Etichetă: Individual

https://www.splitshire.com
AsertivitateComunicareInterpersonalRelaționalizareSocial

Comunicarea fără competiție în relațiile apropiate

paper-cakes

Sigur ai mai auzit de comunicarea asertivă. Asertivitate înseamnă să știi cum să dai valoare drepturilor tale fără a încălca dreprurile altora. Asertivitatea este abilitatea de a-ți exprima în mod onest ( verbal şi nonverbal) opiniile. Opiniile sunt si drepturile oamenilor care te înconjoară.

Iti dezaprob spusele, dar voi apara pana la moarte dreptul de a le rosti. Voltaire

Într-o lume unde cel mai bun în comunicare poate însemna să ai dreptate, poate distruge relații apropiate și intime.

validare

Te invit să vorbim despre „Validare” în comunicare și puterea validării.

Prin validare vreau să spun acceptarea a ceea ce vine spus chiar dacă nu ești de acord cu conținutul comunicării. Această abilitate poate fi considerată o nimica toata în urmatoarea frază: „dacă cineva îmi spune că urăste prajitura cu vișine doar nu o să urăsc și eu acea persoană”. Sau deseori confundăm nivelele de comnicare și atunci ne supăram, acest lucru se întâmplă deseori în relațiile intime. Vedem cum atunci când o relație devine mai intimă cu atât e mai delicată, ca să nu zic periculoasă. Gândește-te la metafora lui Schopenhauer despre relațiile dintre oameni seamănă cu cele dintre arici și metafora despre capacitatea de a intra în relație fără a ne feri ți fără a feri.

A valida ceea ce spune celălalt nu înseamnă să fii de acord cu ceea ce îți spune, și nici să faci împotrivă să fii mereu de acord. Semnifică să asculți ce au ceilalți de spus cu atenție fără a judeca. Vezi conexiuni sănatoase: Reacțiile pe care le avem față de ceilalți, ca și ale lor față de noi, au un impact biologic mult mai extins decât ne închipuim.

Fără a judeca sau non-judecată înseamnă ca ai deschidere față de tot ce ți se spune chiar dacă te poate atinge într-un fel sau altul. Iar aici este o altă discuție legată de atitudinea ta, atitunine pe care tu o alegi față de ceea ce simti și cum interpretezi. Lasă lucrurile să te atingă și da-ți timp (cateva secunde, minute..) … amână reacția. Meta-comunicarea este în esența un mesaj despre un mesaj. Este, pe de o parte, modul de a gândi și simți in interiorul meu despre ceea ce mesajul primit de la o persoana imi transmite. Sau poate fi, pe de alta parte, despre ceea ce eu doresc să transmit, in spatele limbajului folosit, celuilalt caruia mă adresez.

Aceată amânare te ajută să nu ai o reacție neplăcută și nedorită ulterior, de care posibil să îți pară rău, reacție care poate ofensa interlocutorul.

-De ce este asa important să nu atingi într-un fel ofensiv interlocutorul? Adică de ce nu îi poți spune că a zis o prostie? -Păi, hai să îți răspund cu o întrebare: Care sunt nevoile primare ale ființei umane? Cinci nevoi a identificat Maslov: 1. nevoile fiziologice, 2. nevoi ce țin de siguranța personală, 3. nevoilor sociale, de apartenență, 4. nevoia de recunoaștere socială, încrederea în sine, respectul de sine, 5. nivelul dezvoltării personale, autorealizării.

La toate astea se adaugă o nevoie foarte importantă, aceea a interacțiunii. Nevoile relationale sunt de fapt nevoi emotionale care pot fi indeplinite prin interactiune si conectare sociala autentica. Studiile arată că persoanele care au relații sociale de calitate au durata de viață mai mare față de cei care nu au relații sociale de calitate.

