Iar inima mea imi va spune: fa ceva cu mine
Ca sa mai simt ca inca-s inima ta.
Jules Supervielle

“Odata, demult, pasarile au facut o adunare a lor. Mareata pasare-zeu, simurgul, a trimis un mesager, o pupaza, ca sa le convoace la locuinta lui legendara, departe-departe, pe culmea muntelui circular Qâf, care inconjura tot Pamantul. Pasarile n-au fost extraordinar de incantate de ideea unei astfel de expeditii, ce parea foarte riscanta. Au incercat sa-si gaseasca scuze – o obligatie stabilita anterior, probleme urgente in alta parte etc. Numai treizeci de pasari s-au pornit in periculosul pelerinaj. […] Pe drum, pasarile au avut parte de obstacole pe care au trebuit sa le depaseasca, munti ingrozitori, prapastii infricosatoare, alegorii si confruntari. In toate parcursurile initiatice, calatorul se confrunta cu niste teribili paznici ai teritoriului: un capcaun aici, un dragon dincolo… […] Asa s-a intamplat si cu cele treizeci de pasari. La sfarsitul povestii, dupa toate greutatile infruntate si depasite, ele au ajuns pe varful muntelui Qâf si au descoperit ca sunt doar ele acolo. Simurgul nu era nicaieri. Dupa toate cate indurasera, era o descoperire neplacuta. Pasarile si-au manifestat sentimentele in fata pupezei, cea de la care pornise intreaga poveste, moment in care pupaza le-a explicat simpla etimologie care dezvaluia intelesul tainic al calatoriei lor. Numele zeului era format din doua parti: si, care insemna “treizeci”, si murg, care insemna “pasari”. Traversand toate acele frontiere, invingand toate acele spaime si atingandu-si telul, ele insele devenisera acum lucrul pe care il cautau.”

Iata o poveste care ne invata ceva, o poveste despre devenire, transformare. Metafora calatoriei este potrivita pentru a descrie si procesul psihoterapeutic, proces prin care ne imbarcam intr-o calatorie in invizibil si in concret in acelasi timp, in realitatea a ceea ce simtim, traim, cautam. Suferinta este cea care te poate impinge sa bati la usa unui terapeut. Suferinta poate fi alinata, inteleasa, transformata odata cu noi insine. De cautam linistea, putem gasi liniste, acea liniste vie la care sa ne intoarcem in siguranta dupa confruntarea cu provocarile vietii. Putem sa invatam cum sa gasim, poate chiar asta este ceea ce ne-a facut oameni.

“Calatoria ne creeaza. Devenim frontierele pe care le traversam”, spune Rushdie. Dincolo si dincoace de limite si chiar intre ele, putem gasi locul nostru alaturi de ceilalti.

Original postat în Maggic AT Group https://www.google.it/amp/s/magicatgroup.wordpress.com/2013/10/15/calatoria-ne-creeaza/amp/?client=safari 

Publicat de Daniela Damian

Psihoterapeut

3 comentarii

  1. Frumoasa povestea, imi plac toate povestile de tip: fantastic, mit, imbracat in psihologie sau nu.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    1. Da și mie îmi plac, e foarte frumoasa povestea într-adevăr. Am găsit articolul pe blocul maghic at group.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s