. Titchener, un psiholog american. Pornind de la grecescul empatheia, “a se simti in”, termen folosit inițial de teoreticienii esteticieni pentru a denumi capacitatea de a percepe experiența subiectivă a unei alte persoane. Această teorie susține că empatia își are baza într-un fel de imitație fizică a nefericirii altora, ceea ce evocă aceleași sentimente în persoana respectivă. În schimb simpatia poate fi simțită în general față de altcineva fără a împărtăși sentimentele persoanei respective. Heinz Kohut, psihiatru și psihanalist, este cel care a introdus in psihanaliză conceptul de empatie, fiind întemeietorul psihologiei sinelui, iar psihologul Carl Rogers este cel care a introdus termenul de empatie în practica medicală, preluându-l tot din estetică. Pentru Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referință al altuia cu acuratețe, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ca și cum “. Vasile Pavelcu un psiholog român, a completat definiția, adăugând ca o consecință capacitatea de a anticipa comportamentul altora în situații date. Într-o manieră mai clară și mai simplă de a spune lucrurilor pe nume, Mihail Ralea definea empatia ca fiind capacitatea oamenilor de a înțelege trăirile altora.

Transformare empatică

Empatia este capacitatea de a înțelege experiența și perspectiva celuilalt. Să înțelegi perspectiva celuilalt este mai ușor când împreună aveți experiențe similare, sau poți construi experiențe comune prin care să realizeazezi transformare empatică. Experiențele creează transformare empatică. A experimenta ceva din punctul celuilalt de vedere, fără a face confuzie între propria persoană și identitatea celeilalte persone, este transformativ la nivel personal. Experiența celuilalt este modificată prin propria experiență, fiind obiectiv în același timp.

Capacitatea de a ne pune în pantofii celuilalt este definită de Bateson ca ipoteza altruism-empatie. „Dacă o persoană nu simte empatie atunci  aceasta este înlocuită de altruism”. Dar dacă simți empatie atunci vei putea ajuta prin acțiunile tale sau prin cuvinte, indiferent daca prezinți interes pentru acea experiență sau nu.

Ca să fie mai ușor te poți gândi la o persoană dragă care îți împărtășește o experiență de la birou, de exemplu o activitate profesională care nu reprezintă un interes direct pentru tine, dar cu toate astea poți asculta activ și practia prezența pură. Aici mă refer la empatia emoțională și relațională și la „a înțelege ceea ce este semnificativ pentru alții”. De cele mai multe ori nu este nevoie să vorbești pentru a informa despre faptul că simți empatie, este importantă conexiunea și este necesar chiar să simți acea conexiune, numai atunci celaltă persoană va simți cu adevărat ca ești acolo. Este ca atunci când te simți bine când altcineva te ascultă cu atenție. Conectează-te la situație, la eveniment, la relații așa cum îți dorești ca alții să fie conectați cu tine. Susține și oferă celorlalți oportunitatea să se exprime înainte ca tu să oferi soluții. Te-ai gândit că poate nici nu e nevoie să oferi soluții?  Este nevoie de cele mai multe ori doar să fii acolo. Comunicarea empatica se bazeaza pe intenție, conectarea la valori și nevoi.

Când oferi atenție și îi lași pe ceilalți să îți povestescă, le oferi o șansă să se exprime cu adevărat și o șansă pentru tine să afli cine sunt ei. 

În afară de a înțelege contextul și semnificația științifică a contextului, empatia este înțelegerea persoanei respective în esența ei, te ajută de fapt să clarifici experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul tău; nu înseamnă că trăiești emoţiile altor persoane, ci înseamnă că înţelegi emoţiile altor persoane pornind de la experienţele personale. Este un proces de transpunere în psihologia celuilalt, fie că este într-o situație de suferință, fie ca este într-o situație de bucurie, entuziasm.

Ce poți face? 

images-14Simularea empatiei: cultivează curiozitatea, ascultă cu atenție și deschidere, dezvoltă-ți imaginația, învață să înțelegi și să respecți punctul de vedere al altei peroane fără să îți impui părerea. (poate fi frustrant și inconfortabil, dar cu exercițiu oricine poate dezvolta această abilitate). De zi cu zi: lasă telefonul și abilitățile sociale tehnologice (știm că le ai), renunță la ele în astfel de momente importante pentru a practica prezența. A fi prezent poate suna ușor, dar înseamnă să acorzi toată atenția ta, într-o manieră de grijă și cu inima deschisă; adică să asculți cu adevarat ceea ce partenerul gândește și simte. Să fii cu adevărat prezent pentru cineva este un dar autentic.

