Etichetă: Psihoterapie

ComunicarePsihologiePsihoterapieRelațiiRelații Sociale

Singurătatea dintre relații

pe martie 15, 2021

Singurătatea dintre relații înseamnă timp acordat propriilor sentimente și emoții pe care le simțim pentru fostul partener. Înseamnă să ne pregătim pentru o nouă relație, să ne asumăm responsabilitatea unei noi relații. 

 Cu toții avem nevoie de destulă singurătate, încât să ne auzim vocea lăuntrică, profundă a sinelui nostru adevărat, adică să ne apropiem de sine și să ne cunoaștem mai bine. Singurătatea ne ajută să ne raportăm într-un mod mai profund la noi înșine. Singurătatea nu poate fi evitată. 

Să ne bucurăm mai mult de această singurătate.

Te invit să asculți pomdcastul Siminei Adamescu unde voi verbi despre „Singurătatea dintre relațiile de cuplu”.

Eu cred că sunt două categorii de oameni care experimentează singuratatea. În primul rând cei care experimentează singurătatea până învață ceva și e varianta mai grea. În cealaltă categorie cei care au învățat ceva din singurătate și o iubesc atât de mult încât vor mai mult, varianta frumoasă. 

Când incheiem o relație, intrăm în spațiul dintre relații. Ce se află în acest spațiu? Cum îl folosim? Ce rol are singurătatea aici?

Pe curând,

Daniela

Cristina SchmidtPsihogenealogiePsihologiePsihoterapie

Body talks – Psihogenealogie

pe mai 28, 2018

LIMBAJUL SECRET AL CORPULUI

Ma gandesc adesea la tot ceea ce corpul ne spune prin semnale, dureri, amorteli, furnicaturi, contractii, infectii. Este un mesaj pe care noi il traducem sau nu, … joaca de-a “fata ascunselea” cu corpul pare a fi misiune imposibila. Traduci corect sau nu traduci corect. Nu exista nuante, adica nu traduci pe jumatate si durerea te lasa un pic. Este alba sau neagra. Intelegerea mesajului pe care corpul ni-l transmite prin simptom uneori este suficient ca el sa dispara, alteori nu. Clarificarea este primul pas din”lucrul cu mesajul”, este munca din psihoterapie.

…..

Cum isi aduce corpul aminte? Ce isi aduce aminte corpul? De ce corpul isi aduce aminte?

Calatoria de descoperire de sine

Corpul tau cu toata istoria familiei scrisa si inscrisa pe el, afli pe pe 9 Iunie 2018  „Harta Corpului si Istoria Familiei”.

Calatoria  EROULUI – Un workshop despre ranile de familie si cum ajunem sa le simtim prezenta

  • Atunci cand totul pare predestinat
  • Deseneaza-ti harta vietii iar apoi propriul drum!
  • Esti cine vrei sa fii!

Workshopurile fac parte din seria de evenimente promovate și sustinute de INTERNATIONAL CENTER FOR PSYCHOGENEALOGY.

Pe curand,

Daniela

Vrei sa stii mai mult?

Sursa http://cristinaschmidt.com

Cristina SchmidtPsihogenealogiePsihologiePsihoterapie

“Mă cheamă Gheorghe”. Călătoria de descoperire de sine, Cristina Schmidt

pe aprilie 17, 2018

GHEORGEHE, MA CHEAMA GHEORGHE

:  Intr-o zi i-am dat unui cersetor niste bani si l-am intrebat cum il cheama. Toata figura lui trista si trupul incovoiat de resemnare s-au schimbat intr-o secunda. A ridicat ochii, i s-a luminat fata, s-a ridicat mai bine in sezut si mi-a spus usor speriat: “Gheorghe, ma cheama Gheorghe”.

La inceput a fost prenumele, al meu, al tau, al ei si al lui.  Sursa Mă cheamă Gheorghe

De-a lungul vietii persoana va purta nu doar numele ci si energia povestii care insoteste acest prenume. 

Călătoria de descoperire de sine

„Prenumele este unul dintre primele lucruri care ajuta pe fiecare in parte sa isi construiasca identitatea. Pentru ca atunci cand sunt strigati pot sa se simta speciali ori rusinati, furiosi ori straini de prenumele lor, oamenii poarta prin acestea energia si emotiile povestii din spatele prenumelui lor”. 

Asculta-ti vocea cand iti rostesti prenumele! Ce auzi?
Scrie-ti prenumele pe o foaie de hartie! Ce vezi?

Care este povestea numelui tau?

Mergi mai departe la Calatoria  EROULUI – Un workshop despre ranile de familie si cum ajunem sa le simtim prezenta

  • Atunci cand totul pare predestinat
  • Deseneaza-ti harta vietii iar apoi propriul drum!
  • Esti cine vrei sa fii!

Calatoria-eroului-26-mai-A4

InterpersonalPsihogenealogiePsihologiePsihoterapie

Despre Psihogenealogie: Mihai de vorbă cu Cristina

pe februarie 4, 2018

De vorbă despre traume transgeneraționale.

Sinele care alege învinge!

Analiza transgenerațională: și dintr-o dată ai să auzi lucrurile diferit…

Cristina Schmidt

Materialul din emisiunea „Sinele Învinge”, de Joi 1 Februarie 2018 cu cu Mihai Dobrovolschi, este foarte prețios, cu toții am primit informații inedite. Sunt atâtea teme valoroase, trimiteri la cărți de specialitate, psihoterapie, oameni, experiențe, toate discutate într-o singură oră. Așadar le voi pune pe hârtie. Așa cum spune Mihai la începutul fiecărei emisiuni, valabil acum și aici: „informațiile din această emisiune nu pot fi substitut pentru ajutor specializat din partea unui psihoterapeut avizat” / vs. articol.

Mai întâi să vedem ce este Psihoterapia Transgenerațională.

Geanealogia se referă istoria familiei. Psihologia istoriei familiei este psihogenealogia sau Analiza Transgenerațională, adică analiza multiplelor generații, acționând pe mai multe generații. Psihogenealogia ne oferă posibilitatea să vedem cum destinele noastre sunt influențate de istoria și psihologia generaților precedente.

5. Art of psychotherapy

Vrem nu vrem, cu toții avem o programare ancestrală. Cristina ne spune că „psihogenealogia este o abordare care privește mai multe generații, indiferent de școala de psihoterapie luăm în calcul întâmplări, lucruri petrecute de-a lungul generațiilor și care ne influențează în prezent.”

Din experiența mea pot spune că atât Analiza Tranzacțională, cât și Psihoterapia de Familie și Cuplu, care își au originea în psihanaliză, ambele forme de psihoterapie văd familia ca pe un sistem, ambele fac legătură între povestea clientului și a familiei sale cu povestiri ale stramoșilor.

Una dintre tehnicile importante ale psihoterapiei de familie este psihogenealogia, adică cum se transmit transgenerațional modelele de credință și comportament. Despre analiza tranzactională în psihogenealogie aș putea spune, că așa cum ne atrage atenția către calitatea relațiilor pe care le avem în interiorul familiei, ne trimite direct către o analiză mai profucdă, și aici ne întreptăm spre analiza transgenerațională. Când spun asta (calitatea relațiilor), mă refer, de exemplu la relații de tipul: de complicitate (unde ar putea fi vorba despre secrete în psihogenealogie), de șantaj (poate fi o socoteală neîncheiată, adiă o contabilitate), sau respingeri ( poate fi locul persoanei în familie, unde de cele mai multe ori vine la pachet cu un sentiment de inutilitate, poate un copil de înlocuire, poate fi ceva sau cineva nedorit), etc.  

Conceptul a fost prima oară fondat de către Carl Jung, recunoscând legăturile dintre persoane și strămoșii lor, spunând că aceste legături sunt inconștiente și ca ele ne influențează destinul. Pe scurt devenim ceea ce am moștenit.

„Una dintre preocupările generației noastre este să ne amintim, să conștientizam și mai important este să acceptăm.”

