În principiu eșecurile te ajută să înțelegi ce funcționează și ce nu. Așa cum spunea CS Lewis: „Esecurile sunt amprentele care paveaza drumul spre succes”.

Te-ai gândit vreodată cum învață un copil să meargă? Probabil e de la sine înțeles că va reuși. Ce știm este că copilul încearcă, cade, se împiedică, se ține de ceea ce are în jurul lui, apelează la cei care știu deja, cade din nou, plânge, se bucură și după o ia de la capăt. Sigur nu ai auzit vreodată un copil spunând ca mersul nu este pentru el deoarece nu se pricepe la asta. Nici nu vei auzi acest lucru vreodată.

Copilul nu se va ori până va reuși, indiferent de câte ori eșuează.

A eșua reprezintă drumul înainte, și cu toții cel puțin o dată în viață avem teama de a nu grești, dar este firesc.

De fapt cele mai multe persoane se tem că nu vor reuși în viața personală, în carieră. În general se tem de tot ce ține de alegerile în viață.

Sigur îți aduci aminte acea dorință de a reuși să găsești un job bun îmediat după băncile facultății. Aceeași dorință puternică de a reuși ai avut-o și la primul job, să reușești, iar dacă vorbim despre antreprenoriat presiunea este mai mare. Dacă te-ai lovit de dezamăgiri după astfel de începuturi, atunci trebuie să știi că așteptările erau mult prea mari față de ceea ce te aștepta de fapt.

pexels-photo-377909La fel este și atunci când începi o afarece nouă. Ideea da îți surâde pentru că nu îți place să ți se spună ce să faci și îți place să faci lucrurile în felul tău. Mai mult, ideea că îți poți face programul independent este ceea ce îți dorești mai mult. Dacă încă nu ai început, dar ai o idee te poți întreba dacă vrei să să alegi între: a avea un salariu decent și să faci în continuare ceva ce poate nu îți place sau să riști, fără a avea destui bani pentru o periadă. Te poți întreba ce ai putea pierde dacă ceva dacă te apuci de afacerea ta personală sau ce ai putea să pierzi dacă peste câțiva ani tot nu reușești cu ceea ce îți propui. Cert este că nu știi. Răspunsul este unul, nu pierzi nimic, câștigi. Cel mai important lucru este că îți dai seama de ceea ce vrei cu adevărat, un job liniștit, îți definești ideea de la care ai pornit sau câștigi altceva mai bun.

În timp, ceea ce ai de oferit valorează din ce în ce mai mult cu trecerea timpului, prin simplul fapt că dobândești mai multă experiență și excelezi în ceea ce faci. Valoare pe care o câștigi este raportată și la timpul pe care îl investești în tine, inclusiv îmbunătățirile care se bazează pe sute de mici eșecuri.

„Succesul este dobandit deseori de cei care nu stiu ca esecul este inevitabil” – Coco Chanel. 

Cât timp ai investit sau poate cât timp ai esuat? Gândește-te că dacă cineva este mai bun decât tine la ceva acest lucru poate fi posibil pentru că a eșuat de mai multe ori, iar dacă cineva nu e la fel de bun ca tine înseamnă că nu a trecut prin tot ce ai trecut tu ori nu a avut învățături din experiențe important ca ale tale.

black-and-white-man-person-musician

Prin educația pe care o primim, învățăm să evităm eșecul. Sistemul de învățământ ne pedepsește daca nu facem bine, iar mass-media ne arată succes după succes. Te-ai întrebat oare câtă muncă stă în spatele succesului, a reușitei? Sau câti ani sunt petrecuți muncind și cu câte esecuri?

Să îți spun ceva, cei mai mulți oameni se opresc într-un punct unde le este confortabil, de cele mai multe ori le este frică să nu eșueze. Aceștia rămân cu ceea ce au în fața ochilor, cu ceea ce simt că stăpânesc pentru că este palpabil, se consideră buni la ceea ce fac și gata, iar de cele mai multe ori se conformează și poate le este bine așa.

Oamenii de succes sunt dispuși să și eșueze. Eșecul trebuie definit de propriite tale acțiuni și nu de acțiunile celorlalți.

