Etichetă: Relații

https://www.splitshire.com/
ComunicareConexiuneInterpersonalPsihologie

Atenție, teren alunecos! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți.

Am citit o carte acum câteva săptămâni și pur și simplu anumite pasaje mi-au rămas întipărite în minte, care mă tot cheamă să le public. Atenție este periculos de alunecos, nu numai iarna! O mică explicație a societății oamenilor căsătoriți, așa cum o vede unul dintre personajele din carte. Foarte interesant!

„Imaginează-ți o stradă acoperită cu gheață. Și pe această stradă merg oamenii care nu au voie să cadă. Deși gheața de sub tălpile lor e ca și oglinda, ei sunt obligați să meargă țanțoși, la fel ca pe un asfalt perfect uscat.

– He, he…, păi este foarte dificil să mai poți rămâne în picioare când ești nevoit să mergi pe o astfel de gheață…

– Sigur că e foarte dificil. Bieții oameni își dau toată silința să nu cadă. Totuși, mulți dintre ei se prăvălesc cât sunt de lungi. Cine e de vină că au căzut? Gheața? Pierderea echilibrului? Cei care au căzut?

– Am înțeles, spuse el. E și asta o iluzie, nu-i așa?

– E menită să te ajute această comparație cu gheața, spuse ea

– Păi sigur că ajută… Gheața cică reprezintă tentația. Cei care fac efortul să nu cadă pe gheață sunt oamenii căsătoriți. Și adevărul este că foarte mulți reușesc să nu cadă, fir-ar să fie! Cei care nu cad se uită unii la alții și își zic în mintea lor: „Ia uite ce om onorabil e tipul ăla. A reușit să stea în picioare și să nu cadă”. Însă numai ei știu, sărmanii, câte sforțări fac să nu alunece și să nu se prăbușească. Dar, ce să-i faci, sunt și foarte mulți cei care, cu toată silința, atenția și bunăvoința lor, cad ca secerații când nu mai pot lupta cu blestemata aia de gheață… Deh, așa-i cu gheața asta… ”

– Unii au noroc și reușesc să nu cadă, alții nu mai sunt așa de norocoși …, spuse el

– Așa le trebuie. Cine i-a pus să intre pe poarta patinoarului?

– Gata! spuse el. Nu mai rezist! Să vină odată căldura! Sau primăvara! Sau vara! Să se topească gheața asta! Mă dor picioarele de la atâta încordare. E foarte greu să fii atent tot timpul să nu cazi!

Ea râse și se menținu amuzată în joc.

– În cazul ăsta, e trist, e foarte trist. Dacă nu cad, mă dor picioarele din cauza încordării. Dacă am norocul să cad, îmi frâng gâtul. Ce aiurea e totul! Nu am posibilitatea să fac o alegere cât de cât onorabilă… spuse el

– Parcă tu spuneai că de vină e societatea. Cine te împiedică să o rupi cu ea?

– E ușor de zis…

– Știu. Ai acasă o soție minunată și care te așteaptă.

– Da, așa e… Aș vrea să îți spun ceva. Ai observat ce pasionante devin discuțiile dintre mine și tine?

– Da. Simt că am putea sta tot timpul de vorbă și nu m-aș mai sătura.

– Vezi…. căsnicia mea este ok, nu mă pot plânge, dar,… există un dar… „

Și povestea continuă … și probabil nu cum îți poți imagina acum, dar de fapt nici nu știu ce îți imaginezi…

Sursa: ATINGEREA – Roman de Claudiu Neacșu 

Muțumesc pentru permisiunea de a publica.