Ruby Gibson

Odată cu această recunoaștere putem merge mai departe pentru a ne vindeca poveste de viață, iar vindecarea generează hotărâre. Într-adevăr este nevoie de curaj pentru a sparge anumite tipare. Câteodată, așa cum ne spune Cristina, prin acceptarea propriei istorie poți schimba modul în care aceasta te influențează, poți modifica influența pe care o are asupra ta, asupra vieții tale; alteori este nevoie de o muncă mai elaborată.  

Ruby Gibson, în cartea sa despre arheologia somatică scrie că „amintirile ancestrale sunt semințele existenței tale întemeiate pe pământ. Acestea sunt transportate în planul ADN-ului tău.” În capitolul „Amintirile ancestrale sunt cele șapte generații”, ne spune ca „de obicei, unei generații se atribuie 30 de ani. Înmulțește această cifră cu șapte generații, iar rezultatul este 210 ani. Asta ar înseamnă că în corpul tău sălajluiesc aproximativ 200 de ani de memorie ancestrală, pentru a te învăța, poate susține și te face să evoluezi. Iar acțiunile pe care le faci astăzi vor creea încă 200 de ani de memorie pentru generațiile viitoare.”

Cu ajutorul psihogenealogiei descoperim cum o problemă de familie, care nu a fost rezolvată încă în generații, este transmisă mai departe pentru a fi rezolvată și care apare de fapt ca un simptom și nu o cauză. De exemplu, eu am descoperit cum o problemă de comunicare transgenerațională amestecată cu lucruri nespuse, secrete, situații neîncheiate nu mi-a permis pur și simplu să mă exprim și să evoluez. Am simțit ca un blocaj, un fel de anxietate, mai mult era în vocea mea, se auzea. Plecând de aici, am căutat și mi-am acceptatușor ușor istoria familiei,  și așa am ajuns să mă cunosc din ce în ce mai bine și am început să mă manifest conform propriilor mele voloril, să mă exprim, să evoluez cum s-ar spune. Cred că este important, faptul că de obicei nu suntem conștienți că repetăm aceleași comportamente din copilărie, dar mai ales comportamente care aparțin strămoșilor… Deasemenea sunt și pot fi și lucruri pozitive transmise de către generațiile dinainte cun ar fi reușitele profesionale și în familie, realizările sociale și împlinirile personale, anumite aspecte ale caracterului care ajută, etc.

Mai departe, de vorbă cu Cristina

În podcastul lui, Mihai Dobrovolschi a invitat-o pe Cristina Schmidt. Gazda emisiunii, știa că va fi „emisiune fantastica”, „un diamant” după cum a menționat la început. Pentru cine încă nu a ascultat podcastul , poate chiar așa a fost sau poate, pe Mihai l-a inspirat melodia de început (Neil Diamond – Sweet Caroline), recitând versurile „Good times never seemed so good”. Asta vei remarca tu, personal și dintr-o dată ai să auzi lucrurile diferit…

„Parcă totul fost în acord cu universul”, ei au vorbit despre traumele transgeneraționale, despre psihogenealogie îmbinând excelent știința, teoria, cărțile cu propria experiență și propriile exemple.

Pentru cei care au experiență, ori urmând un parcurs terapeutic personal sau de grup, ori vreo formare în psihoterapie, este foarte posibil că să fii observat, așa cum spune și Mihai, cum că, în căutările pe care le-ați făcut explorând propria istorie de familie, ați descoperit ca unele traume vin de unde poate nu te așteptai: de la o mătușă îndepărtată, un bunic cu care nu ai mai vorbit, o străbunică de care habar nu aveai.

Cristina ne povestește cum lucrurile încep să pară mai clare în acest domeniu al psihogenealogiei, chiar și pentru Toma Necredinciosul, invitându-ne să aprofundam subiectul prin intermediul neuropsiologiei si al epigeneticii.

„Simțeam că am viața mea este ceva ce nu pot explica prin întâmplările vieții mele”, și Mihai ne introduce elegant tema secretelor.

Așa cum spune Cristina, „secretele raman o tema fascinanta a psihoterapiei. Secretele de familie – teritoriu interzis si curiozitate starnita, reprezinta o sursa permanenta de framantare si fascinatie pentru toata lumea.” Te invit să citești despre secrete de familie, povesti si familie și despre vârsta secretelor de familie. 

În Psihogenealogie este o temă foarte importantă și foarte intensă, Cristina da ne-ar putea povesti multe despre ce este un secret poate într-o altă emisiune, astăzi fiind cea mai mare atracție în grupul nostru de studiu transgenerațional.

„În univers nu există secrete, exista capacitatea noastra de a vedea sau de a nu vedea lucrurile. Secretul este ca un personaj, are viață și emoție, deși îmbătrânește rămâne prezent în suflet.”

Cristina Schmidt

În psihogenealogie se face diferență mare între secret și nespus: „Si nespusul este un lucru care provoaca durere numai ca secretul pune in pericol”.  Secretul este un amestec între secret și nespus, cum se transmite mai departe este interesant, secretul iese de multe ori sub forma unei boli, a unui comportament anume sau va repeta o anumită întâmplare. Aici Cristina ne face trimitere care tema sindromului aniversarii.

sindromul aniversarii

Sindromul aniversarii, caci asa se numeste in psihogenealogie, nu are legatura doar cu evenimentele cu conotații negative. Studierea arborelui genealogic ne ajută să vedem că exista în istoriile noastre și evenimente cu semnificatie pozitivă, repetiții legate experiențe fericite. Repetam în aceeași măsură și întamplari legate de bucurii, succese ori iubire. 

Una dintre primele carți recomandate este „Psihogenealogia si ranile de familie” de Anne Ancelin Schutzenberger. 

Despre secretele de familie și cum se mostenesc traumele, va invit să citiți mai multe în cartea lui Serge Tisseron, unde puteți afla: Ce este un secret de familie? Cum il putem descoperi? Ce probleme poate transmite?

Exemplele personale și povestirile din aceasă emisiune, te țin pur și simplu cu sufletul la gura, te pune pe gânduri. Este o bogăție de informații culese și adunate.

Mai departe:

Genosociograma și drumul pe care Cristina te invită să îl parcurgi „poate fi unul plin de surprize, de toate felurile. Fii pregatit si deschis sa afli orice! Calatoria incepe cu desenarea hartii: Arborele Genealogic. Este prilej de descoperire a celor care sunt intregul din care noi facem parte. Poate ca ai primit numele cuiva din familie și nu este exlus sa afli un secret de familie. Unii copii primesc drept prenume un nume diminutivat și acesta rămâne înscris în toate actele pe care le va avea respectiva persoană pe tot parcursul vietii”. Te invit să citești „Mă cheamă Gheorge„.

Moreno creatorul psihodramei, a fost un pionier al teatrului social de improvizatie, mai multe poți afla aici.  Zerka Moreno, soția lui Moreno, fiind unul dintre mentorii Cristinei Schmidt.  Deasemenea Ruby Gipson și  însăși Anne Ancelin Schutzenberger îi sunt mentori.

Eu am cunoscut-o pe Cristina în urmă cu zece, poate unsprăzece ani în urmă, apoi ne-am reîntânlit acum doi ani. Pot spune că întânlirea cu ea mi-a deschis o lume nouă. Mă bucură nespus de mult acest lucru și mă simt onorată să o am ca mentor.

Anne AncelinSchutzenberger este unul dintre pionerii principali în domeniul terapiei transgeneraționale, ea a fost eleva lui Moreno. Vă recomand și alte cărți de ale ei în limba franceză Le Plaisir de vivre și La Langue secrète du corps, sau în limba italiană Il piacere di vivere și La lingua segreta del corpo. 

Fiecare familie are un secret și este important care este semnificatia pentru fiecare. Felul în care vorbim și cum prezentăm lucrurile de cele mai multe ori arată povestea, poate avea semnificație pentru lucrurile care nu sunt încheiate. Tema „Socoteli neincheiate„, este o temă foarte importantă, iar „daca vei porni la drum in povestea familiei tale, vei  avea parte de multe peripetii. Vei afla lucruri nestiute, nerostite, nespuse si poate socoteli neincheiate.”