PS: Personal, recunosc că sunt din ce în ce mai puțin tolerantă cu cei care folosesc telefonul în timpul unei conversații.

Ține minte că empatia se contruiește pe conștientizarea de sine, și cu cât suntem mai deschiși față de propriile noastre emoții cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora. Dezvoltă abilitatea de a citi și a răspunde emoțiilor celorlalți, să înțelegi emoțiile ca și cum ar fi ale tale.

Empatia presupune suficient calm și receptivitate, astfel încât semnalele subtile ale sentimentelor celorluilalt să poate fi recepționate și imitate de către propriul creier emoțional. Atitudinea empatică este mereu antrenată în judecățile morale, în dileme morale care implică potențiale victime.

Oare trebuie să minți ca să nu îți jignești un prieten?

Hoffman susține că rădăcinile moralității se află în ematie, iar fatul de a te pune în locul altcuiva te face să respecți anumite principii. Dar când se instalează furia ce faci?  După cum știi, conflictele sunt și ele bune, mai important este cum le gestionăm. Mai întâi trăiește-ți furia și resentimentele oricât ai nevoie, apoi oferind sau primind empatie poți trece dincolo de furie. Exprimarea emoțională este mult mai sănătoasă decât dacă ții în tine; cu toate acestea nu pot generaliza deoarece sunt persoane care tind să-și ascundă reacțiile adânc în sinea lor și au nevoie de distanță și timp pentru a reflecta înainte de a acționa. Să ne întoarcem la idee, așadar comunicarea empatică ajută la gestionarea conflictelor și a crizelor de furie.

Deasemenea, astăzi empatia este din ce în ce mai importantă în mediu de afaceri și luată în serios pentru că este o calitate ce merită toată atenția, ajută interacţiunea între persoane și îmbunătățește relațiile interpersonale. Tot Goleman susţine că emoţiile sunt molipsitoare, mai ales cele pozitive. Definește empatia ca fiind „simţirea emoţiilor celorlalţi, înţelegerea perspectivelor lor şi comunicarea activă şi cu interes în domeniile lor de preocupare”. 

Un studiu Empathy in the Workplace A Tool for Effective Leadership arată că empatia este una din aptitudinile care îți poate îmbunătăți șansele de reușită în carieră. De ce este empatia o aptitudine/calitate care îți asigură succesul? Cercetările despre inteligența emoțională spun că dacă nu arăți empatie, nu îți poți folosi inteligența emoțională. Pe de altă parte, dacă ai o bună inteligență emoțională, îți vei folosi și empatia. Mai mult aici.

Prin urmare, suntem deschişi și vulnerabili la influenţele emoţionale ale celorlalţi. Empatia este competenţa fundamentală a conştiinţei sociale, a eficienţei sociale în munca de zi cu zi,  este o experiență frumoasă în sine. A fi empatic este o calitate și o o condiţie a comunicării eficiente. Empatia implică ascultarea cu toată fiinţa, este genul de ascultare la care se referă filosoful Chuang-Tzu în pasajul următor:

Ascultarea care are legătură doar cu urechile este una. Ascultarea ce implică înţelegere este alta. Dar ascultarea cu spiritul nu se limitează la o singură facultate, la ureche sau la minte. De aceea, ea necesită golirea tuturor facultăţilor. Cînd acestea sînt goale, atunci întreaga fiinţă ascultă. Atunci se poate percepe ceea ce e acolo, în faţa ta, şi nu poate fi auzit cu urechile şi nici înţeles cu mintea.  (Marshall B. Rosenberg,  Adevărata educaţie pentru o viaţă împlinită). 

friends-dining-out-together

Empatia ajută în viața sentimentală și este sursa relațiilor interpersonale de calitate. Calitatea de a fi empatic constituie o premisă a optimizării relaţiilor interpersonale şi o condiţie a comunicării eficiente. 😉

Pe curând,

Dana

Inspirație: Inteligența emoțională, Daniel Goleman 

Recomandare: DANIEL GOLEMAN ON THE THREE KINDS OF EMPATHY

„We often emphasize the importance of keeping cool in a crisis. But sometimes coolness can give way to detachment and apathy.”