Foto SplitShire

Pe curând,

Dana

https://www.splitshire.com
AbilitățiAsertivitateComunicareConexiuneInterpersonal

Cum să gestionezi așteptările în relațiile tale?

https://www.splitshire.com

Așteptare

Salut,

Ți s-a mai întâmplat să ai așteptări mari de la o situație, un eveniment sau mai mult: de la o persoană apropiată? Adică genul acela de așteptări care nu te fac să te simți bine? Mda, ni se întâmplă tuturor să ne creăm propriile „castele mentale” (realități) și să suferim atunci când acestea se prăbușesc.  Citeşte mai mult

CoachingConsilierePsihologiePsihoterapie

Arta experiențelor diferite de Psihoterapie, Life Coaching și Psihologie

Mai multe ramuri care se pot confunda cu o mare ușurință sunt: Consilierea, Mentoringul, Psihiatria, Psihoterapia, Life Coaching-ul și Psihologia. Așadar, cum astăzi este Luni și iubesc ziua de luni; știu că sunt în medie 52 zile de Luni într-un an, iar aceata este a treia zi de Luni pe 2017. Îmi place să încep o idee nouă, să învăț ceva nou, să public doar Lunea, pentru a îți da o temă nouă de gândire până săptămâna viitoare. Săptămâna aceasta ne gândim la tendința spre autocunoaștere, care se afla în fiecare din noi. Dar de unde începem?

Păi, în primul rând autocunoașterea este procesul prin care te întrebi cine ești tu, este acea imagine de sine psihică, fizică și socială pe care ai format-o în timp și la care poți lucra, (faci niste exerciții și îți pui întrebări). Din experiența mea, îți spun că trebuie să te descurci în general singur, dar  într-un fel, ar trebui să fii în stare să faci asta și cu alți oameni. Tot din experiență îți spun că e un lucru bun să mă folosesc de ajutorul altor persoane în procesul meu de autocunoaștere. Aici mă refer doar la alți psihoterapeuți cu care am lucrat și la psihoterapie ca metodă de descoperire de sine.SplitShire-7070-e1450348802363-1152x759

Eh aici e aici, de multe ori crezi că faci natural acest lucru, adică să te descurci cu tine și cu alți oameni și de cele mai multe ori așa și este! Dar când îți prinzi urechile, se întâmplă să nu știi ce este de facut și să îți dai seama, cu ajutorul unei persoane specializate, că poți înțelege acele aspecte care te împiedică să te descurci bine, și ulterior să depășești această situație. Iar pentru a obține satisfacere personală trebuie să te implici.

photo-1458959200047-5e70376f96f3.jpeg

Îți recomand  din toata înima să știi care este diferența în principal dintre psihoterapie, life coaching și psihologie și ce experiență alegi să ai!

Lasă-mă să îți explic: Psihoterapeutul este psihologul, medicul sau asistentul social cu specializare, adică formare într-o psihoterapie cu durata de patru sau cinci ani. Iar a fi medic, psiholog sau asistent social se poate foarte bine și fără psihoterapie; repet: invers NU. În general formările în psihoterapie se adreseaza celor care au absolvit (diploma de licenta sau master) psihologia, medicina, asistenta sociala, teologie care au implinit varsta de 25 de ani. Foarte important, din punctul meu de vedere, este etapa de dezvoltare personală din cadrul formarii ce cuprinde minim 200 de ore, în funcție de orientarea psihoterapeutică, ele sunt acele ore de autocunoaștere a celui care va deveni psihoterapeut. În paralel mai sunt cateva sute de ore de teorie și alte câteva sute de supervisare și intervizare.

Psihiatria este specialitatea medicală care se ocupă cu identificarea cauzelor, diagnosticul, preventia și tratamentul afectiunilor psihice; este un medic psihiatru care nu este neaparat psihoterapeut, și foarte important psihoterapeutul nu dă medicamente și nu pune diagnostic. Life coachingul poate fi definit drept cea mai eficienta modalitate de maximizare a exprimarii talentelor si potentialului propriu, precum și de optimizare a tuturor domeniilor vietii personale și profesionale. Conform unui studiu realizat de International Coaching Federation (ICF), pe timpul cursurilor 
de formare în profesia de coach, poti obține înca din prima lună, rezultate remarcabile în mai
 multe domenii de dezvoltare. Cursurile se adresează persoanelor, cu varsta între 18-65 ani, indiferent de nivelul de studii. Cererea de astazi pentru coaching este în mare crestere, pentru ca oamenii au realizat ca pot obtine rezultate rapide prin coaching. Într-adevăr fain,  și sunt mulți coachi buni cu care merită să lucrezi pentru a îți atinge anumite obiective.