„Uneori simpla conștientizare aduce o eliberare, alteori e nevoie de o muncă întreagă. Putem observa procesul.”

Cristina Schmidt

Sunt multe întrebări foarte interesante în emisiune, este fascinant cum decurge această conversație remarcabilă. Are sens și totul se leagă cu totul. Nimic nu e întâmplător. Acestea sunt unele dintre lucrurile importante pe care le pun pe hârtie. Este o comoară.

Ma dor stramosii  este o colecție de interviuri cu cei mai importanți reprezentanți în psihogenealogia.

17. A histrorical Chronology

Este o temă deosebită ce merită reluată.

Două întrebări din emisiune

  • Întrebare: Care sunt primii pași pentru a afla cum ma afectează ce am moștenit transgenerational?
  • Răspuns: Invers. Vezi ce anume se întâmplă în viața ta și nu ești ok cu lucrul respectiv, unii oameni se adresează pentru că au un eșec și nu înțeleg de ce, alții vin pur și simplu pentru că au o stare de anxietate foarte mare, alții prezintă simptom. Unele lucruri au legătură cu povestea transgenerațională iar altele au legătură cu organizarea vieții.
  • Întrebare: Cum conștientizăm o traumă? 
  • Răspuns: Simți că ceva nu funcționează în viața ta și te ține pe loc ceva, sunt multe indicii: trebuie văzut ceea ce nu funcționează în viața ta și văzut de unde provine. Nu întodeauna este transgenerațional.

Ce vreau să mai adaug este faptul că fiecare dintre noi este născut în familii unde există legături cu stramoșii, iar aceste legături nu le vedem, sunt legăruri invizibile care se numesc loialități invizibine. Făcând genosociograma am descoperit și alte legături la care nu m-aș fi gândit și care mă influențau…

Psihogenealogia este o tehnică care ne permite să descoperim loialitățile invizibile care suprapun cu obiectivele și visele noastre, cel puțin de multe ori se întâmplă să nu ne urmăm visele noastre din respect pentru o loialitate pe care o păstram… Deasemenea pot fi și loialități pozitive, care de fapt ne sunt resurse cum ar fi umorul, creativitatea, determinarea, îndemânarea la ceva anume, înțelepciune, etc. Vă recomand cartea Invisible Loyalties a lui   Ivan Boszormenyi-Nagy.

În încheiere, vă invit să citiți și despre limbajul secret al corpului. „Corpul este un intelept care tine socoteala ta dar si a celor din care te tragi, a stramosilor tai. Un intelept care stie cand sa scoata amintirile afara si cand sa te opreasca de pe un drum gresit, cum sa te indrume pe calea ta. Este poate cel mai bun mentor posibil.” 

„Energia care de fapt ne unește și pe care o descoperim atunci când lucrăm transgenerațional este iubirea.”

Cristina Schmidt

Pentru mine personal este fascinant domeniul. „Important este să îți urmărști lumina, sufletul. Frumos exemplul cu „aripile noastre” pe care Dobro l-a spus.

„Poate fi dificil să te eliberezi de ceea ce ești, dar asta până când știi încotro te îndrepți.”

Ruby Gibson

Aceast podcast este necesar! Recomand!

Pe curând,

Daniela

„Spiritul unui om este construit din alegerile sale.”

Irvin Yalom

InterpersonalPsihologiePsihoterapieRelații Sociale

Psiho: forța conexiunilor tale sociale

pe octombrie 17, 2017

„Abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu.” Daniel Goleman

Bună,

Te-ai întrebat vreodată cum alegi oamenii din viața ta și cum relaționezi cu aceștia? Sau te-ai întrebat ce putere au conexiunile tale sociale și cum te influențează?

Ei bine, în primul rând la Harvard s-a făcut un studiu timp de 75 de ani pe un număr semnificativ de persoane și au găsit că fericirea şi longevitatea se trag dintr-un singur lucru, iar aceasta este forța conexiunilor tale sociale! Studii ca acesta sunt extrem de rare. Ca să răspunzi la întrebarea ce te menține sănătos și fericit pe parcursul vieții, te invit să vezi acest TED.

„Reacțiile pe care le avem față de ceilalți, ca și ale lor față de noi, au un impact biologic mult mai extins decât ne închipuim. Este vorba despre declanșarea unor cascade de hormoni care ne reglează întregul organism, de la inimă până la sistemul imunitar, determinând relațiile bune să acționeze ca niște vitamine, iar pe cele proaste ca niște otrăvuri. Ne putem „molipsi” de emoțiile celorlalți oameni tot așa cum luăm o gripă, iar, pe de altă parte, consecințele izolării sau cele ale unui stres social intens ne pot scurta viața.” Sursă: Inteligența Socială. Noua ştiinţă a relaţiilor umane, Daniel Goleman. 

pexels-photo-556960

Multe studii au demonstrat că există o strânsă legatură între integrarea socială a individului și sănătatea fizică. Ceea ce arată că persoanele care au relații sociale de calitate au durata de viață mai mare față de cei care nu au relații sociale de calitate. De asemenea în multe cazuri, este partenerul de viață care moare la scurt timp dupa moartea personei dragi. Izolarea socială pare a fi cel mai mare risc pentru moarte. Prin urmare, suportul social favorează sănătatea și bunăstarea personală.

Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, prestigiu, satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi incurajat, sustinut, pretuit, iubit).

Suntem prin definiție niste ființe sociale. Ne place sa fim înteleși și apreciați!

În particular satisfacerea din cadrul relației de cuplu înbunătățește calitatea vieții și este asociată cu cu un stil de viață pozitiv reducând stresul psihologic. De exemplu lipsa intimității poate duce diferite probleme de tip psohologic. În aceeași măsură criticitatea sau hiperprotectivitatea care limitează comunicarea costructivă reduc satisfacerea în cuplu. Dar având în schimb un comportament de implicare de preocupare, un interes față de partner în a avea discuții constructive are un efect psihologic pozitiv asupra partenerului.

Fiind evidend cum corpul și mintea sunt conectate și se adaptează mediului în care traim, acestea încearcă să răspundă în cel mai bun mod posibil situațiilor cererilor care vin. Cu timpul anumite moduri de a răspunde la situațiile cotidiene, devin stabile și transmit corpului nostru o experiență emotivă constantă. E de mult știut cum starea fizică, bună sau rea, este condiționnată de sfera afectiv-emoțională și viceversa, cum starea psihică are repercusiuni asupra sănătății fizice.

pexels-photo-509818

Relaţiile dintre o persoană şi alte persoane sau relaţiile interpersonale se numără în zilele noastre printre cele mai interesante şi mai pasionante subiecte privitoare la viaţa socială, la interacţiunea dintre individ şi societate.

Omul este o fiinţă socială şi în sensul că „are nevoie de celălalt om”.

Omul este o fiinta socială, nu poate trăi singur. Relatiile sunt cleiul care încheagă unitatea dintre oameni. Cu cât relațiile sunt mai solide cu oamenii sunt mai uniți.

Deasemenea relațiile interpersonale ocupă un loc central în structura personalității. Iar contactele sociale ne ajută să depășim incertitudinea sau stresul, să controlăm o situație care provoacă anxietate, să înlaturăm frica.

  • Te-ai întrebat vreodată de ce nu te poți gâdila singur?
  • Pentru ca avem capacitatea de a distinge factori externi de cei interni sau autogenerați.

Pe curând,

Daniela

PsihologiePsihoterapieRelații Sociale

Cum și cât de bine te adaptezi la așteptările celorlalți?

pe octombrie 2, 2017

În primul rând nu te aștepta să știu ce gândești și dacă e așa atunci nu crede că mă aștept să te comporți într-un anumit fel.

Cu toții avem așteptări, de aceea este foarte important ca pentru a avea un echilibru bun în viață, să conștientizezi așteptările pe care le ai pentru ceilalți, și de la ceilalți proiectate către tine.