SaveSaveSaveSave

InterpersonalPsihologiePsihoterapieSocialTehnologie

Relațiile nu sunt opționale

Am pornit cu sfârșitul conferinței lui Gaspar, un eveniment care m-a îmbogățit psihic, mai ales prin prisma faptului că am ascultat un om cu foarte mult bun simț, cu un echilibru candid între modestie, conștientizarea propriilor limitări și fermitatea blândă a unui psihoterapeut cu experiență.

În teoria Imago, alegerea partenerilor nu e întâmplătoare. Subconștientul nostru are o „agendă secretă” prin care ne face să ne îndrăgostim de persoane care se vor comporta ulterior ca cei care ne-au influențat cel mai mult copilăria (părinți, bunici etc), pentru că intenția superioară a relațiilor de iubire este de creștere și vindecare. Cheia e să înțelegem că, în această relație, nu sunt doi inamici, ci doi aliați la fel de „bușiți”.

Anatomic vorbind, memoria implicită, care se formează din viața intrauterină și e prezentă majoritar în creierul copilului până la 2 ani, stochează involuntar informațiile pe care memoria explicită (de după vârsta de 2 ani) le reactualizează în mod voit. Dar cele inițiale ies la iveală, din memoria implicită, în momente de criză.

Ce înțeleg eu din chestia asta e că, practic, o părticică tare deșteaptă (dar cam sadică🙂 ) din creierul nostru reperează caracteristicile cele mai dubioase (adică exact alea care ne calcă pe bătături) la cei din jur și ne fac să ne apropiem de oamenii care ne pot ajuta să ne vindecăm de propriile răni, dar printr-un proces dureros de a ne forța să conștientizăm. Ăia care avem norocul și puterea să conștientizăm🙂 În caz contrar, trăim relații toxice și ne lamentăm, ne plângem fiindcă ne învârtim iar și iar într-un cerc vicios. Conflictele sunt prilej pentru a crește, a evolua dar dacă nu pricepem asta, ajungem în același punct de unde am plecat, de fiecare dată.

Comportamentele toxice sunt:

  • critica (concentrarea pe punctele și acțiunile negative ale partenerului, fără a le aduce în discuție și a le aprecia pe cele pozitive)
  • intrarea în defensivă (și contraofensivă)
  • disprețul (marcat, deseori, de o atitudine de superioritate și sarcasm)
  • blocajele de comunicare (evitarea discuției, fuga de conflict etc.)

Cu ce a ținut Gaspar să rămânem este că toți suntem de pe aceeași planetă Pământ, și femeile și bărbații. Ne diferențiază doar contextele prin care am trecut (mai ales atunci când eram mici) și tipul de atașament pe care ni l-am format și care ne ghidează și comportamentele în cuplu. În afară de atașamentul sigur care îi face pe oameni să se poarte într-o manieră echilibrată și chiar să se certe inteligent (o să revin la treaba asta), mai există cel de tip evitant, cel anxios și cel dezorganizat. Odată ce identificăm categoria care predomină la noi înșine și la partener și stilul în care iubește fiecare dintre noi, evoluția înspre bine a relației poate începe. De reținut că persoanele cu tipuri de atașament diferit se atrag (Ahaaaaa!, asta explică o groază de chestii….)

Cei cu atașament evitant sunt pragmatici, au o atitudine de superioritate, consideră că abordările psihologilor sunt un bullshit, se protejează de ceea ce înseamnă iubire și intimitate. Ca niște „țestoase în carapace”, sunt autosuficienți, se detașează ușor și păstrează distanța, la baza acestor comportamente stând, în general, teama de respingere. Ei simt deseori tristețe, se simt singuri, neînțeleși, au așteptări mari și îi caracterizează un perfecționism care îi face să vadă defecte peste tot și să vadă partea goală a paharului. Exagerează părțile slabe și interpretează mereu în mod negativ. Sunt influențați de imaginea unui partener ideal sau de fantomele fostelor relații pe care le păstrează deschise, just in case. Le e greu să se conecteze emoțional, să spună „te iubesc”, nu reușesc să descifreze mesajele nonverbale și nu-și permit să simtă empatie. Sunt reci atunci când relația nu funcționează și se retrag deseori acolo unde se simt în siguranță. Hiper-raționează și flirtează. Se regăsește cineva în descrierea asta?🙂

69% din problemele care apar în cuplu sunt nerezolvabile, apar mereu. Important este să le acceptăm, să nu le lăsăm să ne blocheze comunicarea și conectarea. Ființa umană se naște printr-o relație, e rănită astfel și se vindecă tot printr-o relație.