Mai departe, mentorul este un expert în domeniul tău de activitate, care te poate ajuta să-ţi creşti încrederea în forţele proprii, provocându-te să dai tot ce ai mai bun în ocazii importante. Psiholog este o persoană specializată în studiul psihologiei care are dimploma de licență sau masterat dupa caz. În schimb psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie.

Tipul de învățare este foarte diferit și cu o profunzime foarte diferită. In psihoterapie , tipul de învățare este foarte vital și foarte real, iar pentru tine este foarte valoros timpul acesta luat singur. Învățarea în psihoterapie estedeseori la nivel nonverbal. Este de fapt trăirea liberă și deplină a unei relații de acceptare și afecțiune, o experiență revelatoare. În cultura noastră încă adoptam o atitudine de scuză față de o atare experiență: hai domne ca nu sunt nebun să merg la terapie! E să știi ca este greșită aceată scuză.

Despre ce se întâmplă în procesul psihoterapiei și faptul că rareori îți aduci aminte lucrurile pe care le spui, vreau să scriu pe viitor pentru că este foarte important. Deasemenea și despre și despre acel sentiment de mulțumire pe care îl ai în timpul și după experiența de psihoterapie. Spun asta legându-mă de faptul concret că pe parcursul vieții suntem un fel de deformatori ai dezvoltării noastre personale în mod inconștient, și în același timp cred cu desăvârșire că ne naștem cu mult mai multe lucruri pozitive și un potențial mare de dezvoltare. Dar acest potențial de dezvoltare, datorită experiențelor pesonale poate crește crește sau nu. Sentimentul de deformare este atunci când simțim că pierdem putin din noi în anumite situații, și sentimentul de bine atunci când câștigăm din nou cu ajutorul anumitor experiențe personale, profesionale, soaciale etc.

Sentiemtul general este că nu ai fi in siguranță daca ai vorbi despre tine ….dar în psihoterapie trăiești experiența unei aprecieri sănătoase, satisfăcătoare și plăcute a proprieti tale persoane ca ființă întragă și funcțională, și aceasta experiență survine atunci când trăiești autentic ceea ce simți. Terapia îți permite să îți trăiești pe deplin și conștient toate reacțiile, inclusiv toate sentimenmtele și emoțiile.

Un aspect foarte important al procesului terapiei este trairea experienței, adică în contextul terapiei și al siguranței relației cu terapeutul; unde îți poți da voie să examinezi diferite aspecte ale experienței tale așa cum îți par cu adevărat fără a le deforma ca să se potrivească cu concepția existentă acum despre sine. Multe dintre experiențele personale par a fi în contradictoriu cu concepția despre cine ești tu acum, dar într-o relație sigură cu terapeutul îți poți da voie să intri contiința ta fără a deforma concepția de acum despre sinele tău. Și acestă experiență te ajută să poți fi un întreg cu toate cu experiențele tale.

Motivul pentru care eu am ales și aleg un psihoterapeut este că acesta are mai puține „pete oarbe”, în general, datorită faptului că psihoterapeuții tot fac evaluări personale profunde.

Eficacitatea unei forme de psihoterapie presupune relația terapeutică care este doar o formă de relație interpersonală. Psihoterapia este o experiență profundă și schimbarea vine când te implici în proces, iar procesul presupune o schimbare în modul în care-ți receptezi experiențele. Vezi despre psihoterapie mai mult decât teorie: o experiență!

Cum spune Rogers: relația terapeutică este doar o formă specială a relațiilor interpersonale în general și că aceleași legități guvernează toate aceste relații. Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

trh_case_for_optimism_artwork_wide-44be8a4e26872ed2d9cba72a6a7531d72fe016ee-s1200-c85Ca să îți faci o idee generală, iată cele mai cunoscute orientări ale psihoterapiei (conform European Psychotherapy Association- EAP):

  • psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
  • psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
  • psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
  • terapia comportamentala (Skinner),
  • terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
  • hipnoterapia (Milton H. Erickson),
  • psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
  • psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
  • psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
  • psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
  • psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
  • psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
  • psihoterapia sistemică (sau familială)
  • Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
  • psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)

Acest articol mă gândesc să te apropie mai mult de psihoterapie și să te ajute să alegi mai bine psihoterapeutul. 