În acest articol nu voi vorbi despre cum să gestionezi așteptările în relațiile tale, ci despre cum și cât te atadaptezi la așteptările celorlalți. Este important, pentru că de cele mai multe ori nu îți dai seama că faci ceva doar pentru că altcineva la asta se așteptă.

Nevoile umane cer a fi împlinite și de aici până la a avea așteptări este doar un pas.

Nevoia de iubire, de acceptare, de recunoaştere, nevoia de siguranţă sunt doar câteva dintre nevoile fundamentale ale fiinţei umane, iar pentru satisfacerea lor, persoanele nu numai că au așteptări dar și se adaptază la așteptările prietenilor, familiei, societății, grupul din care face parte, organizației.

Mda, pare a fi un cerc vicios, și toate astea pentru că te interesează, deoarece împlinirea sau neîmplinirea așteptărilor depinde dezvoltarea ta armonioasă, sănătoasă și echilibrată.

Știai că de multe ori „se întâmplă” să primești ceea ce celălalt crede că vrei?

pexels-photo-264771

Oamenii au așteptări diferite de la tine și aceste așteptări sunt în contradicție. Astăzi așteptările sunt din ce în ce mai mari, poate mult peste ceea ce poți tu oferi. Ai putea face ore suplimentare pentru a îndeplini toate așteptările din partea familiei tale, așteptările șefului sau șefei tale, așteptările partenerului sau partenerei tale, sau așteptările din partea prietenilor.

Poate știi că toate aceste așteptări, și sunt o formă de recunoaștere a faptului că faci treabă bună, că ești o persoană plăcută în prezența căreia multă lume vrea să stea. Sau ai multe responsabilități și toată lumea trage de tine de dimineața până seara fără să se întrebe dacă mai poți sau dacă vrei să te așezi să bei un pahar cu apă. Ai nevoie și tu de răgaz?

Teoria este frumoasă, dar practica te omoară. În primul rând dă-ți timp și vezi care îți sunt prioritățile, oprește pilotul automat pentru că ai și tu limite, iar în aldoilea rând nu mai propite că rezolvi tu tot, delegă. Asta nu înseamnă că nu ești acolo pentru cine delegi pe altcineva. Fă ce poți și bucură-te de experiențele frumoase pe care le poți avea cu oamenii dragi ție.

 pexels-photo-236287

Fii rezonabil/ă în privința așteptărilor pe care le îndeplinești și stabilește-ți în mod clar ce așteptări ai și tu la rândul tău de la ceilalți. Nu te lăsa condus de așteptările oamenilor și nu le face pe plac împotriva voinței tale; aici există riscul ca tu ajungi să nu mai știi exact ce vrei cu adevărat și în acest fel se pierde din autenticitate.

Este bine să ai așteptări mai si realiste de la tine, astfel îți vei atinge potențiualul maxim și vei descoperi noi lucruri despre tine.

Așteptările sunt proiecții. Chiar vrei să fii ceea ce celalt proiectează? Multe dintre aceste așteptări proiectate sunt neraliste, iar neîndeplinirea lor poate declanșa furie în celalalt, și duc la o comunicare deloc eficientă, la reproșuri, poate conflicte și nu în cele din urmă la distanțare atât în cadrul familiei cât și în cercul de prieteni. Dezamăgire este cuvântul des folosit pentru ceva ce nu ai îndeplinit, dar  nici nu știai că se așteaptă „ceva anume” de la tine, iar mândrie poate fi și atunci când atingi obiectivele celuilalt fără ca tu să șii exact ce se aștepta de la tine. Atunci când nu împărtășești așteptările celuilalt, dar vrei, găsește motivația pentru a i le împlini!

Psiho: La ce să te aștepți de la consultațiile terapeutice?

Când mergi la psihoterapie, de cele mai multe ori poți vei avea așteptări nerealiste. PS: a nu-ți crea așteptari, uneori înseamna a te astepta la orice sau a avea așteptări MARI. 

pexels-photo-279375

Așteptările în viață reprezinta nevoia de control. Așteptarile sunt idei limitative venite la pachet cu percepția asupra realității ce ne înconjoară. Ca și fricile, așteptările te blochează. Clarificarea este și va fi una dintre soluțiile cele mai sănătoase.  Fii autentic, nu te comporta așa cum celălalt se așteptă să te comporți.

Știi că cu cât persoanele sunt în postura de „a controla” cu atât au tendința de a avea mai multe așteptări?

Dacă cunoști persoane care au tendința de a controla totul, trebuie să știi ca acestea sunt mult mai înclinate în a-și crea așteptări de tot felul, de la persoane la situații, la experiențe, sau pur și simplu gustul unei cafele facută de X.

Controlul poate duce spre simulări de preziceri ale viitorului și nu numai, ci și la dorința ca lucrurile să fie într-un anumit mod, chiar persoana respectivă determinând un anumit lucru să se întâmple…

Cine încearcă să controleze totul, riscă de fapt să creeze reprezentări mult prea rigide ale viitorului, care vin la pachet cu cercuri vicioase sau comportamente ce aduc doar multă suferință.

Crezi că cineva are de așteptări de la tine, așteptări care nu te fac să te simți bine? 

pexels-photo-450271

Să știi că ni se întâmplă tuturor să ne creăm propriile „castele mentale” (realități) și să suferim atunci când acestea se prăbușesc.  Este foarte foarte important să îți asumi responsabilitatea pentru ceea ce îți dorești și să exprimi clar: așteptările în cuplu, așteptările în familie.

Sper că ți-a plăcut acest articol. În cazul în care ți-a plăcut mă aștept și m-aș bucura dacă îi dai share.

Tu, cum și cât de bine te adaptezi la așteptările celorlalți?

Pe curând,

Daniela

SaveSave

SaveSave

ComunicareInterpersonalPsihologiePsihoterapieRelații Sociale

Cum să îți îmbunătățești relațiile sociale?

pe septembrie 25, 2017

Sigur știi sau ai mai auzit că abilitatea de a avea relații sociale cordiale cu oamenii contribuie decisiv la succesul personal, la eficiență în conducere, la recunoaștere și prestigiu.

Din fericire, psihologul american, Stinson ne vorbește despre optimism social și cum tindem să ne imaginăm relații pozitive înainte ca acestea să se întâmple.

Iar pentru Daniel Goleman, persoanele cu abilități sociale dezvoltate sunt adevărate “vedete pe plan social”. Lipsa acestor abilități “îi face până și pe cei mai străluciți din punct de vedere intelectual să naufragieze în relațiile lor interumane, dovedindu-se aroganți, insuportabili sau insensibili”. Din aceste motive dezvoltarea abilităților sociale este esențială din perspectiva teoriei inteligenței emoționale. Dacă vrei mai mult, atunci  vezi supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței.

model-face-beautiful-black-and-white-407035

Exprimarea emoțiilor sprijină construirea relațiilor sociale corecte și benefice.

Cu cât suntem mai abili emoțional, cu atât putem controla mai bine, mai adecvat transmiterea trairilor afective. Ele nu trebuie nici minimalizate, nici exagerate, ci manifestate firesc. Dispozițiile persoanelor expresive emoțional se transmit asupra celor din jur doar dacă modalitățile de exprimare sunt sincere și moderate. Orice exagerare conduce inevitabil, la respingere.

Goleman ne amintește că sunt patru componente ale inteligenței interpersonale descrise de Harch și Gardner, cum ar fi: coordonarea activităților unui grup de oameni pentru a atinge obiective consensuale; prevenirea conflictelor și rezolvarea celor existente prin mediere, diplomație, bun simț, tact și răbdare; în relațiile personale, stabilirea cu ușurință a legăturilor de prietenie, cooperare, înțelegere, respect; și nu în ultimul rând sesizarea și înțelegerea emoțiilor celor in jur, făcând o simplă analiză socială.