Cei cu atașament anxios, așa-numitele „furtuni de gridină”, au un radar interior foarte fin și identifică pericolele la nivel de relație dar se activează emoțional atât de puternic încât nu se mai pot controla, exagerează amploarea problemelor și devin impulsivi. Se gândesc prea puțin la ei înșiși (se subapreciază) și prea mult la partener (pe care îl ridică în Slăvi), rulează scenarii (apropo, cică mintea noastră înregistrează zilnic între 12000 și 16000 de gânduri :O ), din care cauză se agață, nu-i permit timp liber celuilalt, sunt needy și moody, au o stimă de sine scăzută, un comportament haotic și rămân în relații toxice din frica de a fi abandonați. Au tendința de a manipula, trimit mesaje de gelozie, lucru care, în relația cu cei evitanți, e și mai enervant pentru cei din urmă și îi îndepărtează mai tare.

Eu….am bifat cam multe. Din ambele liste😦

Ce e de făcut?

Da, există și o soluție🙂 Primul pas e conștientizarea și asumarea schimbării propriului comportament. Doar pe el în putem controla, gândurile și emoțiile trebuie acceptate și înțelese prin întoarcerea în timp, în copilărie. Tehnicile de liniștire sunt un instrument esențial. Evitantul, ca un copil care a crescut într-un deșert emoțional, e bine să accepte frica, frustrarea, furia, abia apoi având capacitatea de a simți și emoții pozitive. Are nevoie de afecțiune, atenție, respect, spațiu, încredere, toate bine dozate. Anxiosul a avut parte de un comportament ambivalent și imprevizibil din partea celor dragi, îi e teamă că momentele de afecțiune se vor termina așa că se ține „cu dinții” de ele. Are nevoie de afecțiune, apropiere fizică, reasigurare și feedback, atingeri concrete și sigure (care activează oxitocina și îl liniștesc), să i se ofere curiozitate pentru sentimentele și emoțiile sale.

Evitantul se consideră persoana cea mai importantă din propria viață dar e indicat să ia în serios și responsabilitatea pentru familia sa. Anxiosul, dimpotrivă, în timp ce se gândește la ceilalți, trebuie să-și dea seama că persoana sa e cea mai importantă din propria viață.

Toate relațiile au nevoie, ca să fie conectate, de SIGURANȚĂ, ARMONIE (cei doi parteneri se văd, se aud, se simt) și CREDINȚĂ, sentimentul abstract de încredere în faptul că partenerul are grijă de mine, mă apreciază și va găsi o soluție prin care va face diferența între emoțiile și comportamentul meu. Cuplurile fericite știu să se certe inteligent, în așa fel încât mesajul fiecăruia să ajungă la celalalt, iar partenerii au învățat să fie nebuni pe rând: unul îl vede pe celălalt ca pe un copil care suferă și se gândește că, dincolo de comportamentul de moment, în adâncul sufletului, partenerul său e o persoană frumoasă și deosebită.

Dacă vrei să fii fericit, renunță la perfecțiune!

Cearta inteligentă, din terapia Imago, are 3 etape: oglindirea (și sumarizarea a ceea ce am înțeles din mesajul celuilalt), validarea emoțiilor celuilalt și empatizarea. Am văzut un filmuleț cu Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt în care își împărtășeau sentimente reale din propriul cuplu. Destul de greu de pus în practică, din punctul meu de vedere, pentru un popor de sangvinici dar merită încercate măcar câteva tehnici.

Ce m-a atins destul de tare în ceea ce a spus Gaspar a fost: felul în care interpretăm comportamentele partenerului, ne influențează atât relația cât și sănătatea, ne afectează sistemul imunitar și cardiovascular (sunt studii din care a rezultat asta). Ceea ce ne poate salva relația de cuplu e un exercițiu interesant: să identificăm 3 comportamente pozitive ale partenerului în fiecare săptămână. Pe unele putem să i le spunem, pe altele putem să le păstrăm pentru noi.

Închei cu ceva care m-a uns pe suflet😀 :

Cel mai bun lucru pe care îl poate face un bărbat este să-i permită partenerei să-l influențeze.

Source: Relațiile nu sunt opționale

Un articol bun! Mulțumim Oana

Pe curând,

Dana