Baftă în lucru și dă mai departe!

Pe curând,

Dana

AbilitățiCoachingConexiuneInterpersonalMediere

Cum să ai relațiile sociale bune?

Embed from Getty Images

Ai mai auzit vorbindu-se despre așteptările pe care le avem de la ceilalți, sau poate te-ai confruntat cu asta pentru că și tu ai asteptări?

Din fericire cercetătorii au găsit o soluție simplă și științifică, este vorba despre conștientizare, care îți permite să vezi într-un mod obiectiv pentru că activezi anumite scheme de gândire. De exemplu Stinson ne vorbește despre optimism social și cum tindem să ne imaginăm relații pozitive înainte ca acestea să se întâmple.

Abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu. Pentru Daniel Goleman, persoanele cu abilități sociale dezvoltate sunt adevărate “vedete pe plan social”. Lipsa acestor abilități “îi face până și pe cei mai străluciți din punct de vedere intelectual să naufragieze în relațiile lor interumane, dovedindu-se aroganți, insuportabili sau insensibili”. Din aceste motive dezvoltarea abilităților sociale este esențială din perspectiva teoriei inteligenței emoționale. *vezi supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței

Exprimarea emoțiilor sprijină construirea relațiilor sociale corecte și benefice. Cu cât suntem mai abili emoțional, cu atât putem controla mai bine, mai adecvat transmiterea trairilor afective. Ele nu trebuie nici minimalizate, nici exagerate, ci manifestate firesc. Dispozițiile persoanelor expresive emoțional se transmit asupra celor din jur doar dacă modalitățile de exprimare sunt sincere și moderate. Orice exagerare conduce inevitabil, la respingere.

Goleman amintește de cele patru componente ale inteligenței interpersonale descrise de Harch și Gardner:

  1. organizarea grupurilor – coordonarea activităților unui grup de oameni pentru a atinge obiective consensuale;
  2. negocierea soluțiilor – prevenirea conflictelor și rezolvarea celor existente prin mediere, diplomație, bun simț, tact și răbdare;
  3. relații personale – stabilirea cu ușurință a legăturilor de prietenie, cooperare, înțelegere, respect;
  4. analiză socială – sesizarea și înțelegerea emoțiilor celor in jur.

Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale. Abilitățile sociale fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni.

Dacă vrei să fii popular, să ai mulți prieteni, să comunici eficient și să fii ascultat și nu numai, îți poți dori să îți înbunătățești relațtiile sociale actuale.

Trebuie să îți dezvolți abilitățile sociale.

Iată câteva modalități de a cizela abilitățile sociale cele mai semnificative.

Interacțiunea cotidiană:

  • menține permanent contactul vizual cu cei cu care dialoghezi
  • zâmbește când vorbești sau când îi asculți pe cei din jur
  • relaxează-ți limbajul corporal
  • demonstrează-ți politețea spunând bună!, mulțumesc!, la revedere! și așa mai departe
  • arată interes față de cei din jur întrbându-i despre starea lor, despre famile, planuri
  • discută cu calm motivele neînțelegerii
  • caută o soluție rațională și reciproc avantajoasă

Oamenii sunt prin definitie niste ființe sociale. Ne place sa fim înteleși și apreciați. Din păcate însă, relațiile personale nu mai sunt de mult cultivate, punându-se accent tot mai mare pe realizările individuale. Devenim din ce în ce mai puțin empatici iar relațiile noastre au de suferit.