Abilitățile sociale fac posibilă conviețuirea, în profida deosebirilor inerente între oameni. Aceste abilități conferă farmec personal, reușită socială, poziții sociale.

friends-phone-bed-bite-163112

Dacă vrei să fii popular, să ai mulți prieteni, să comunici eficient și să fii ascultat și nu numai, îți poți dori să îți înbunătățești relațtiile sociale actuale și atunci chiar trebuie să îți dezvolți abilitățile sociale. Iată, aici, câteva modalități de a cizela abilitățile sociale cele mai semnificative în interacțiunea cotidiană:

  • Menține permanent contactul vizual cu cei cu care dialoghezi
  • Zâmbește când vorbești sau când îi asculți pe cei din jur
  • Relaxează-ți limbajul corporal
  • Demonstrează-ți politețea spunând bună!, mulțumesc!, la revedere! și așa mai departe
  • Arată interes față de cei din jur întrbându-i despre starea lor, despre famile, planuri
  • Discută cu calm motivele neînțelegerii
  • Caută o soluție rațională și reciproc avantajoasă

Câte din aceste lucruri le faci zilnic?

Noi oamenii suntem ființe sociale și cum ție îți place să fii înțeles și apreciat, așa și celorlalte persoane. Știi care este riscul în relații astăzi? Ei bine, oamenii pun foarte mare accent pe realizările individuale și devin din ce în ce mai puțin enpatici, iar relațiile interpersonale au de suferit.

Watzllawick considera că oamenii își creează singuri suferința chiar prin acțiunea de a încerca să-și rezolve problemele emoționale. Paul Watzlawick a fost un terapeut, psiholog, teoretician in comunicare si filozof austro-american, fiind una din cele mai influente personalizzati ale Institutului de Cercetare Mintala din Palo Alto, California.

pexels-photo-354951

Iată câteva lucruri de ținut minte sau de scris în agenda ta personală: 

„Nu putem să nu comunicăm”

Comunicarea este inevitabilă, iar non comunicarea imposibilă. Orice situaţie care implică două sau mai multe persoane este una interpersonală, adică o situaţie de comunicare inevitabilă. Pot avea valoare comunicațională atât verbală, cât și nonverbală: tăcerea, răspunsul și absența lui.

Comunică şi tăcerea, nu doar vorbele. Comunică răspunsul la o epistolă, dar şi absenţa lui, gesturile şi mimica, absenţa lor sau înlocuirea celor  aşteptate cu altele, paloarea sau roşul obrazului, ritmul respiraţiei, bătăile inimii şi tensiunea muşchilor gâtului. Acţiunea ca şi pasivitatea oferă inevitabil o serie de indicii, semne şi semnale. Omul nu  poate să nu comunice, indiferent dacă vrea sau nu. Când ascultă, citeşte, priveşte, miroase, pipăie, gustă, bâjbâie prin întuneric sau doarme, el recepţionează mesaje, chiar dacă are sau nu intenţia asta.

Comunicarea nu se rezumă la limbajul verbal, vorbit sau scris, şi nici la intenţionalitate. Dincolo de cuvinte şi peste ele, intervin vocea, tonul cu care sunt rostite. Apoi, cuvintelor şi tonului, se adaugă limbajul trupului, postura, fizionomia, mimica, gestica sau culoarea hainelor.

„Comunicarea se dezvoltă pe două planuri: conţinutul şi relaţia”

Planul conţinutului oferă informaţii, iar planul relaţiei oferă indicaţii pentru interpretarea informaţiilor (informaţii despre informaţii). Pentru a explica această axiomă, Paul Watzlawick recurge la analogia cu computerul. Pentru a îndeplini o sarcină, el are nevoie de date (planul conţinutului informaţional), dar şi  de un program, care-i indică cum să le prelucreze (planul relaţiei). În comunicare umană, limbajul conţinutului este unul de informare, iar limbajul relaţiei este unul de comportament.

“Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi abordat în termeni de cauză -efect sau stimul-răspuns”.

Logica comunicării nu este una liniară, de tipul cauză-efect. În comunicare, este comod, dar simplist, să admitem că o cauză produce un efect şi un efect are o cauză. De pildă, este riscant să căutăm o cauză unică şi punctuală pentru ruptura unei relaţii; omul comunică în fiecare clipă trecutul său şi experienţele acumulate în timp.

„Comunicarea umană foloseşte atât limbajul digital, cât şi pe cel analogic”

Cele două tipuri de limbaje coexistă şi se intercondiţionează. Conţinutul comunicării îmbracă preponderent forma digitală, iar relaţia pe cea preponderent analogică. Coexistenţa şi complementaritatea lor impune un gen de traducere continuă între ele, cu o inevitabilă pierdere de informaţie şi sensuri. Omul este singura fiinţă capabilă să utilizeze ambele moduri de comunicare. Animalele folosesc exclusiv comunicarea analogică, iar maşinile inteligente, exclusiv pe cea digitală.

 „Comunicarea poate fi simetrică sau complementară”

Orice comunicare este interactivă şi implică două sau mai multe persoane. Interacţiune a două persoane care discută între ele un subiect oarecare implică anumite raporturi de putere şi autoritate între ele.

În orine interacțiune trebuie să îți asumi responsabilitatea psihologiei personale, adică conștiențizarea oricărei reacții, emoții, cognitivă sau de comportament. 

Sper că ți-a plăcut articolul, te invit să urmărești în continuare acest blog, unde vei găsi articole despre psihologia relațiilor, despre relațiile poate periculoase și despre cum poți îmbunătăți relațiile gândindu-te la ele, implicându-te, ascultând și acordându-le importanță.

Rezonează, recomandă, inspiră, conectează-te și acționează! 

Pe curând,

Daniela

Vezi Bibliografie și inpirație:

  • Supertehnici pentru dezvoltarea inteligenței Marius Furtună, 2012
  • Watzlawick, Beavin & Jackson, Pragmatics of Human Communication, New York, 1967
  • Watzlawick, Beavin Jackson , Une logique de la communication, Editions du Seuil, 1972
PsihologiePsihoterapieRelații SocialeRelaționalizare

PSIHO: Experiențe care creează transformare empatică

pe septembrie 19, 2017

Știi că să fii cu adevărat prezent pentru cineva este un dar autentic? Asta pentru că experiența oamenilor necesită empatie. Empatia este o alegere cu intenție și ai putea să construiești AHA experiențe. În acest articol îți vorbesc despre transformarea prin empatie, ce înseamnă cunoașterea prin experiențe comune împărtășite și înțelegerea experienței trăite. În principiu tu decizi ce experiențe vrei să ai și tot tu alegi cum să reacționezi la ce se întâmplă cu tine.

Empatia este sursa  relațiilor interpersonale de calitate. Este o formă de intuire a realității prin identificare afectivă. Te ajută de fapt să clarifici experiența emoțională pe care o trăiești împreună cu ceilalți din jurul tău.

Este important să ai prezent că o persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să simtă compasiune, cea mai înaltă forma de empatie și presupune interes empatic.

Empatia este o emoție socială ca vina, rușinea, gelozia, invidia, mândria; acestea sunt emoții ce implică reprezentarea stărilor mentale ale altor persoane, prin vizualizarea. Totuși, vina, rușinea, gelozia, invidia, mândria, sunt diferite de emoțiile de bază precum frica, fericirea, furia, surpriza, dispretul și tristețea, care înseamnă să fii conșient de propria stare. Prin urmarea, empatia este abilitatea de a îți imagina starea altor persoane și necesită în primul rând prezență (a fi prezent în conversația cu celălalt și a nu aduce nimic din trecut, a înțelege).

pexels-photo-509819

Cu cât cunoști mai mult o persoană cu atât este mai greu să empatizezi, dar totuși cu un pic de  efort și exercițiu îți poți îmbunătăți abilitatea socială empatică.