Omul este o fiinţă socială şi în sensul că „are nevoie de celălalt om”!

two-guys

Deasemenea sunt multe studii care arată că o persoană privată de interacțiuni semnificative nu poate supraviețui sau supraviețuiește cu mari deficite…. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

O variantă mai recentă a teoriei nevoilor a fost enunţată de Clayton Alderfer a cărui abordare reduce ierarhia nevoilor a lui Maslow la trei categorii de nevoi: existenţiale (E-existence), relaţionale (R-relatedness) şi de progres (G-growth). Modelul lui Alderfer reprezintă o încercare de creştere a gradului de aplicabilitate a teoriei nevoilor la condiţiile organizaţionale.

  • Nevoile existenţiale. Alderfer include nevoile de pe primele nivele ale ierarhiei nevoilor a lui Maslow, traducându-le în termenii cadrului organizaţional, şi se referă la nevoia de a fi plătit, de a primi beneficii şi de a beneficia de condiţii de muncă decente.
  • Nevoile relaţionale. Sunt similare nevoilor sociale definite de Maslow, iar în mediul de lucru se referă la nevoia de interacţiune socială şi de a intra în contact cu alţii.
  • Nevoile de dezvoltare. Reprezintă combinarea nevoilor de stimă şi auto-depăşire definite de Maslow şi se referă la nevoia de a fi creativ şi de a experimenta creşterea şi dezvoltarea prin activitatea derulată în organizaţie.

Competiția în relațiile intime este dăunătoare!

Competiția într-o relație este întodeauna periculoasă, și cauzează divorțuri, certuri, stress și se escaladează. Fară să exagerez, uită-te în jurul tău, gândește-te la persoanele apropiate ție și vezi cu cine te simți în competiție și bineînteles cât bine îți aduce această competiție?

images-18

Vezi, pentru mine este important cum gestionăm aceste situații și nu să folosi cominucarea pentru a câștiga. De exemplu într-o o seara petrecută cu prietenii poți învăța multe lucuri dacă ai atidudinea bună, decât dacă ai intenția să ai mereu dreptate și să câștigi.

Prin atidudinea bună, repet, ma refer la ce spuneam mai sus, adică de non-judecată și acceptare. Aceastea sunt doua lucruri ce știau pasionați de dezvoltare personală care vroiau sa cucerească lumea cu conversașiile hipnotice sau ceva de genul acesta. Te asigur, însă, că este foarte dificil să asculți și să validezi ceea ce spune persoana apropiată de tine cu care te simți în largul tău, dar este un super exercițiu de creștere și dezvoltare personală. Cu toate acestea nu mă refer șa trucuri lingvistice sau alte vicleșuguri ce țin de comunicarea persuasivă și departe de mine că acestea nu ar fi bune, doar că sunt niveluri de interacțiune mult mai importante pentru dezvoltarea noastră personală. Aspecte fără de care nu poți învăța arta persuasiunii.

În alte cuvinte: A învăța cum să nu reacționezi și in schimb să validezi comunicarea persoanelor apropiate e mult mai important decât să le convingi de ceva sau sa aplici secretele persuasiunii.

Acest articol nu va atinge acele persoane care sunt în căutarea de vrăjitorii sau a modului în care ii putem influenta pe ceilalti, ori pentru acele persone care vor să dezvolte talentul de a gestiona situatiile în care ceilalti nu sunt dispusi sa renunte la realitatea lor. Sau niște tehnici secrete prin care oricine poate avea succes și poate deveni cum dorește.

Aici: „Totul despre psihologia persuasiunii”

De la capacitatea ta personală de a observa limbajul persoanelor apropiate pentru exact ceea ce reprezintă: povestea personală de viață plecând de la modul lor de a vedea lumea, trecând de la tot ce i-a influențat direct sau indirect.

Nu trebuie sa te prefaci că ești de acord cu ceea ce ți se spune, ci doar să asculți ceea ce îți spun dând valoare cuvintelor fără a identifica și interpreta, lucruri care te pot îndepărta.

„Ajută-mă să înțeleg ceea ce intenționzei să îmi spui”

Ce mă face să râd este că multe persoane pasionate de psihologie au tendința să facă eroarea de a crede că știu ce se întâmplă în mintea oamenilor, când de fapt cel mai bine este să întrebi.

„Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: intenţional şi relaţional, cel de-al doilea oferind indicaţii de interpretare a conţinutului celui dintâi.”