Pentru a construi relații interpersonale ai nevoie să dezvolți următoarele caracteristici de bază:

  • asertivitatea – comunicarea valorilor personale, ideilor, credințelor, opiniilor, nevoilor și dorințelor într-un mod corect
  • politețea
  • facilitare
  • comunicare verbală și non-verbală
  • mediere
  • empatie
  • criticism constructiv
  • confruntarea cu criticism
  • simpatie
  • comnicare interculturală
  • tact și diplomație
  • carismă
  • negociere
  • ascultare
  • luarea deciziilor
  • clarificare
  • capacitatea de a reflecta

Watzllawick considera că oamenii își creează singuri suferința chiar prin acțiunea de a încerca să-și rezolve problemele emoționale. Paul Watzlawick a fost un terapeut, psiholog, teoretician in comunicare si filozof austro-american, fiind una din cele mai influente personalizzati ale Institutului de Cercetare Mintala din Palo Alto, California.

Potrivit viziunii orchestrale asupra comunicării, un bărbat şi o femeie care polemizează într-o şedinţă de consiliu de administraţie nu sunt doi interlocutori independenţi, ci doar parte integrantă a unei relaţii în mişcare căreia i se subordonează şi pe care o modelează. Postura lor, gestica, mimica, modul cum sunt îmbrăcaţi, atitudinea celor prezenţi, decoraţiunile interioare, dosarele pe care le au în faţă, plasamentul la masă etc. trebuie luate în considerare  la fel ca vorbele rostite de cei doi. Această constelaţie de elemente care definesc contextual comunicării se influenţează unele pe altele, fără a putea fi ierarhizate.

Din perspectiva interacțională, axiomele recuperează sensul originar al termenului latinesc „communicare” (a pune în comun, a fi în relaţie) fără a exclude sensul de „a transmite” supralicitat de modelul  matematic- cibernetic al comunicării. Ele sunt relevante pentru viziunea comunicării ca interacţiune colectivă, condusă de reguli învăţate inconştient. Elucidând unele din misterele comunicării interumane, axiomele pot fi utile pentru însuşirea unora din secrete celor mai subtile tehnici de influenţă în comunicarea în afaceri.

Axioma întâi: „Nu putem să nu comunicăm”

Potrivit acestei axiome, într-o interacţiune interumană, orice comportament are valoare comunicaţională. Astfel, comunicarea este inevitabilă, iar non comunicarea imposibilă. Orice situaţie care implică două sau mai multe persoane este una interpersonală, adică o situaţie de comunicare inevitabilă. Pot avea valoare comunicațională atât vorbele, cât și tăcerea; atât răspunsul, cât și absența lui.

Comunică şi tăcerea, nu doar vorbele. Comunică răspunsul la o epistolă, dar şi absenţa lui, gesturile şi mimica, absenţa lor sau înlocuirea celor  aşteptate cu altele, paloarea sau roşul obrazului, ritmul respiraţiei, bătăile inimii şi tensiunea muşchilor gâtului. Acţiunea ca şi pasivitatea oferă inevitabil o serie de indicii, semne şi semnale. Omul nu  poate să nu comunice, indiferent dacă vrea sau nu. Când ascultă, citeşte, priveşte, miroase, pipăie, gustă, bâjbâie prin întuneric sau doarme, el recepţionează mesaje, chiar dacă are sau nu intenţia asta.

Embed from Getty Images

Comunicarea nu se rezumă la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi nici la intenţionalitate. Dincolo de cuvinte şi peste ele, intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi tonului, se adaugă limbajul trupului, postura, fizionomia, mimica, gestica sau culoarea hainelor.

Axioma a doua: „Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinutul şi relaţia”

Planul conţinutului oferă informaţii, iar planul relaţiei oferă indicaţii pentru interpretarea informaţiilor (informaţii despre informaţii). Pentru a explica această axiomă, Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul. Pentru a îndeplini o sarcină, el are nevoie de date (planul conţinutului informaţional), dar şi  de un program, care-i indică cum să le prelucreze (planul relaţiei). În comunicare umană, limbajul conţinutului este unul de informare, iar limbajul relaţiei este unul de comportament.

Axioma a treta: “Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect sau stimul-răspuns”.