Să vedem ce spune istoria

Pornind de la grecescul empatheia, “a se simti in”, termen folosit inițial de teoreticienii esteticieni pentru a denumi capacitatea de a percepe experiența subiectivă a unei alte persoane. Această teorie susține că empatia își are baza într-un fel de imitație fizică a nefericirii altora, ceea ce evocă aceleași sentimente în persoana respectivă. În schimb simpatia poate fi simțită în general față de altcineva fără a împărtăși sentimentele persoanei respective. Heinz Kohut, psihiatru și psihanalist, este cel care a introdus in psihanaliză conceptul de empatie, fiind întemeietorul psihologiei sinelui, iar psihologul Carl Rogers este cel care a introdus termenul de empatie în practica medicală, preluându-l tot din estetică. Pentru Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referință al altuia cu acuratețe, cu toate componentele sale emoționale și semnificațiile care-i aparțin ca și cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiția de ca și cum “. Vasile Pavelcu un psiholog român, a completat definiția, adăugând ca o consecință capacitatea de a anticipa comportamentul altora în situații date. Într-o manieră mai clară și mai simplă de a spune lucrurilor pe nume, Mihail Ralea definea empatia ca fiind capacitatea oamenilor de a înțelege trăirile altora.

Transformare empatică

Empatia este capacitatea de a înțelege experiența și perspectiva celuilalt. Să înțelegi perspectiva celuilalt este mai ușor când împreună aveți experiențe similare, sau poți construi experiențe comune prin care să realizeazezi transformare empatică. Experiențele creează transformare empatică.

A experimenta ceva din punctul celuilalt de vedere, fără a face confuzie între propria persoană și identitatea celeilalte persone, este transformativ la nivel personal.

Experiența celuilalt este modificată prin propria experiență, fiind obiectiv în același timp.

Capacitatea de a ne pune în pantofii celuilalt este definită de Bateson ca ipoteza altruism-empatie. „Dacă o persoană nu simte empatie atunci  aceasta este înlocuită de altruism”. Dar dacă simți empatie atunci vei putea ajuta prin acțiunile tale sau prin cuvinte, indiferent daca prezinți interes pentru acea experiență sau nu.

De cele mai multe ori nu este nevoie să vorbești pentru a informa despre faptul că simți empatie, este importantă conexiunea și este necesar chiar să simți acea conexiune, numai atunci celaltă persoană va simți cu adevărat ca ești acolo. Este ca atunci când te simți bine când altcineva te ascultă cu atenție. Conectează-te la situație, la eveniment, la relații așa cum îți dorești ca alții să fie conectați cu tine. Susține și oferă celorlalți oportunitatea să se exprime înainte ca tu să oferi soluții. Te-ai gândit că poate nici nu e nevoie să oferi soluții?  Este nevoie de cele mai multe ori doar să fii acolo. Comunicarea empatica se bazeaza pe intenție, conectarea la valori și nevoi.

Când oferi atenție și îi lași pe ceilalți să îți povestescă, le oferi o șansă să se exprime cu adevărat și o șansă pentru tine să afli cine sunt ei.

În afară de a înțelege contextul și semnificația științifică a contextului, empatia este înțelegerea persoanei respective în esența ei, te ajută de fapt să clarifici experiența emoțională pe care o trăiesc ceilalți din jurul tău; nu înseamnă că trăiești emoţiile altor persoane, ci înseamnă că înţelegi emoţiile altor persoane pornind de la experienţele personale. Este un proces de transpunere în psihologia celuilalt, fie că este într-o situație de suferință, fie ca este într-o situație de bucurie, entuziasm.

Ce poți face? 

Simularea empatiei: cultivează curiozitatea, ascultă cu atenție și deschidere, dezvoltă-ți imaginația, învață să înțelegi și să respecți punctul de vedere al altei peroane fără să îți impui părerea. (poate fi frustrant și inconfortabil, dar cu exercițiu oricine poate dezvolta această abilitate). A fi prezent poate suna ușor, dar înseamnă să acorzi toată atenția ta, într-o manieră de grijă și cu inima deschisă; adică să asculți cu adevarat ceea ce partenerul gândește și simte. Să fii cu adevărat prezent pentru cineva este un dar autentic.

Empatia se contruiește pe conștientizarea de sine, și cu cât suntem mai deschiși față de propriile noastre emoții cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora.

Dezvoltă abilitatea de a citi și a răspunde emoțiilor celorlalți, să înțelegi emoțiile ca și cum ar fi ale tale.

Empatia presupune suficient calm și receptivitate, astfel încât semnalele subtile ale sentimentelor celorluilalt să poate fi recepționate și imitate de către propriul creier emoțional. Atitudinea empatică este mereu antrenată în judecățile morale, în dileme morale care implică potențiale victime.

Oare trebuie să minți ca să nu îți jignești un prieten?

Hoffman susține că rădăcinile moralității se află în ematie, iar fatul de a te pune în locul altcuiva te face să respecți anumite principii. Dar când se instalează furia ce faci?  După cum știi, conflictele sunt și ele bune, mai important este cum le gestionăm. Mai întâi trăiește-ți furia și resentimentele oricât ai nevoie, apoi oferind sau primind empatie poți trece dincolo de furie. Exprimarea emoțională este mult mai sănătoasă decât dacă ții în tine; cu toate acestea nu pot generaliza deoarece sunt persoane care tind să-și ascundă reacțiile adânc în sinea lor și au nevoie de distanță și timp pentru a reflecta înainte de a acționa. Să ne întoarcem la idee, așadar comunicarea empatică ajută la gestionarea conflictelor și a crizelor de furie.

Deasemenea, astăzi empatia este din ce în ce mai importantă în mediu de afaceri și luată în serios pentru că este o calitate ce merită toată atenția, ajută interacţiunea între persoane și îmbunătățește relațiile interpersonale. Tot Goleman susţine că emoţiile sunt molipsitoare, mai ales cele pozitive. Definește empatia ca fiind „simţirea emoţiilor celorlalţi, înţelegerea perspectivelor lor şi comunicarea activă şi cu interes în domeniile lor de preocupare”. 

pexels-photo-551657

 Empatia este una din aptitudinile care îți poate îmbunătăți șansele de reușită în carieră.

Prin urmare, suntem deschişi și vulnerabili la influenţele emoţionale ale celorlalţi. Empatia este competenţa fundamentală a conştiinţei sociale, a eficienţei sociale în munca de zi cu zi,  este o experiență frumoasă în sine. A fi empatic este o calitate și o condiţie a comunicării eficiente. Empatia implică ascultarea cu toată fiinţa, este genul de ascultare la care se referă filosoful Chuang-Tzu în pasajul următor:

Ascultarea care are legătură doar cu urechile este una. Ascultarea ce implică înţelegere este alta. Dar ascultarea cu spiritul nu se limitează la o singură facultate, la ureche sau la minte. De aceea, ea necesită golirea tuturor facultăţilor. Cînd acestea sînt goale, atunci întreaga fiinţă ascultă. Atunci se poate percepe ceea ce e acolo, în faţa ta, şi nu poate fi auzit cu urechile şi nici înţeles cu mintea.  (Marshall B. Rosenberg,  Adevărata educaţie pentru o viaţă împlinită). 

pexels-photo-551657

Empatia ajută în viața sentimentală și este sursa relațiilor interpersonale de calitate. Calitatea de a fi empatic constituie o premisă a optimizării relaţiilor interpersonale şi o condiţie a comunicării eficiente. 😉

Pe curând,

Daniela

Inspirație: Inteligența emoțională, Daniel Goleman 

Recomandare: DANIEL GOLEMAN ON THE THREE KINDS OF EMPATHY

ComunicarePsihologiePsihoterapieSocialSoluții

„Elogiu” artei de a procrastina, psiho cercetat

pe septembrie 11, 2017

    Știai că ai motive pentru care este bine să procrastinezi? Este un subiect la modă și n comportament des întalnit despre care se scrie în principiu cum acționează și găsești soluții de cum să scapi de ea, deasemenea procrastinarea poate fi ușor confundată cu lenea.

În dicționar a procrastina înseamnă „a amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa”. Procrastinarea este o modalitate de a ne proteja de trairea unor emotii neplacute. 

pexels-photo-319969

A trecut vara, încă nu vine cheful de treabă, începe școala, încep studiile, noi proiecte la birou sau individual, trafic, se întorc cu toții. Te sprijini pe cot, ții capul cu mâna, ai ochii spre prima fereastră, gândindu-te la plăcuta vacanță recentă, ba mai mult te simți ca și cum ai fi acolo acum. Sună telefonul, primești un mail, trebuie să mămânci… bine hai lasă faci după pranz ce aveai de făcut. A venit după-amiaza, ai o ședință neprevăzută sau un telefon important, ori un mail urgent. Nici nu știi ce s-a întâmplat și ești deja ești în drum spre restaurantul tău preferat sau spre casă, gândindu-te ce pregătești la cină. Ziua a trecut, încerci să adormi fără să te stresezi, mâine e încă o zi.