Aceasta însemnând că orice fel de comunicare am analiza, vom sesiza două aspecte: unul legat de conţinut, cel de-al doilea reprezentându-l relaţionarea propriu-zisă, acesta din urmă cuprinzându-l şi pe primul, fiind, prin aceasta, „o metacomunicare.”

Toate aceste niveluri se intrapătrund foarte ușor între ele și pot da viață unor probleme lingvistice, asa cum a descoperit Gregory Bateson. În realitate în comunicarea de zi cu zi întânlim diverse confuzii semantice, sintactice si pragmatice, lucruri studiate foarte amănunţit în cadrul propoziţiei. Dacă adaugi că fiecare are propriul punct de vedere dat de propria experiență personală, atunci chiar că pe lângă ascultarea necondiționată prezentă avem este foarte utilă ți validarea!

Să asculți cu atenție chiar și ceva cu care nu ești de acord nu înseamnă să lași să ți se urce cu picioarele în cap! hahaha nici gând. Dacă cineva încercă acest lucru, atunci într-un mod diplomat adu la cunoștință ce se întâmplă. Iar pentru a fi și mai indirect posbil ai putea spune: “Hmm, e ciudat, poate nu am înțeles bine ceea ce tocmai îmi spui, ai putea să repeți? Pate ai forțat un pic lucrurile, nu crezi? ”.

PS: validare în psihologie are diverse semnificații, două dintre cele mai importante sunt: validare statistică, adică să validezi un test sau un chestionar, sau validare cu sensul folosit de Marsha Linehan.

Așadar te invit să îmi spui ce crezi despre acest, să lași un comentariu aici, să dai like și share!

Pe curând,

Dana

InterpersonalPsihologiePsihoterapieSocialTehnologie

Relațiile nu sunt opționale

Am pornit cu sfârșitul conferinței lui Gaspar, un eveniment care m-a îmbogățit psihic, mai ales prin prisma faptului că am ascultat un om cu foarte mult bun simț, cu un echilibru candid între modestie, conștientizarea propriilor limitări și fermitatea blândă a unui psihoterapeut cu experiență.

În teoria Imago, alegerea partenerilor nu e întâmplătoare. Subconștientul nostru are o „agendă secretă” prin care ne face să ne îndrăgostim de persoane care se vor comporta ulterior ca cei care ne-au influențat cel mai mult copilăria (părinți, bunici etc), pentru că intenția superioară a relațiilor de iubire este de creștere și vindecare. Cheia e să înțelegem că, în această relație, nu sunt doi inamici, ci doi aliați la fel de „bușiți”.

Anatomic vorbind, memoria implicită, care se formează din viața intrauterină și e prezentă majoritar în creierul copilului până la 2 ani, stochează involuntar informațiile pe care memoria explicită (de după vârsta de 2 ani) le reactualizează în mod voit. Dar cele inițiale ies la iveală, din memoria implicită, în momente de criză.

Ce înțeleg eu din chestia asta e că, practic, o părticică tare deșteaptă (dar cam sadică🙂 ) din creierul nostru reperează caracteristicile cele mai dubioase (adică exact alea care ne calcă pe bătături) la cei din jur și ne fac să ne apropiem de oamenii care ne pot ajuta să ne vindecăm de propriile răni, dar printr-un proces dureros de a ne forța să conștientizăm. Ăia care avem norocul și puterea să conștientizăm🙂 În caz contrar, trăim relații toxice și ne lamentăm, ne plângem fiindcă ne învârtim iar și iar într-un cerc vicios. Conflictele sunt prilej pentru a crește, a evolua dar dacă nu pricepem asta, ajungem în același punct de unde am plecat, de fiecare dată.

Comportamentele toxice sunt:

  • critica (concentrarea pe punctele și acțiunile negative ale partenerului, fără a le aduce în discuție și a le aprecia pe cele pozitive)
  • intrarea în defensivă (și contraofensivă)
  • disprețul (marcat, deseori, de o atitudine de superioritate și sarcasm)
  • blocajele de comunicare (evitarea discuției, fuga de conflict etc.)