Știi cât de mult contează ceea ce ai învățat în primii șapte acasă? Fără să intru în detalii psihologice, îți spun că o barieră importantă vine de la părinții critici care nu își lasă copiii să o dea în bară și, ca și sistemul, îi pedepsește dacă nu reușesc. Normal că în viitor acești oameni au tot felul de temeri legate de propriile performanțe, mai mult ei de mici sunt antrenați să își diminueze claritatea, iar stima de sine le este afectată.

Valorile bune orientează către succes.

Da este foarte important să ai valori bune, mai ales din punct de vedere interpersonal, cum ar fi: sa fii intotdeauna cinstit cu ceilalti; să mă exprim mai bine și mai clar față de ceilalți.

Inteacțiunile cu ceilalți și păstrarea valorilor bune este ceva ce nu se oprește vreodată și necesită muncă continuă. Orice nouă relație și conversație aduce noi provocări. Fac această mică paranteză despre valori pentru că joacă un rol foarte important în succesul tău ca persoană în viata de familie, socială, de carieră etc.

Durerea emoțională conduce la o creșterea abilităților emoționale. Iar gestionarea eficientă a propriilor emoții crește semnificati calitatea vieții. Pentru fiecare succesul înseamnă altceva. Pentru a avea succes este important să ai un scop. ”Inteligența emotională te ajută să-ți gestionezi emotiile și te ajută sa comunici eficient cu ceilalți, în așa fel încât să-ți îndeplinești scopurile.” Este foarte important câtă flexibilitate ai și să doresti să te adaptezi la schimbare.

Ține minte că durerea, frica, anxietatea și tristețea sunt emoții bune pentru dezvoltatea ta personală, nu sunt inutile și fac parte din proces.

Durerea pe care o poți simți într-un proces face parte din succes. Pe scurt gândește-te la un sportiv de performață, (de exemplu un tenismen de succes) câtă muncă crezi că depune pentru a atinge anumite performanțe? Crezi că nu are frici sau anxietăți, sau că nu a avut vreodată?

person-woman-sport-ball

Un alt exemplu ar fi un terapeut bun. Știi câte frici, anxietăți, tristeți, eșecuri a depășit pentru a fi ceea ce este? Sau câtă durere a suferit și câtă muncă a depus pe parcursul formării? E frumos spus: da e psihoterapeut. Mișto!

Un terapeut trebuie să treacă prin multe momente de durere, tristețe și trebuie să dezvolte compasiune, are un simț dezvoltat al propriei persoane pentru o viață mai fericită în general.

Legat de durere și relații, un alt exemplu ar fi atunci când eviți eșecul unei relații și durerea pe care o poți simți dacă ai lua decizia unei despărțiri. Nu voi dezvolta acum acest subiect, deoarece merită tratat aparte; ai înțeles că multe cumpluri aleg să rămână împreună de frică că nu stiu ce va fi după. Partea interesantă e că nimeni niciodată nu știe. Despre eșecul în relații și valori de ckt voi scrie în articolul următor.

Indulgență și iluzii versus Fă ceva.

Crezi că ai nevoie de motivație pentru a face ceva? Sau poate de ceva inspirație?

art-brush-painting-colors

Acțiunea nu este efectul motivației, și nici al inspirației, ba chiar invers. Este foarte bine să treci la acțiune fără motivație. Iar de obicei poți simți motivație dacă vine inspirația. Așteaptă să se întâmple ceva important în viața ta, să îți dea motivația de care ai nevoie. La naiba nu e așa, și știi prea bine că dacă vrei cu adevărat să faci ceva te pui în acțiune , iar apoi vine și inspirația, după care motivația. Este vorba despre mind set și a face ceva. Atunci când faci ceva simți și libertatea de a putea eșua. De asemenea acțiunea în sine spre scop, indiferent cât de puțin faci într-o zi, ajută să învingi procrastinarea și este succesul pe care îl adaugi noii tale valori. Succes!

pexels-photo-288530

Ți-a plăcut acest articol?

Vrei să îmi lași un mesaj? Îți răspund cu mare drag

Până atunci dă like, share și comment.

Pe curând,

Dana

 

Publicat de Daniela Damian

Psihoterapeut

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s