Știi că îngrijorarea te face să te simți mai bine? Cel puțin îți dă senzația că ai făcut sau că faci ceva cu problemele tale.

Procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu. Psihologii citează adesea procrastinarea ca fiind un mecanism de combatere a anxietății asociate cu începerea sau finalizarea unei sarcini sau a unei decizii.

Pentru un individ, procrastinarea poate duce la stres, un sentiment de vinovăție, pierderea productivității personale, crearea unei crize și dezaprobare din partea altora pentru neîndeplinirea unor responsabilități sau a unor angajamente. Dar ține cont că sunt și laturi pozitive.

Plictiseală și creativitate

Prof. Univ. Dr. Sandi Mann, University of Central Lancashire spune că este o strânsă legătură între plictiseală și creativitate: plictiseala fiind o forță motivațională. Sandi a descoperit că oamenii au cele mai bune idei atunci când sunt plictisiți, ceea ce înseamnă că această stare îi ajută să fie mai creativi. Pentru copii mai ales, plictiseala este foarte benefică, deoarece le solicită creativitatea pentru a găsi modalități inventive de a se amuza. Vezi Psihologia Plictiselii și Încă Ceva Creativ. 

Procrastinarea face bine și te ajută să fii mai creativ

Sigur că poți învăța strategii pentru a elimina procrastinarea și a-ți crește eficiența, internetul e plin de soluții, e la modă. Unii psihologi spun că atunci când amâni ai o satisfacție imediată care este seducătoare și de aici tendința de a evita sarcinile dificile.

Cum ar fi idea de a merge la psihoterapeut, care este bună, dar este o sarcină dificilă și aceasta. Amânarea de a începe ședințele aduce satisfacție pentru că intenția deja o ai, dar decizia încă nu ai luat-o (în cazul în care ai amânat sau încă amâni psihoterapia: „Luna viitoare sun să îmi fac programare …”

Motivul pentru care mai întâi alegi sarcinile mai ușoare este că obții mai repede satisfacție, iar sarcinile dificile nu te fac să te bucuri imediat.

Influența familiei sau tendința către perfecționism te poate face să procrastinezi. Tendința către perfecționism are la bază are teama de a fi criticat pentru că ceva nu este destul de bine. Influența familiei este foarte importantă, deoarece ai învățat niște ritualuri cărora te decici o bună parte din viață, unele care funcționează pentru tine și altele care nu prea te ajută. Aceste subiecte merită atenție aparte.

Să revenim, studiile ne arată că cine are capacitatea de a aștepta și de a găsi plăcere în această așteptare va avea mai mare succes în viață. 

Adam Grand, psiholog organizațional și profestor la Wharton School universitatea din Pennsylvania, spune că procrastinatorii sunt mai creativi față de ceilalți și că au idei strălucitoare după lungi perioade de procrastinare. Îl puteți vedea pe Adam în acest TED, The surprising habits of original thinkers.

Partea negativă a procrastinării este atunci când amâni ceva și tot amâni pentru că nu ai chef, nu vrei să faci acel lucru și nu îl faci cu toate că trebuie. Există o artă în a procrastina: The Art of Procrastination.  Mai mult, psihologul Maria Konnikova vorbește despre cum să fii mai creativ procrastinând: To boost your creativity, procrastinate.man-person-relaxation-steps

„A lăsa pe mai târziu e mai bine decât a greși”, spunea Thomas Jefferson. Legat de acest principiu, filozoful Stanford John Perry, autorul cărții „The Art of Procrastination”, ar trebui să fie de acord. Perry spune că problema nu e problema, ci problema este modul în care reacționezi la problemă. Prin urmare, soluția este să nu reacționezi: procrastinează, amână, retrimite, tărăgănează, tergiversează. Tot el a amânat publicarea cărții Structured Procrastination timp de 17 ani, făcând altceva între timp bineînțeles: gradinărit, ping pong sau picta. Strategia lui Perry este rafinată și evaluată fără nici o grabă. Știi sigur că graba strică treaba.  PS: Lui Leonardo Da Vinci i-au luat 16 ani să facă faimoasa Mona Lisa, iar Martin Luther King a avut un vis. 

O strategie și un calendar pentru a face față priorităților

Este important să alegi o bună metodă personală de a procrastina, să ai echilibru și atunci creativitatea ta va avea de câștigat. Dacă te organizezi cu răbdare și faci o listă detaliată cu lucrurile pe care le ai de făcut de la cele mai urgente la cele mai importante, atunci sfatul este să te concentrezi pe cele din urmă.

Ai scris deja? Atunci apucă-te de treabă astfel încât să ai impresia că nu ai eficiență și că nu se mișcă nimic. Nu are sens, nu? Dar doar așa te va cuprinde vinovăția, și toată imaginea creată va rămâne intactă și inactivă. Cum spuneam mai sus: îngrijorarea te face să te simți mai bine.

Așadar, nu face azi ce poți face mâine, sau mai bine poimâine, dar cu un pact: „Procrastinatorul din tine trebuie ținut să nu facă nimic și calendarul din tine trebuie să se dedice altor activități, total diferite doar ca să evite ceea ce are de făcut în absolut.”

Încercând să te îndepărtezi de la priorități, ajungi să te grăbești să termini cea mai mare parte din treaba mai puțin importană, ca apoi cu succes să înfrunți ceea ce era mai urgent. Pare un joc de copii, dar de fapt procrastinatorul organizat e productiv și până una alta trebuie să își ia doza de auto-înșelăciune, jucându-se cu propria persoană pe diferite niveluri de priorități.

person-woman-apple-hotel

Valorifică puterea de amânare pentru a îți atinge obiectivele

Pentru încheiere, atâta timp cât îți știi prioritățile este mult mai distractiv să faci altceva care este mai important, cum ar fi să citești un articol din NY Times: Why I Taught Myself to Procrastinate.

 Fiecare la timpul lor și cu timpul lor

Unii psihologi nu ar fi de acord cu amânarea lucrurilor pe care le dorești, asta ar putea părea irațional. Totuși, ia-ți timpul de care ai nevoie și fă-ți treaba. Asigură-te că amânarea ta este structurată, pentru ca lucrurile să funcționeze. Procrastinare este o artă după cum ai văzut. Până la urmă, de multe ori, când nu îți rămâne nimic urgent de făcut, faci ce e important.

 Cum spunea Pablo Picasso:  Inspiratia vine, dar trebuie sa te gaseasca muncind

Pe curând,

Daniela

Când ai chef să mai citești ceva, îți recomand un articol genial: How to Procrastinate and Still Get Things Done 

ComunicareInterpersonalPsihologiePsihoterapieRelații Sociale

Doamna psiholog, ce se întâmplă atunci când spunem lucrurilor pe nume?

pe septembrie 7, 2017

Se spune că pofta vine mâncând. Corect, dar hai să facem o diferență între priorități.

O diferență între claritate, autenticitate și poate gest făcut din dragoste. Știi că între profesie și viața personală e o altă diferență. Cum spuneam, întru-un articol recent, acțiunea nu este efectul motivației, și nici al inspirației, ba chiar invers. Lgătura dintre acestea este că atunci când spui lucrurilor pe nume cu autenticitate și claritate, apare motivația și inspirația, ba chiar poate pentru altceva și nu pentru același lucru pe care îl faci mereu.

Pur și simplu nu am chef azi!

pexels-photo-48566

˜

EA: – Iubitule hai să mergem la prietenii noștri în weekend la munte, să ieșim, să ne plimbăm și să ne relaxăm. Ce îți iei la tine?

EL: – Draga mea, nu am chef! (dar de ce nu mă întreabă dacă  îmi doresc acest lucru). 