Logica comunicării nu este una liniară, de tipul cauză-efect. În comunicare, este comod, dar simplist, să admitem că o cauză produce un efect şi un efect are o cauză. De pildă, este riscant să căutăm o cauză unică şi punctuală pentru ruptura unei relaţii; omul comunică în fiecare clipă trecutul său şi experienţele acumulate în timp.

 Un exemplu relevant ar fi acela al unui cuplu aflat la o petrecere. Bărbatul bea izolat într-un colţ toată noaptea. Femeia dansează ostentativ cu alţi bărbaţi. Când rămân în doi, fiecare face reproşuri celuilalt. Fiecare dintre ei este convins că propriul comportament a fost un efect, iar cauza a fost comportamentul celuilalt. El a băut pentru că se simţea părăsit, iar ea a dansat pentrucă se simţea neglijată. Ambii au dreptate şi, totodată, nici unul; fiecare efect este şi cauză, în acelaşi timp.

Axioma a patra: „Comunicarea umană foloseşte atât limbajul digital, cât şi pe cel analogic”

Cele două tipuri de limbaje coexistă şi se intercondiţionează. Conţinutul comunicării îmbracă preponderent forma digitală, iar relaţia pe cea preponderent analogică. Coexistenţa şi complementaritatea lor impune un gen de traducere continuă între ele, cu o inevitabilă pierdere de informaţie şi sensuri. Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze ambele moduri de comunicare. Animalele folosesc exclusiv comunicarea analogică, iar maşinile inteligente, exclusiv pe cea digitală.

Axioma a cincea:  „Comunicarea poate fi simetrică sau complementară”

Orice comunicare este interactivă şi implică două sau mai multe persoane. Interacţiune a două persoane care discută între ele un subiect oarecare implică anumite raporturi de putere şi autoritate între ele.

În orine interacțiune trebuie să ne asumăm responsabilitatea psihologiei personale, adică conștiențizarea oricărei reacții, emoții, cognitivă sau comportamentală. 

Urmărește acest blog  în continuare vei găsi articole despre psihologia relațiilor, despre relații periculoase și cum despre cum putem îmbunătăți relațiile gandindu-ne la ele.

Rezonează, recomandă, inspiră, conectează-te și acționează! 

Pe curând,

Dana

Bibliografie:

  • Supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței Marius Furtună, 2012
  • Watzlawick, Beavin & Jackson, Pragmatics of Human Communication, New York, 1967
  • Watzlawick, Beavin Jackson , Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972
WE FOUND AN EVENLY MATCHED BRIDGE!
InterpersonalPsihologieRelaționalizare

9-Caracteristici pentru o Relație Benefică

Imaginează-ți cum arată, pentru tine, o relație satisfăcătoare care să te împlinească și să te încurajeze din punct de vedere emoțional, intelectual, artistic, spiritual și profesional, o relație sănătoasă de lungă durată!

Imaginează-ți  cum arată o relație care merită păstrată!

Abilitatea de a avea relații sănătoase, autentice nu este înăscută, este formată în copilărie și se poate dezvolta ca adult; cum de altfel putem dezvolta și învăța multe alte abilități.

Pornind de la câteva întrebări despre relațiile de familie, sociale, profesionale, romatice și de prietenie, am pus creionul pe hârtie și am dezvoltat acest model bazat pe 9 caracteristici esențiale într-o relație interpersonală; care poate fi usor urmarit și integrat în viața de zi cu zi, fiind un studiu și o practică bazat pe experiențe personale, având a bază o dezvoltare personală, observații și notițe. Este un stil de viață!

Relațiile interpersonale sunt sisteme dinamice ce se schimbă o dată cu experiența noastră; ele au un început, o durată și un sfarșit

Tendința relațiilor interpersonale este de a crește și de a se înbunătați atunci când oamenii încep să se cunoască, devin apropriați, se pot dezvolta parteneriate bune, relații de prietenii și de iubire; dar în același timp acestea se deteriorează când oamenii au așteptări neîmpărtășite, se separă, schimbă locul de muncă, se mută în alt oraș sau formează alte relații. 