Cu ce a ținut Gaspar să rămânem este că toți suntem de pe aceeași planetă Pământ, și femeile și bărbații. Ne diferențiază doar contextele prin care am trecut (mai ales atunci când eram mici) și tipul de atașament pe care ni l-am format și care ne ghidează și comportamentele în cuplu. În afară de atașamentul sigur care îi face pe oameni să se poarte într-o manieră echilibrată și chiar să se certe inteligent (o să revin la treaba asta), mai există cel de tip evitant, cel anxios și cel dezorganizat. Odată ce identificăm categoria care predomină la noi înșine și la partener și stilul în care iubește fiecare dintre noi, evoluția înspre bine a relației poate începe. De reținut că persoanele cu tipuri de atașament diferit se atrag (Ahaaaaa!, asta explică o groază de chestii….)

Cei cu atașament evitant sunt pragmatici, au o atitudine de superioritate, consideră că abordările psihologilor sunt un bullshit, se protejează de ceea ce înseamnă iubire și intimitate. Ca niște „țestoase în carapace”, sunt autosuficienți, se detașează ușor și păstrează distanța, la baza acestor comportamente stând, în general, teama de respingere. Ei simt deseori tristețe, se simt singuri, neînțeleși, au așteptări mari și îi caracterizează un perfecționism care îi face să vadă defecte peste tot și să vadă partea goală a paharului. Exagerează părțile slabe și interpretează mereu în mod negativ. Sunt influențați de imaginea unui partener ideal sau de fantomele fostelor relații pe care le păstrează deschise, just in case. Le e greu să se conecteze emoțional, să spună „te iubesc”, nu reușesc să descifreze mesajele nonverbale și nu-și permit să simtă empatie. Sunt reci atunci când relația nu funcționează și se retrag deseori acolo unde se simt în siguranță. Hiper-raționează și flirtează. Se regăsește cineva în descrierea asta?🙂

69% din problemele care apar în cuplu sunt nerezolvabile, apar mereu. Important este să le acceptăm, să nu le lăsăm să ne blocheze comunicarea și conectarea. Ființa umană se naște printr-o relație, e rănită astfel și se vindecă tot printr-o relație.

Cei cu atașament anxios, așa-numitele „furtuni de gridină”, au un radar interior foarte fin și identifică pericolele la nivel de relație dar se activează emoțional atât de puternic încât nu se mai pot controla, exagerează amploarea problemelor și devin impulsivi. Se gândesc prea puțin la ei înșiși (se subapreciază) și prea mult la partener (pe care îl ridică în Slăvi), rulează scenarii (apropo, cică mintea noastră înregistrează zilnic între 12000 și 16000 de gânduri :O ), din care cauză se agață, nu-i permit timp liber celuilalt, sunt needy și moody, au o stimă de sine scăzută, un comportament haotic și rămân în relații toxice din frica de a fi abandonați. Au tendința de a manipula, trimit mesaje de gelozie, lucru care, în relația cu cei evitanți, e și mai enervant pentru cei din urmă și îi îndepărtează mai tare.

Eu….am bifat cam multe. Din ambele liste😦

Ce e de făcut?

Da, există și o soluție🙂 Primul pas e conștientizarea și asumarea schimbării propriului comportament. Doar pe el în putem controla, gândurile și emoțiile trebuie acceptate și înțelese prin întoarcerea în timp, în copilărie. Tehnicile de liniștire sunt un instrument esențial. Evitantul, ca un copil care a crescut într-un deșert emoțional, e bine să accepte frica, frustrarea, furia, abia apoi având capacitatea de a simți și emoții pozitive. Are nevoie de afecțiune, atenție, respect, spațiu, încredere, toate bine dozate. Anxiosul a avut parte de un comportament ambivalent și imprevizibil din partea celor dragi, îi e teamă că momentele de afecțiune se vor termina așa că se ține „cu dinții” de ele. Are nevoie de afecțiune, apropiere fizică, reasigurare și feedback, atingeri concrete și sigure (care activează oxitocina și îl liniștesc), să i se ofere curiozitate pentru sentimentele și emoțiile sale.