EA: -Poftim?

EL: -Vreau să stăm acasă în acest sfârșit de săptămână!

EA: -Ce? Tu ai auzit ce am zis?

EL: – Da, foarte bine și eu nu vreau să merg!

˜

Tunete și fulgere, dezamăgire și supărare, nu mă iubește, nu îi pasă ce vreau, zise ea. Dar el oare a fost ascultat? Unde este compromisul sănătos? Poate ea merge singură sau este dependentă de prezența lui? Poate el șă o însoțească?

Nu ești responsabil de cum interpretează celălalt, ești responsabil de cum livrezi informația, de tonul și atitudinea folosită.

pexels-photo-225232˜

– Săptămâna aceasta te vizitez!

– Nu pot săptămâna asta!

– Hai mă, că doar acum pot și promit că nu te voi deranja.

– Am spus nu!

– Am auzit eu bine? Sau tocmai m-ai refuzat? … 

˜

Știi, sună de parcă vizitatorul ar face o favoare. Când de fapt nu s-a consultat cu gazda, ci doar a anunțat. Și da ceilalți nu sunt mereu la dispoziția cui are chef. Poate ți s-a întâmplat și ție, poate încă nu …

˜

– Weekendul acesta ieșim în oraș ca fetele.

– Nu vreau, nu am chef.

– Hai mă că o să fie fun, îți vine cheful, o să vezi!

– Nu

– Ești culmea, cu mine nu ieși niciodată!

– Serios? Doar săptamâna ce a trecut, acum două săptămâni, acum trei .. să mai zic? Iar acum nu vreau!

– M-am supărat!

– Este ceva ce aș putea face legat de această supărare acum? Că altfel prefer să mă întorc la ale mele. 

˜

E uite așa oamenii se pot supăra pe tine, mai ales când este vorba doar despre ei. Pentru că întodeauna este vorba despre propria persoană, oamenilor le place și adoră atenția. Chiar dacă se întâmplă frecvent să uite că totuși și celălalt are nevoie de aceeași atenție. Cu ce este  mai special o persoană decât alta?

Când ți-ai întrebat prietea sau prietenul ultima oară cu adevărat:

  • Ce faci?
  • Cum te simți?
  • Ce dorești cu adevărat?

pexels-photo-277088

Psihologie de zi cu zi

Și ce se întâmplă când spunem lucrurilor pe nume?

Suntem programați sa vedem ceea ce vrem, ce se potrivește ca răspuns întrebării pe care ne-o ridicăm la un moment dat. Întodeauna alegem ce vrem sa credem, ce vrem să vedem, să auzim și să spunem. Esențial este că nu există un adevăr absolut despre oameni și despre relații.

Dacă te-ai decis de puțin timp să aduci claritatea asupra acțiunilor tale, mai întâi oamenii pot fi uimiți, pentru că nu așa te-au cunoscut, apoi poate iritați sau jigniți, dar nu este treaba ta. Ușor, ușor se vor obișnui cu noul tău fel de a fi. Din fericire sau din păcate, unii vor pleca, alții vor rămâne în viața ta, dar mai frumos este că vei cunoaște oameni noi cu care vei rezona, cu care vei fi pe aceeași frecvență. Vor veni în viața ta oameni care te vor sprijini în ceea ce devii sau ești deja, în creșterea și dezvoltarea ta personală. Unii îți vor fi chiar noi prieteni, iar cu cât îți faci cât mai curând noi prieteni, cu atât mai târziu vei avea prieteni vechi.

Prima cerință: separă falsul de autentic.

E important să ai o curiozitate autentică asupra relațiilor tale interpersonale, asupra modului în care acționezi și cum răspunzi. Definește clar care îți sunt prioritățile și acordă atenție modului în care răspunzi celor din jur. Nehotararea încurcă, pentru că alții vor decide pentru tine și foarte posibil să nu îți placă. Deci ce vrei cu adevărat?

Să refuzi cică nu e politicos

Față de cine nu este politicos? Înainte de a răspunde la acestă întrebare ia un carnețel și un creion și scrie. Nu refuza, acceptă totul și scrie timp de o săptămână când îți e bine și când nu, apoi după șapte zile trage linie, vezi ce iese. După acest exercițiu vei observa mai bine dacă îți e mai bine cu ceea ce decid alții pentru tine sau nu.  Poți refuza și aprecia în schimb. Exprimarea aprecierii, mulțumirii, admirației față de cineva sau ceva ajută la sporirea emoțiilor pozitive, creează experiențe bune, îmbunătățește sănătatea, construiește relații interpersonale bune și deasemenea este un stimul profesional.

Ce se poate întâmpla când ai mai mare claritate legat de ceea ce îți place, de ceea ce îți face bine sau pur și simplu claritate legat de ceea ce vrei?

 Ca să fie bine să fie perfect

Pentru că de multe ori tindem către perfectiune deoarece credem că asta ne-ar face să ne simțim mai bine, dar nu e așa.  Știi ce este în condradictoriu? Perfecțiunea însăși este!Pentru că se contrazice cu claritatea și autenticitatea. Atunci când o persoană tinde a fi perfectă va cere și celor din jur același lucru, adică va cere ca ceilalți să se ridice la așteptările personale și nu se acceptă nici măcar mici abateri. Problema este că  perfecționiștii în general nu prea sunt satisfăcuți, asta ca să nu zic că nu sunt deloc și punct. În general din punctul lor de vedere lucrurile nu merg bine și mai nimic nu arată cum ar trebui să arate. Și atunci mă întreb unde este autenticitatea, ce își doresc cu adevărat acești oamenii și care este nivelul lor de claritate privint ceea ce sunt ca oameni reali?

„Oamenii perfecți nu sunt reali, iar oamenii reali nu sunt perfecti.”

Câteodată perfect nu există, ah pardon de cele mai multe ori …  sau nimic nu este perfect, dar când începem să spunem lucrurilor pe nume totul devine mai clar, din ce în ce mai clar și nimic perfect.  Suntem programați sa vedem ceea ce vrem, căutăm răspuns întrebării pe care ne-o ridicăm la un moment dat. Întodeauna alegem ce vrem sa credem, ce vrem să vedem, să auzim și să spunem. Esențial este că nu există un adevăr absolut despre oameni și despre relații.

Aristotel, în Metafizica, spune că un lucru perfect îndeplinește trei condiții: să fie dus la capăt, nimic altceva asemănător cu el nu poate fi mai bun și și-a atins în intregime scopul inițial. Iar psihoterapeutul Watzlawick spune că încercând să atingem inaccesibilul, facem sa devină imposibil și ceea ce ar fi fost realizabil.

Așadar te întreb, ar fi mai bine sau nu să spunem lucrurilor pe nume?

Să fie bine altora

Da de acord, dar sunt și limite, iar acelea sunt ale tale. Atunci când faci ceva cu drag pentru persoana iubităm pentru că te bucuri de bucuria celuilalt, e cu totul altceva. Chiar și acea excursie după care nu te dai în vând o poți face, ba chiar și ceasul preferat il poți cumpara persoanei dragi, chiar daca nu e ceasul tîu preferat.

Câteodată ceea ce faci este ceea ce vrei tu, câteodată nu. Important este să faci compromisuri sănătoate, să ai claitate, să ceri clar, să oferi, să refuzi și să îți dai tu însuți ceea ce alții nu îți pot oferi. 

˜Și totuși ce se întâmplă atunci când spunem lucrurilor pe nume?  

˜Se poate relația ta de cuplu sau căsnicia ta să nu mai fie perfectă. 

Ok, poate descoperi ceva ce nu îți place în relația ta sau pur și simplu nu ai ceva care să nu funcționeze acum, nu o lua personal. Dar idea de bază sigur ai înțeles-o. Te aștept cu un comentariu, un like și ⁄ sau un share către cine îți dorești să citească acest articol și spune lucrurilor pe nume, vezi ce se întâmplă.

PS: Cred că lucruri bune se întâmplă! – așa cum o prietenă mi-a spus când a citit articolul. 

Pe curând,

Daniela

1 2 3