Etapele relaționale sunt in primă fază conexiunea, asocierea, relaționalizarea, conectarea, iar pe plan secundar construim relația păsându-ne de celălalt; dezvoltăm încredere bazându-ne pe o experiență comună și obiective comune. În a treia fază, de continuare, se formează prietenii de lungă durată, relații romantice, căsătorii, parteneriate în afaceri. În acesta etapa are loc o continuă creștere și dezvoltare atât personală cât și a relației. Deterioarerea, fiind a parta etapă – ps: nu toate relațiile se deteriorează, dar cele care nu merg ne pot ridica anumite probleme emoționale, de încredere în ceilalți și față de sine.

În concluzie problemele emoționale se datorează relațiilor nesatisfăcătoare, această conștientizare, ar putea fi un punct bun de îndreptare spre autocunoaștere și înțelegerea modului personal de a relaționaliza. 

Sfârșitul relației, etapa finală, poate veni printr-o despărțire, moarte, separare fizică. In cazul prieteniilor și relațiile sexuale pot aduce sfarșitul, deoarece între prieteni deseori apare cererea de a trece la un alt nivel. iar dacă această cerere nu este îndeplinită relația se rupe.

Construiește relații interpersonale satisfăcătoare prin empatie, compasiune, atenție, comunicare verbală și nonverbală bună, dragoste, încredere, loialitate, fidelitate și respect.

La  aceste însușiri de bază, mai adăug o calitate privind relațiile romantice, aceea de a avea relații sexuale bune; un factor important într-o relație de cuplu.  

Să ne focusăm pe continuitate, pe relațiile de lungă durată în viața de familie, în relațiile de cuplu și prietenii, relațiile profesionale și sociale. 

Relațiile sănătoase, din teoria atașamentului, au o fundație construită pe atașamente sigure în context stabil, unde în acest mediu omul funcționează optim și cu succes, crește siguranța în propria persoană.

Confortabile cu intimitatea și interdependența, de obicei, astfel de persoane sunt optimiste și sociabile în viața de zi cu zi. Pe de altă parte, frica de atașare duce la evitarea intimității și teama de abandon, ceea ce îngreunează constrirea relațiilor, iar dacă au relații astfel de persoane trăiesc cu frica de a nu pierde partenerul. Stilurile de atașament și modul de a relaționaliza se învață în copilărie. Iar experiențele relaționale de-a lugul timpului ne întăresc anumite convingeri și frici, sau ne pot vindeca.

Relațiile care nu merg se pot datora unor suferințe, dezamăgiri, angoase din copilărie.

Făcand o legatură între analiza tranzacțională, trăsături de caracter și relațiile interpersonale am ajust la modelul delor 9 Caracteristici pentru o Relație Benefică, sau putem numi Ansamblu de Însușiri Morale manifestate prin empatie, compasiune, atentie, comunicare verbală și nonverbală bună, dragoste, încredere, respect, fidelitate și loialitate!

Să vedem ce înseamnă fiecare și cum se interconectează: 