Evitantul se consideră persoana cea mai importantă din propria viață dar e indicat să ia în serios și responsabilitatea pentru familia sa. Anxiosul, dimpotrivă, în timp ce se gândește la ceilalți, trebuie să-și dea seama că persoana sa e cea mai importantă din propria viață.

Toate relațiile au nevoie, ca să fie conectate, de SIGURANȚĂ, ARMONIE (cei doi parteneri se văd, se aud, se simt) și CREDINȚĂ, sentimentul abstract de încredere în faptul că partenerul are grijă de mine, mă apreciază și va găsi o soluție prin care va face diferența între emoțiile și comportamentul meu. Cuplurile fericite știu să se certe inteligent, în așa fel încât mesajul fiecăruia să ajungă la celalalt, iar partenerii au învățat să fie nebuni pe rând: unul îl vede pe celălalt ca pe un copil care suferă și se gândește că, dincolo de comportamentul de moment, în adâncul sufletului, partenerul său e o persoană frumoasă și deosebită.

Dacă vrei să fii fericit, renunță la perfecțiune!

Cearta inteligentă, din terapia Imago, are 3 etape: oglindirea (și sumarizarea a ceea ce am înțeles din mesajul celuilalt), validarea emoțiilor celuilalt și empatizarea. Am văzut un filmuleț cu Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt în care își împărtășeau sentimente reale din propriul cuplu. Destul de greu de pus în practică, din punctul meu de vedere, pentru un popor de sangvinici dar merită încercate măcar câteva tehnici.

Ce m-a atins destul de tare în ceea ce a spus Gaspar a fost: felul în care interpretăm comportamentele partenerului, ne influențează atât relația cât și sănătatea, ne afectează sistemul imunitar și cardiovascular (sunt studii din care a rezultat asta). Ceea ce ne poate salva relația de cuplu e un exercițiu interesant: să identificăm 3 comportamente pozitive ale partenerului în fiecare săptămână. Pe unele putem să i le spunem, pe altele putem să le păstrăm pentru noi.

Închei cu ceva care m-a uns pe suflet😀 :

Cel mai bun lucru pe care îl poate face un bărbat este să-i permită partenerei să-l influențeze.

Source: Relațiile nu sunt opționale

Un articol bun! Mulțumim Oana

Pe curând,

Dana

AbilitățiCoachingConexiuneInterpersonalMediere

Cum să ai relațiile sociale bune?

Embed from Getty Images

Ai mai auzit vorbindu-se despre așteptările pe care le avem de la ceilalți, sau poate te-ai confruntat cu asta pentru că și tu ai asteptări?

Din fericire cercetătorii au găsit o soluție simplă și științifică, este vorba despre conștientizare, care îți permite să vezi într-un mod obiectiv pentru că activezi anumite scheme de gândire. De exemplu Stinson ne vorbește despre optimism social și cum tindem să ne imaginăm relații pozitive înainte ca acestea să se întâmple.

Abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu. Pentru Daniel Goleman, persoanele cu abilități sociale dezvoltate sunt adevărate “vedete pe plan social”. Lipsa acestor abilități “îi face până și pe cei mai străluciți din punct de vedere intelectual să naufragieze în relațiile lor interumane, dovedindu-se aroganți, insuportabili sau insensibili”. Din aceste motive dezvoltarea abilităților sociale este esențială din perspectiva teoriei inteligenței emoționale. *vezi supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței

Exprimarea emoțiilor sprijină construirea relațiilor sociale corecte și benefice. Cu cât suntem mai abili emoțional, cu atât putem controla mai bine, mai adecvat transmiterea trairilor afective. Ele nu trebuie nici minimalizate, nici exagerate, ci manifestate firesc. Dispozițiile persoanelor expresive emoțional se transmit asupra celor din jur doar dacă modalitățile de exprimare sunt sincere și moderate. Orice exagerare conduce inevitabil, la respingere.