  1. Empatia este sursa unor relații interpersonale de calitate. Este o formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Empatia ne ajută de fapt să clarificăm experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul nostru. O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune.
  2. Compasiune înseamnă a investi tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora. Este un sentiment de înțelegere. Compasiunea este adesea, deși ne-inevitabil, componenta cheie în ce se manifestă în contextul social ca altruism. În termeni etici, expresiile de-a lungul timpului ale așa zisei Regula de aur, adesea implică prin încorporare principiul compasiunii: Să facem altora ce vrem să ni se facă nouă.
  3. Atenție a-i acorda unui om prețuirea cuvenită, concentrându-te asupra spuselor sale. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. Este o formă de interes, grijă, preocupare specială pentru cineva.
  4. Comunicare verbală și nonverbală bună, comunicarea interpersonală este despre ce spui și cum transmiți prin tonul vocii, expresii faciale, gesturi și prin limbajul corpului, este despre tine. Comunicarea nonverbală poate arăta fără cuvinte ceea ce simți, în sens pozitiv sau negativ. Autocunoașterea duce la o comunicare mai bună, prin simplu fapt că știi să îți alegi mai bine cuvintele și cum reacționezi nonverbal la situații stresante. A te cunoște și a fi autentic duce la sincronizare între ceea ce spui și ceea ce simți. Comunicarea eficintă are la bază ascultarea activă și a acorda atenție; oferirea și primirea de feedback, sunt importante pentru clarificarea mesajului, reflectare.
  5. Dragostea este sentiment de afecțiune față de o persoană, iubire. Dragostea este de mai multe feluri, în familie, în cuplu și în prietenii. Îți arați dragostea profesional prin apreciere și devotare. Atracție (pasiune), apropiere, devotament (angajament) sunt calități ale dragostei într-un cuplu. Într-o prietenie apropierea poate fi fără atracție. Cum am învățat dragostea în copilărie așa o practicăm ca adulți; când ne putem da permisiunea de a iubi și a fi iubiți, putem învăța să dăm și să primim.
  6. Încrederea este un sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritatea cuiva. A fi aproape în mod adecvat, a avea incredere, a te simti in siguranta. Încrederea se dezvoltă în primul an de viață. Dezvoltăm încredere bazându-ne pe o experiență comună și obiective comune. Încrederea se bazează pe loialitate, oferă siguranță și stabilitate.
  7. Respect este o atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva, poate fi un aspect mai important ca dragostea, deoarece a fi iubit nu înseamnă tot; ceea ce cu toții avem nevoie este respect, în special de la cei apropiați, cei cu care ne-am conectat la un nivel mai profund. Deasemenea este important să arătăm respect pentru timpul, spațiul, alegerile celuilalt: să arătam compasiune, să fim sinceri, să încurajam potențialul de creștere al persoanei apropiate (rudă, soț/ie, prieten/ă, coleg/ă), să ascultăm cu atenție și practică empatia, pune-te în pantofii celuilalt celulalt pentru a înțelege mai bine o situație, alege cuvintele cu atenție, arată considerare, poartă-te onorabil, protejeaza-ti partenerul și relația. Arătă respect față de propria persoană. 
  8. Fidelitate înseamnă statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudini; devotament, credință, precizie și exactitate în prezentarea sau în reproducerea realității. Arată fidelidate unor obligații, datorii, responsabilități!  – fiind un aspect stresant în relații, deasemenea des întânlită în articole de specialitate, mai ales când vine vorba de relații romantice, vorbindu-se despre infidelitate fizică și emoțională; iar actul de a înșela este un lucru complicat când pentru două persoane a înșela înseamnă două lucruri total diferite, atât în relațiile de cuplu, de prietenie, de familie sau profesionale. A fi fidel unei persoane demonstrează loialitate continuă și sprijin.
  9. Loialitate este un sentiment puternic de devotare, fidelitate. Înseamnă a folosi vremurile grele pentru a onora angajamentele față de cei apropriați: cinste, credință, devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie. Loialitatea este o caracteristică internă morală. Vine dine din dragoste, devotare, dedicație, responsabilitate față de starea de bine a celuilalt. A fi loial arătând respect, fiind confidențial, arătând empatie, asigurând prezența ta cand este nevoie, mai ales în momente de criză oferă încredere și siguranță în relație. Deasemene, loial înseamnă și a nu vorbi în mod critic, negativ despre cineva apropiat, putând împărtăși frustrarile cu prietenii apropriați, astfel încât te poți plânge fără a denigra altă persoană. Nevoile persoanei cu care ești într-o relație bună, sunt mai presus decât nevoile celorlalțiLoial mai înseamnă să te adaptezi unei situații care nu îți este preferată, dar care înseamnă mult pentru cealaltă persoană. A alege să fii loial în atitudini, cuvinte și acțiuni este o decizie personală. Loialitatea le implică pe toate celelalte însușiri fiind cea mai importantă. 

    Învață să faci compromisuri – atâta timp cât sunt compromisuri sănătoase!