Goleman amintește de cele patru componente ale inteligenței interpersonale descrise de Harch și Gardner:

  1. organizarea grupurilor – coordonarea activităților unui grup de oameni pentru a atinge obiective consensuale;
  2. negocierea soluțiilor – prevenirea conflictelor și rezolvarea celor existente prin mediere, diplomație, bun simț, tact și răbdare;
  3. relații personale – stabilirea cu ușurință a legăturilor de prietenie, cooperare, înțelegere, respect;
  4. analiză socială – sesizarea și înțelegerea emoțiilor celor in jur.

Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale. Abilitățile sociale fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni.

Dacă vrei să fii popular, să ai mulți prieteni, să comunici eficient și să fii ascultat și nu numai, îți poți dori să îți înbunătățești relațtiile sociale actuale.

Trebuie să îți dezvolți abilitățile sociale.

Iată câteva modalități de a cizela abilitățile sociale cele mai semnificative.

Interacțiunea cotidiană:

  • menține permanent contactul vizual cu cei cu care dialoghezi
  • zâmbește când vorbești sau când îi asculți pe cei din jur
  • relaxează-ți limbajul corporal
  • demonstrează-ți politețea spunând bună!, mulțumesc!, la revedere! și așa mai departe
  • arată interes față de cei din jur întrbându-i despre starea lor, despre famile, planuri
  • discută cu calm motivele neînțelegerii
  • caută o soluție rațională și reciproc avantajoasă

Oamenii sunt prin definitie niste ființe sociale. Ne place sa fim înteleși și apreciați. Din păcate însă, relațiile personale nu mai sunt de mult cultivate, punându-se accent tot mai mare pe realizările individuale. Devenim din ce în ce mai puțin empatici iar relațiile noastre au de suferit.

Pentru a construi relații interpersonale ai nevoie să dezvolți următoarele caracteristici de bază:

  • asertivitatea – comunicarea valorilor personale, ideilor, credințelor, opiniilor, nevoilor și dorințelor într-un mod corect
  • politețea
  • facilitare
  • comunicare verbală și non-verbală
  • mediere
  • empatie
  • criticism constructiv
  • confruntarea cu criticism
  • simpatie
  • comnicare interculturală
  • tact și diplomație
  • carismă
  • negociere
  • ascultare
  • luarea deciziilor
  • clarificare
  • capacitatea de a reflecta

Watzllawick considera că oamenii își creează singuri suferința chiar prin acțiunea de a încerca să-și rezolve problemele emoționale. Paul Watzlawick a fost un terapeut, psiholog, teoretician in comunicare si filozof austro-american, fiind una din cele mai influente personalizzati ale Institutului de Cercetare Mintala din Palo Alto, California.

Potrivit viziunii orchestrale asupra comunicării, un bărbat şi o femeie care polemizează într-o şedinţă de consiliu de administraţie nu sunt doi interlocutori independenţi, ci doar parte integrantă a unei relaţii în mişcare căreia i se subordonează şi pe care o modelează. Postura lor, gestica, mimica, modul cum sunt îmbrăcaţi, atitudinea celor prezenţi, decoraţiunile interioare, dosarele pe care le au în faţă, plasamentul la masă etc. trebuie luate în considerare  la fel ca vorbele rostite de cei doi. Această constelaţie de elemente care definesc contextual comunicării se influenţează unele pe altele, fără a putea fi ierarhizate.

Din perspectiva interacțională, axiomele recuperează sensul originar al termenului latinesc „communicare” (a pune în comun, a fi în relaţie) fără a exclude sensul de „a transmite” supralicitat de modelul  matematic- cibernetic al comunicării. Ele sunt relevante pentru viziunea comunicării ca interacţiune colectivă, condusă de reguli învăţate inconştient. Elucidând unele din misterele comunicării interumane, axiomele pot fi utile pentru însuşirea unora din secrete celor mai subtile tehnici de influenţă în comunicarea în afaceri.

Axioma întâi: „Nu putem să nu comunicăm”

Potrivit acestei axiome, într-o interacţiune interumană, orice comportament are valoare comunicaţională. Astfel, comunicarea este inevitabilă, iar non comunicarea imposibilă. Orice situaţie care implică două sau mai multe persoane este una interpersonală, adică o situaţie de comunicare inevitabilă. Pot avea valoare comunicațională atât vorbele, cât și tăcerea; atât răspunsul, cât și absența lui.

Comunică şi tăcerea, nu doar vorbele. Comunică răspunsul la o epistolă, dar şi absenţa lui, gesturile şi mimica, absenţa lor sau înlocuirea celor  aşteptate cu altele, paloarea sau roşul obrazului, ritmul respiraţiei, bătăile inimii şi tensiunea muşchilor gâtului. Acţiunea ca şi pasivitatea oferă inevitabil o serie de indicii, semne şi semnale. Omul nu  poate să nu comunice, indiferent dacă vrea sau nu. Când ascultă, citeşte, priveşte, miroase, pipăie, gustă, bâjbâie prin întuneric sau doarme, el recepţionează mesaje, chiar dacă are sau nu intenţia asta.

Embed from Getty Images

Comunicarea nu se rezumă la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi nici la intenţionalitate. Dincolo de cuvinte şi peste ele, intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi tonului, se adaugă limbajul trupului, postura, fizionomia, mimica, gestica sau culoarea hainelor.

Axioma a doua: „Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinutul şi relaţia”

Planul conţinutului oferă informaţii, iar planul relaţiei oferă indicaţii pentru interpretarea informaţiilor (informaţii despre informaţii). Pentru a explica această axiomă, Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul. Pentru a îndeplini o sarcină, el are nevoie de date (planul conţinutului informaţional), dar şi  de un program, care-i indică cum să le prelucreze (planul relaţiei). În comunicare umană, limbajul conţinutului este unul de informare, iar limbajul relaţiei este unul de comportament.

Axioma a treta: “Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect sau stimul-răspuns”.

Logica comunicării nu este una liniară, de tipul cauză-efect. În comunicare, este comod, dar simplist, să admitem că o cauză produce un efect şi un efect are o cauză. De pildă, este riscant să căutăm o cauză unică şi punctuală pentru ruptura unei relaţii; omul comunică în fiecare clipă trecutul său şi experienţele acumulate în timp.

 Un exemplu relevant ar fi acela al unui cuplu aflat la o petrecere. Bărbatul bea izolat într-un colţ toată noaptea. Femeia dansează ostentativ cu alţi bărbaţi. Când rămân în doi, fiecare face reproşuri celuilalt. Fiecare dintre ei este convins că propriul comportament a fost un efect, iar cauza a fost comportamentul celuilalt. El a băut pentru că se simţea părăsit, iar ea a dansat pentrucă se simţea neglijată. Ambii au dreptate şi, totodată, nici unul; fiecare efect este şi cauză, în acelaşi timp.

Axioma a patra: „Comunicarea umană foloseşte atât limbajul digital, cât şi pe cel analogic”

Cele două tipuri de limbaje coexistă şi se intercondiţionează. Conţinutul comunicării îmbracă preponderent forma digitală, iar relaţia pe cea preponderent analogică. Coexistenţa şi complementaritatea lor impune un gen de traducere continuă între ele, cu o inevitabilă pierdere de informaţie şi sensuri. Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze ambele moduri de comunicare. Animalele folosesc exclusiv comunicarea analogică, iar maşinile inteligente, exclusiv pe cea digitală.

Axioma a cincea:  „Comunicarea poate fi simetrică sau complementară”

Orice comunicare este interactivă şi implică două sau mai multe persoane. Interacţiune a două persoane care discută între ele un subiect oarecare implică anumite raporturi de putere şi autoritate între ele.

În orine interacțiune trebuie să ne asumăm responsabilitatea psihologiei personale, adică conștiențizarea oricărei reacții, emoții, cognitivă sau comportamentală. 

Urmărește acest blog  în continuare vei găsi articole despre psihologia relațiilor, despre relații periculoase și cum despre cum putem îmbunătăți relațiile gandindu-ne la ele.

Rezonează, recomandă, inspiră, conectează-te și acționează! 

Pe curând,

Dana

Bibliografie:

  • Supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței Marius Furtună, 2012
  • Watzlawick, Beavin & Jackson, Pragmatics of Human Communication, New York, 1967
  • Watzlawick, Beavin Jackson , Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972